Al. Florin Țene
Pomul de iarnă uscat
Alcătuirea bradului la loc,
Muntele iar l-ar fi înălţat
Dacă amintirea n-ar fi ars în foc.
Imaginea lui adună bucurii
Lumânările ard,sunt prea sus,
Ele urcând în răsăritu-i azuriu
Aprinzând visuri spre apus.
Din brazi coboară dulciuri la copii,
Seva lor aduce pădurile în case.
Săniile trase de reni stârnesc nostalgii
In cioturile pe coline rămase.
Şi brazii lepădându-se de topor
Brusc şi-aduc aminte de un gând
Revin mieii la rădăcina lor,
Însă pădurea e departe,luminând…
Bucuria noastră e plânsul brazilor tăiaţi,
În lumea lor n-au cum să mai fie,
Au mai rămas pe munte câţiva fraţi,
Tremurând pentru Crăciunul ce-o să vie.
