Maria Capitaine
NATO primește cel de-al 30-lea stat membru – Macedonia de Nord
Ambasadorii celor 29 de state actualmente membre ale Alianței Nord-Atlantice au semnat miercuri, 6 februarie, la sediul NATO din Bruxelles,…
Moscova se implică în dosarul afgan
O reuniune inedită, de două zile, consacrată situației actuale din Afganistan, a avut loc la Moscova, cu participarea reprezentanților talibanilor…
La refuzul Comisiei Europene de a aviza fuziunea Alstom-Siemens, Parisul și Berlinul vin cu noi idei: vor o «atenuare» a regulilor europene privind concurența
Franța și Germania, reprezentate de Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei și Finanțelor, și de Peter Altmaier, ministrul german…
Europenii nu-și mai ascund exasperarea în fața complicatelor negocieri privind modul de plecare a Regatului Unit din Uniunea Europeană
O frază plină de exasperare a lui Donald Tusk, președintele Consiliului UE, referitoare la anormala prelungire fără a exista soluții…
În discursul cu privire la Starea Uniunii, Donald Trump a făcut din nou pledoarie în favoarea zidului de la frontiera cu Mexicul
Donald Trump nu a declarat totuși «starea de urgență națională» care i-ar fi permis să ocolească votul Congresului, opus construirii…
Procuratura americană solicită documente referitoare la învestitura lui Donald Trump la președinție
Potrivit ziarului «The New York Times», citat de RFI, procurorii federali americani derulează în prezent o anchetă privind ansamblul activităților…
Premieră în Macedonia: Dezbateri în parlament în limba albaneză
Președintele parlamentului macedonean, Talat Xhaferi (de naționalitate albaneză), a prezidat zilele trecute sesiunea forului legislativ al țării în limba albaneză…
Statele Unite cer ca fiecare stat să-și repatrieze jihadiştii deținuți în Siria
O mare bătaie de cap dă autorităților franceze repatrierea celor aproximativ 130 de jihadişti proprii plecați să combată în Siria…
Țări europene, una după alta, l-au recunoscut pe Juan Guaido drept președinte interimar al Venezuelei
În noaptea de duminică spre luni a expirat ultimatumul dat lui Nicolas Maduro. Acesta a refuzat să răspundă condiției puse…
Kim Jong-un și Donald Trump s-ar putea întâlni la sfârșitul lunii februarie, în Vietnam
Stephen Biegun, trimisul special al președintelui Trump, a precizat - într-o declarație făcută la Seul - că obiectivul americanilor la…
Nicolas Maduro refuză organizarea de noi alegeri prezidențiale. Donald Trump ia în considerare soluția militară
Nicolas Maduro a respins din nou, duminică seară - la expirarea ultimatumului ce i-a fost dat de un grup de…
Venezuela: Europenii i se alătură lui Juan Guaido. Se fisurează cercul susținătorilor lui Nicolas Maduro
Țări europene au început să-l susțină direct pe noul președinte interimar venezuelean. În plan intern, Nicolas Maduro a început să…
Vladimir Putin îi răspunde lui Trump și anunță că și Rusia se retrage din tratatul INF
«Partenerii noștri americani au anunțat că-și suspendă participarea la tratatul INF, o suspendăm și noi. Au anunțat că vor continua…
«Vestele galbene»: a 12-a sâmbătă de manifestaţii la Paris și în alte orașe ale Franței
Aproape 14.000 de francezi purtând veste galbene au participat sâmbătă, la Paris, la aşa-numitul «mare marș al răniților». Alte mii…
Statele Unite părăsesc încă un tratat, cel privind Forţele Nucleare Intermediare: riscul unei noi curse a înarmărilor
Statele Unite au pus în execuție amenințarea făcută recent de a se retrage dintr-un tratat crucial de dezarmare cu Rusia,…