Îmi revine o îndatorire morală de a scrie acum câteva rânduri despre cel care a fost primul meu coleg de cameră la Căminul Studenţesc din Grozăveşti la începutul anului I/1964 la Facultatea de Filosofie a „Universităţii din Bucureşti”. Aveam o părere foarte bună despre seriozitatea şi prietenia dânsului; îi apreciam pasiunea pentru creaţia poetică, aproape în fiecare seară arătându-mi o filă pe care scrisese noi versuri şi spunându-mi: „Danule, te rog să le citeşti şi să-mi spui ce crezi despre ele. Mă bucur că am parte de primul meu cititor.”. Îmi amintesc faptul că erau, de regulă, poezii de dragoste, scrise în ritmuri şi rime uşor de reţinut de către cei ca mine, aflaţi atunci la frumoasa vârstă a primelor iubiri. Am mers cu George la mai multe şedinţe ale Cenaclului Literar din Capitală unde mi-a prezentat pe unii poeţi, colegi de generaţie ca Dumitru M. Ion, Lucian Avramescu, Florentin Popescu, George Alboiu, Gheorghe Pituţ, Ileana Mălăncioiu, Dan Mutaşcu care veneau cu speranţă la acele întruniri ale unor talentate şi tinere condeie. George se ducea deseori la oficiul poştal din Cotroceni pentru a pune scrisori recomandate cu noile sale poezii şi a le trimite la unele gazete literare din provincie; înainte le copia pentru dânsul cu un scris foarte îngrijit şi corect, parcă a îndemna pe oricine să le citească înainte de a le tipări.
George Ţărnea a văzut lumina zilei la 10 noiembrie 1945 în satul Şirineasa din Judeţul Vâlcea. A urmat studiile liceale în comuna/astăzi oraşul Băbeni la şcoala care acum îi poartă numele. În mai 1964 el debutează în publicaţia argeşeană „Secera şi ciocanul” cu poezia intitulată Drumeţie, iar în anul 1968 revista „Viaţa Românească” îi publică primul grupaj de poezii. Ulterior a colaborat la numeroase reviste de literatură printre care: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Astra, Tribuna, Steaua, Tomis, Ateneu, Orizont, Ramuri ş.a. În anul 1972 a devenit membru al „Uniunii Scriitorilor din România”. În 1980 George Ţărnea a primit Premiul de poezie pentru volumul Scrisori de fiecare zi (cu o prefaţă de Nicolae Manolescu) din partea Uniunii Scriitorilor din Craiova. Este semnatarul multor lucrări poetice apărute la Edituri din Bucureşti şi din provincie. După terminarea studiilor universitare eu am plecat pentru mai mulţi ani în străinătate în diferite funcţii internaţionale, iar în scurtele vizite când reveneam în ţară nu am mai reuşit să îl revăd pe fostul meu coleg şi prieten George. Mai târziu am aflat cu mare tristeţe că dânsul a decedat la 2 mai 2003 la vârsta de 57 de ani. Nu voi uita niciodată că într-o discuţie amicală – fiind supărat că cei de la secretariatul Facultăţii îi scriseseră numele: „Ţârnea” – George mi-a spus: „Pe mine mă va chema întotdeauna <Ţărnea> de la ţărâna unde mă voi întoarce după călătoria pământeană.”.
La aniversarea a 80 de ani de la naşterea lui George Ţărnea evoc câteva dintre frumoasele sale balade:
*Balada balului mascat: „Straniu adevăr îl doare,/Între speranţă şi destin,/Sub fardul stării de candoare/Pe măscăriciul clandestin./Venit la curtea unui astru,/La curtea zeilor sătui,/Ciudatul măscărici sihastru/Se-ascunde zilnic prin statui./Dar tot mai speră o fisură/Prin care soarele lichid,/Contaminându-l cu arsură,/Să-l treacă dincolo de zid./În taină culegând grăunţe/Din poala unui cer uscat/Aşteaptă calm să se pronunţe/Sentinţa balului mascat.”.
*Balada eratei: „Câte concesii, câte demersuri/Pentru o tristă viaţă în versuri!/Câte refuzuri, câte şicane/Pentru poemul plin de capcane,/Care-i mărunta mea existenţă/Dintre serbare şi penitenţă,/Dintre iubire şi-însingurare,/Până la starea de sângerare,/Prevestitoare de altă carte!/Şi ce pot face, merg mai departe…/Din filă-n filă, din strofă-n strofă,/Cu paşii fricii de catastrofă,/Care-o să fie adevărată/Prin epitaful dintr-o erată.”.
*Balada iernii timpurii: „Vin zile negre, vin zile grele!/Cum să-i rămână trecerii mele/Printre cuvinte, vreo amintire?/Ninge-n poeme, plouă-n potire,/Vocea iubirii e tot mai slabă,/Nu se alege nicio idee./Tristă şi tandră, ce vrei, femeie,/Drept alinare sau drept dovadă?/În mine, iată, e doar zăpadă.”.
