Pentru început, voi evoca unele fapte din viaţa mamei Împăratului Constantin cel Mare, Sfânta Elena care, la o vârstă înaintată, a efectuat în perioada 327-328 o călătorie în Palestina şi în alte ţinuturi orientale din dorinţa arzătoare de a găsi Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Ajungând pe Dealul Golgotei, a ordonat să fie dărâmat Templul Zeiţei Afrodita, construit de Împăratul Hadrian cu scopul de a ascunde pentru totdeauna locul pătimirilor lui Iisus şi să se facă acolo intense săpături pentru îndepărtarea pământului care acoperise Sfântul Mormânt, fiind astfel găsite cele trei cruci ale răstignirii (una a lui Iisus şi două ale tâlharilor pedepsiţi). O parte a Crucii lui Iisus împreună cu piroanele ruginite au fost luate de Împărăteasa Elena şi duse la Constantinopol, iar cealaltă parte a Crucii, pusă într-o raclă de arginit a fost lăsată spre păstrare Patriarhului Macarie al Ierusalimului pentru a putea fi cinstită de către toţi cei care vor veni de-a lungul Timpului pe meleagurile Ţării Sfinte.
După acest episod istoric de arheologie sacră, voi prezenta câteva remarcabile contribuţii bazate pe „dialogurile tăcute cu pământul”, începând cu unii reprezentanţi ai arheologiei româneşti:
*Alexandru Odobescu (1834-1895), profesor de arheologie la Universitatea din Bucureşti, este autorul tratatului “Istoria arheologiei” (1877) şi al unei monografii în limba franceză „Tezaurul de la Pietroasa. Studiu asupra orfaurăriei antice”(meşteşug alcreării obiectelor de artă aplicată din metale preţioase – n.n.)în trei volume, tipărite la Paris şi Leipzig între anii 1889 şi 1900. *Grigore Tocilescu (1850-1909), iniţiatorul săpăturilor arheologice din Dobrogea, a publicat lucrarea „Monumentul de la Adamclisi” în colaborare cu Otto Benndorf şi George Niemann. *Vasile Pârvan (1882-1927) a organizat o serie de săpături arheologice în anumite zone din cea de-a Doua Epocă a Fierului, pe baza acestora scriind, în 1926, lucrarea „Getica. O protoistorie a Daciei”. În calitate de director al Muzeului Naţional de Antichităţi a condus şantierul arheologic de la Histria. *Constantin Daicoviciu (1898-1973) a coordonat săpăturile de la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, cercetările sale de la Sarmizegetusa (Ulpia Traiana)/Capitala Daciei reprezentând o valoroasă contribuţie la cunoaşterea culturii materiale şi spirituale a dacilor în perioada Regilor Burebista şi Decebal. *Emil Condurachi (1912-1987) a condus între anii 1949 şi 1970 şantierul de la Histria despre care a publicat o importantă monografie arheologică. *Panait I. Panait (1931-2015) s-a preocupat de arheologia medievală, făcând o serie de săpături în jurul Capitalei României.
Voi aminti în continuare mai multe nume de prestigiu care s-au afirmat dincolo de frontierele ţării noastre:
*Ernst Curtius (1814-1896) a efectuat cercetări arheologice în localitatea Olimpia/Grecia unde a găsit multe sculpturi antice valoroase, inclusiv Statuia lui Hermes de Praxitele. *Heinrich Schliemann (1822-1890) a identificat vestigiile Cetăţii Troia/Asia Mică, actualmente în Turcia. A efectuat excavaţii în Peloponez/Grecia, descoperind elemente semnificative ale civilizaţiei miceniene. *Arthur Evans (1851-1941) a avut un aport esenţial la descoperirea şi restaurarea Palatului Minoic din Knossos/Insula Creta. El a descoperit trei mii de tăbliţe de lut, considerate a fi simboluri ale străvechiului alfabet fenician. *Margaret Benson (1865-1916) a realizat excavări la Templul Zeiţei Mut de la Karnak/Teba unde a descoperit mai multe statui între care cele ale Faraonului Ramses al II-lea şi Zeiţei Sekhmet. *Supranumită Regina Deşertului, Gertrude Bell (1868-1926) a făcut împreună cu profesorul William Ramsay mai multe săpături la Damasc, Ierusalim, Beirut, Antioch, Babilon. Ei au descoperit anumite ruine în regiunea fluviului Eufrat. *Thomas Edward Lawrence (1888-1935), cunoscut ca Lawrence of Arabia, s-a alăturat arheologilor de la Karkemiş – un sit antic de pe malul vestic al Eufratului, iar în anii următori a coordonat lucrările pe un şantier arheologic din Siria. *Robert Duane Ballard (n. în 1942) şi-a legat numele de descoperirea epavei vasului Titanic plecat la 10 aprilie 1912 în călătoria inaugurală din portul englez Southampton cu destinaţia New York şi scufundat, peste patru zile, în apele Atlanticului după ciocnirea cu un iceberg. *Massimo Osana (n. în 1963) – actualul director general al sitului arheologic Pompei/Napoli, coordonează operaţiunile complexe de readucere la lumină a vestigiilor fostei colonii romane acoperite de erupţia Vulcanului Vezuviu în august 79 D.Hr.
