În cadrul colaborării dintre industria românească de apărare și Ministerul Apărării Naționale, Automecanica SA Mediaș se află într-un stadiu avansat de pregătire pentru producția vehiculelor blindate tactice COBRA II 4×4.
Fabrica din Mediaș a prezentat liniile de producție, asamblare și testare, precum și tehnologiile utilizate pentru vehiculul blindat, destinat Armatei Române.
Acest model de vehicul militar modern este proiectat conform standardelor NATO și poate fi adaptat unei game largi de misiuni militare. Blindatele sunt dotate cu motor diesel de 360 CP, ating viteza maximă de 110 km/h și dezvoltă o autonomie de până la 700 km.
Grație proiectului de amploare, uzina din Mediaș este pregătită să joace un rol strategic în menținerea capacității operaționale a vehiculelor de luptă.
Prezența Rheinmetall, grupul german care a preluat acționariatul majoritar al uzinei, în România contribuie la reducerea timpilor de reacție și la consolidarea lanțurilor de aprovizionare pentru forțele aliate dislocate pe flancul estic al NATO. Astfel, uzina din Mediaș va juca un rol activ în menținerea capacității operaționale a vehiculelor de luptă occidentale utilizate în Ucraina, precum și în asigurarea suportului logistic regional.
Camioanele montate, remorcile și vehiculele speciale produse de Automecanica Mediaș completează portofoliul de vehicule militare al grupului, în special în segmentul camioanelor militare, unde Rheinmetall MAN Military Vehicles este un actor major la nivel mondial.
Producția acestor blindate realizate de Automecanica SA Mediaș potențează situația de la finalul anului 2025, care a adus dotări semnificative pentru Armata Română. Conform Ministerului Apărării, cele mai importante livrări au fost realizate către Forțele Terestre, care au primit 194 de vehicule blindate tactice 4×4 Cobra-2, dintr-un total de 278 comandate din Turcia, restul urmând să fie fabricate din România. Tot pentru Forțele Terestre au fost livrate 122 de transportoare blindate Piranha-5.
Pe lângă vehiculele blindate, Armata Română a mai primit, anul trecut, 495 de camioane IVECO, rachete PAC-3 pentru sistemul antiaerian PATRIOT, vehicule blindate 4×4 JLTV destinate forțelor pentru operațiuni speciale, echipamente CBRN, de comunicații și IT, precum și 54 de sisteme antiaeriene portabile Chiron, achiziționate din Coreea de Sud.