*Balada împăcării: „De toate-avem prin sufletele noastre:/Mai noi, mai vechi, mai dulci, mai amărui,/Mai cenuşii, mai albe, mai albastre,/Dar niciun fel de împăcare nu-i./Şi alergăm bezmetici spre lumină/În căutarea unei mici iubiri,/De parcă alta n-ar mai fi să vină,/La cât de mari sunt fostele-nvrăjbiri./Izbindu-ne cu frunţile de stele,/Rănindu-ne cu tălpile de spini,/Furăm nisip, să mai clădim castele,/Furăm poveşti, să mai clădim grădini./Aşa ne trece vremea, dintr-o dată,/Trezindu-ne bătrâni şi foarte reci,/Să-mbrăţişăm priveliştea ciudată/Spre care-ndeamnă căile de veci.”.
*Balada morţii repetate: „Spune-mi că vrei şi pot să zbor/Printr-un vârtej ameţitor,/Până răsar la tine-n prag,/Să-mi mori de dor, să-ţi mor de drag./Spune-mi că vrei şi pot s-ajung/Pe-un drum, oricât ar fi de lung,/Doar ca să-ţi vin în ajutor,/Să-mi mori de drag, să-ţi mor de dor.”.
*Balada pinilor bătrâni: „Iubirea ta săracă-n floare,/Iubirea mea bogată-n spini/Se lasă păcii-nşelătoare/Din preajma unui crâng de pini./Şi-atâtea gânduri ne inundă/Cu adevărul echivoc,/De parcă-n ultima secundă/Se-ascunde cheia altui joc./De parcă tu ai fi-nceputul/Şi eu sfârşitul unui drum/Pe care-am tot sorbit sărutul/Din cupa nopţilor cu scrum./Doar pinilor le e totuna,/Dac-am minţit sau n-am minţit,/Deprinşi de-o viaţă cu furtuna -/Din răsărit în asfinţit.”.
*Balada ultimei iubiri: „Strânge-mă-n braţe, iubito, strânge-mă tare,/Cum ai strânge un prunc, nu un aspru bărbat,/Pregătit de la prag pentru altă plecare/Şi-n al cărui văzduh alte clopote bat./Eu nimic nu mai am din străvechea mea fire -/Nestatornică, rea şi pierdută-n poveşti,/Dar tânjesc, în sfârşit, după prima iubire,/Aşteptând-o să crească din cea care eşti.”.
*Balada veştilor din ploi: „Mulţumeşte-te să-mi scrii/Câteva cuvinte calde/Când va fi să mi se scalde/Umbra vieţii-n aporii./Eu voi sta, oricum, atent,/Sprijinindu-mă de-o rază,/La-nţelesul viu din frază/Şi la frigul tău latent./Dacă tot mi-e dat să mor/Înainte-ţi cu o vreme,/Să-mi transform plecarea-n nor./Şi-or să cadă mai apoi,/Dinspre mine către tine,/Veşti de dragoste, ştii bine,/Risipite-n nişte ploi.”.
*Balada uimirii: „E prea bătrână biata mea făptură,/Cu palmele nevolnice şi reci,/Ca un ciulin strivit sub arătură,/Dar rogu-te, iubito, să nu pleci./Tocmai acum când iată, mi se pare/Că-ntineresc cu tine la un loc/Şi toată spaima somnului dispare/Şi toată carnea-i gata să ia foc./Ştiu cât de greu îţi vine, dintr-odată,/Să înfloreşti, să tremuri, să suspini/Şi să te simţi lăuntric inundată/De fluviul dureros al unor spini,/Dar n-aştepta mai mult decât se poate/În prea-puţinul timpului primi,/Răspunsul prielnic ţie, prin de toate/Câte ne leagă şi ne pot uimi.”.
*Balada strălucirii impuse: „Sunt trist şi pozitiv din cale-afară,/Cu cât mai trist, cu-atât mai pozitiv/Şi-n câte feluri trist, şi-a câta oară,/Dar pozitiv, oricum definitiv./Şi chiar vorbesc, din când în când, cu tine,/Părându-mi-se-n gând că ne-am iubi,/Dar despre gustul stării cabotine/Mult mai târziu, iubito, vom vorbi./Sunt trist, dar pozitiv din fericire/Şi pot să râd şi pot să scriu poveşti./Şi-n jurul meu e-atâta strălucire,/Încât mi-e frică să te-ntreb cum eşti.”.
*Balada jocului de şah: „Reginele ucid perfid/Pionii taberei adverse,/Dar când nebunii le desfid/S-aruncă-n vid pe căi diverse./Scăpaţi din turnurile reci/Cu toată ura strânsă-n coame/Pe zig-zăgatele poteci/Se-nfruntă caii morţi de foame./Doar regii ospătând pe brânci/Îşi oglindesc tristeţea-n linguri,/Ştiind ce frig va fi atunci/Când vor rămâne singuri-singuri.”.
Prietenul meu George a plecat fără să se mai întoarcă vreodată. Probabil acum dânsul scrie şi apoi recită poezii în faţa Îngerilor, sperând că ei vor înţelege ce înseamnă Dragostea.