Nu rareori în istoria ultimelor veacuri, comori inestimabile ale civilizaţiei umane, ascunse în întunecimea pământului, au fost aduse la lumina adevărului de acei arheologi sui-generis care ar putea fi numiţi Întâmplare şi Noroc. Iată câteva exemple consemnate în diverse enciclopedii:
*În 1837 doi ţărani descoperă în localitatea buzoiană Pietroasele, sub o plantaţie de viţă de vie, apropiată de un castru roman, renumitul Tezaur. *Două mari comori de aur sunt descoperite pe Dealul Măgura/Şimleul Silvaniei: una în august 1797 – de doi copii (tezaur aflat la Muzeul de Istorie şi Artă din Viena); alta în aprilie 1889 – de un ţăran (tezaur expus la Muzeul Naţional din Budapesta). *1799: în timpul campaniei din Egipt, soldaţii armatei lui Napoleon Bonaparte au găsit, într-o localitate din Delta Nilului, Piatra dinRosetta – o Stelă egipteană din perioada domniei Regelui Ptolemeu al V-lea (anul 196 Î.Hr.). Piatra din granit negru conţinea trei inscripţii antice în limbile hieroglifică, demotică şi greacă, abia peste două decenii Jean-François Champollion reuşind să descopere metoda descifrării acelor texte. *1947: doi beduini, aflaţi pe malurile nordice ale Mării Moarte, în situl Qumran nimeresc peste o valoroasă colecţie însumând circa 800 de texte biblice scrise pe papirusuri şi pergamente vechi de 2000 de ani. *1974: colecţia de statui din teracotă ale soldaţilor primului Împărat al Chinei, Qin Shi Huang, îngropaţi împreună cu Suveranul lor în perioada 210-209 Î.Hr., este găsită cu totul întâmplător de câţiva fermieri din satul Xian/Districtul Lintong.
Introduc un episod interesant din biografia renumitei scriitoare Agatha Christie. După un mariaj nefericit, aceasta s-a recăsătorit în 1930 cu arheologul mai tânăr cu 14 ani, Max Mallowan pe care l-a însoţit în diverse expediţii. Două dintre celebrele sale romane au teme localizate în zonele vizitate împreună: “Moarte pe Nil”- în Egipt; “Crima dinMesopotamia” – în Irak. Sunt astfel explicabile aceste două aforisme ironice ale Agathei Christie despre profesiunea exercitată de soţul ei: i) “Mărită-te cu un arheolog! Cu cât eşti mai în vârstă, cu atât el te găseşte mai interesantă.”; ii) “Cioburile aduc noroc, dar numai arheologilor.”.
Citez în încheiere următoarele însemnări despre arheologie din cartea mea “Gânduri printre cuvinte”, apărută în 2016: “Cucutenii şi Hamangia sunt marii dascăli de Arheologie ai românilor.”; “Când am aşezat în bibliotecă scrierile lui Constantin Noica alături de un <Tratat de Arheologie>, cred că nu am greşit cu nimic.”; “Arheologii caută Timpul în Spaţiu.”; “Amforele îşi aşteaptă cu multă speranţă arheologii.”; “În cercetările lor, arheologii nu pierd Timpul, ci dimpotrivă îl regăsesc.”; “Din întreaga ştiinţă a Gramaticii, arheologii îndrăgesc cel mai mult Timpul Trecut.”.
