15.7 C
București
duminică, 16 mai

Atos își propune să ajungă la zero net emisii de carbon până în 2028

Atos anunță accelerarea parcursului către obiectivul de decarbonizare, respectiv atingerea „zero net” până în 2028. Astfel, compania se angajează să reducă emisiile globale de carbon aflate sub controlul și influența sa cu 50% până în 2025 și să compenseze toate emisiile reziduale până în 2028.

Astfel, Atos își propune să atingă țelul stabilit prin Acordul de la Paris de limitare a încălzirii globale la 2° C până în 2050 cu 22 de ani mai devreme decât target-ul menționat în cadrul Acordului, respectiv anul 2050. Totodată, obiectivul depășește cu 7 ani și target-ul setat anterior la nivel de Grup.

De asemenea, Atos se angajează să atingă până în 2025 și obiectivul SBTi, care urmărește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și vizează limitarea creșterii temperaturii globale cu 1,5 °C peste nivelurile preindustriale. Obiectivul Atos se află deopotrivă cu 5 ani în avans față de cel mai riguros obiectiv SBTi, cât și față de obiectivul stabilit anterior de Grup.

Decizia de a-și accelera parcursul a fost motivată de succesul planurilor Atos de decarbonizare, care s-au concretizat deja într-o reducere a emisiilor globale de carbon ale Grupului cu 15% în 2020 (de la 3,3 la 2,8 milioane tone CO2), din care aproximativ 10% reprezintă o îmbunătățire structurală adițională față de efectul conjunctural COVID-19. În plus, decizia reflectă angajamentul Atos de a accelera și mai mult decarbonizarea digitală a clienților săi.

Astfel, Atos se poziționează, la nivel global, în topul companiilor de tehnologie care luptă împotriva schimbărilor climatice și contribuie la limitarea încălzirii globale cu 1,5° C peste nivelurile preindustriale. Spre exemplu, Atos este clasat pe prima poziție la nivel mondial, în sectorul digital, după indicele de sustenabilitate Dow Jones.

Este timpul să accelerăm lupta împotriva schimbărilor climatice. Prin creșterea propriei noastre ambiții de decarbonizare, ne vom sprijini mai bine clienții în propriul lor parcurs, valorificând puterea tehnologiilor digitale și potențialul acestora pentru a reduce emisiile de carbon cu până la 20% în alte sectoare. Leadership-ul Atos în domeniul decarbonizării va aduce beneficii directe tuturor clienților noștri”, a declarat Elie Girard, CEO Atos.

Atos a accelerat deja planurile de decarbonizare în ultimul an, printr-o strategie care cuprinde toate activitățile și unitățile de business, respectiv ani de investiții continue în abilități, competențe și cercetare. Eforturile de decarbonizare ale Grupului se concentrează pe patru domenii principale:

– Imobiliare: optimizarea spațiilor de birouri și a consumului de energie în toate regiunile, cu eforturi semnificative pentru adoptarea energiei fără carbon. Acest lucru s-a concretizat într-o scădere de 34% a emisiilor globale de CO2 ale birourilor Atos în 2020 vs. 2019 (19% fără efectul COVID-19), cu o trecere accelerată la energie fără carbon și la energie regenerabilă, alimentând 44% din toate birourile Atos din 2020 (comparativ cu 25% în 2019);

– Centrele de date: eficiență energetică îmbunătățită, care s-a materializat într-o scădere cu 15% a consumului global de energie în centrele de date Atos la nivelul anului 2020 vs. 2019 și o trecere la energie fără carbon și regenerabilă, care alimentează acum 55% din toate centrele de date Atos în 2020 (comparativ cu 32% în 2019);

– Lanțul de aprovizionare: introducerea unor criterii sistematice de decarbonizare la nivelul lanțului de aprovizionare, care a dus deja la rezultate semnificative (de exemplu, o reducere de 10% a consumului de energie pentru toate computerele noi). Atos a fost listat între primele 7% companii care au implicat furnizorii în procesul de schimbare climatică, conform clasamentului CDP Supplier Engagement Leaderboard 2020

– Produse și soluții: Atos îmbunătățește continuu eficiența energetică a produselor sale, fapt ce s-a reflectat și în lansarea în 2020 a celui mai ecologic super-computer din lume, furnizat Centrului de Super-computere Jülich din Germania.

Pentru a se asigura că angajamentul său față de decarbonizare se reflectă la toate nivelurile companiei și pentru a sensibiliza angajații cu privire la sustenabilitatea digitală, Atos a introdus în 2020 un mecanism intern de tarifare a carbonului (80 €/tonă de CO2), care se aplică tuturor operațiunilor Atos, precum și aplicația „Atos Green”, care oferă angajaților Atos resurse pentru a asigura cel mai mic impact posibil asupra mediului.

În paralel, Atos intenționează să stabilească un program de compensare consolidat, axat în principal pe sechestrarea carbonului, pentru toate emisiile sale reziduale.

Pentru clienții săi, Atos dezvoltă o ofertă distinctă de decarbonizare pentru a-i sprijini în implementarea rapidă a strategiilor cuprinzătoare de decarbonizare. Prin valorificarea achiziției EcoAct în 2020, respectiv prin dezvoltarea unui portofoliu dedicat, Atos oferă acum angajamente de reducere a CO2 prin DLA-uri (acorduri de nivel de decarbonizare) în toate contractele mari. Aceste angajamente, care pot fi măsurate și auditate de terți, obligă Atos să despăgubească clienții dacă angajamentele convenite contractual de la an la an nu sunt respectate.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW