Aurul dacic, sub microscop (IV)

Cât aur au avut dacii? Arheologii încă nu ne pot răspunde. Unii susțin că dacii nu aveau și nu prelucrau aurul, ceea ce este absurd, având în vedere bogăția în aur a solului din Carpați și războaiele duse de romani pentru aur. De altfel, există destule indicii care ne duc la concluzia că dacii au avut mult aur. De unde provenea el?
Aurul antic salvat de la dispariţie a scăpat prin minune. Jefuitori de morminte și de temple au existat destui în antichitate, au venit apoi migratorii, care au măturat Europa, apoi căutătorii de aur ai epocilor mai noi. Aurul găsit a fost cel mai adesea topit, transformat, pentru că avea valoare în sine, și cele mai multe obiecte antice de aur au pierit în acest fel. Probabil că la fel s-a întâmplat și cu aurul dacilor. Mai mult, se presupune că în perioada regilor daci a existat un monopol regal asupra aurului, care a fost retras din circulaţie, formând un tezaur, de felul aurului băncilor de stat în zilele noastre, ceea ce înseamnă că oamenii de rând nu puteau deține acest metal prețios. Sursele antice afirmă că Traian a luat din Dacia cam 2 milioane de kilograme de aur și încă pe atâta argint. Chiar dacă cifrele sunt exagerate și acceptăm recalcularea propusă de istorici, care le-au tăiat un zero din coadă, tot rămân cifre amețitoare. Cercetătorii susțin că subsolul Daciei nu ar fi putut furniza atâta aur, dar trebuie să ținem cont de faptul că aurul dacilor provenea, cu siguranță, și din surse externe. Este vorba de aurul strâns din războaiele de cucerire, în special împotriva celților, de cel luat de daci, în numeroasele incursiuni din sudul Dunarii, precum și de cel obținut din comerţ și mercenariat.
Cum regii daci nu întrețineau armate permanente și nici nu investeau în construcţii civile costisitoare, e de presupus că a avut loc o acumulare în timp a aurului. Și dacă a fost monopolizat și ascuns, fie romanii l-au luat pe tot, fie au mai rămas câteva locuri nedescoperite…
– Unii se întreabă de ce nu au exploatat dacii aur de filon, în mine, în galerii, așa cum au făcut ulterior romanii la Roșia Montană? Nu știau de existența filoanelor?
– Ba da, eu cred că știau și este logic că îl și extrăgeau, dar nu au avut „foamea de aur” a romanilor.
Pe de alta parte, poate nici nu aveau nevoie de prea mult efort, căci aurul de râu se găsea în cantități mari. Aproape toate râurile erau aurifere: Argeșul, Oltul, Dâmbovița, rîurile din Moldova, ca să nu mai vorbesc de cele din Ardeal. Dimitrie Cantemir povesteşte în „Descrierea Moldovei” cum culegeau țiganii aur din râuri și plăteau patru ocale de aur (5 kg) în fiecare an, dare, soției domnului. Tot pe atunci, Anton Maria del Chiaro pomenește de cantități și mai mari, de 15 ocale pe an, ca „impozit” datorat de țiganii aurari.
Exploatarea minieră a fost întotdeauna apanajul statelor puternice, centralizate, flămânde după aur. E greu de crezut că în vremea lui Burebista sau a lui Decebal, să-și dorească un conducător să adune aurul țării, ca să fugă cu el unde? La Roma, ca să-l vândă?
Decebal a încercat să exploateze minele din Apuseni, a chemat iliri, care erau specialiști în minerit, dar nu a apucat să facă mare lucru, din pricina războaielor. Romanii s-au dus la fix: știau unde sunt minele, fie că aflaseră de la daci sau de la iliri, fie pentru că nu erau greu de descoperit, din pricina râurilor aurifere din preajmă. Ei aveau lăcomia, foamea și experienţă pentru astfel de exploatări. Romanii au exploatat cât au putut, apoi a intervenit o pauză de vreo mie de ani. Regii maghiari și ulterior imperialii (habsburgii) au reluat exploatarea aurului în Transilvania (Apuseni și, în premieră, Maramureș).
In 64 de ani, din secolul XVIII (există date precise), austriecii au extras 10 tone de aur, deci o medie de câteva sute de kilograme pe an, iar în ultimii ani, la sfârșitul secolului XIX, ajunseseră la 2 tone pe an.
În vremea lui Ceaușescu, s-a forțat mult nota și s-a ajuns la 4 tone pe an, dar costurile erau de zece ori mai mari decât valoarea de piață a aurului.