Daniela Soceanu
Romanul Bătrânul și câinele, semnat de Al. Florin Țene, apărut la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, în 2024, în 263 de pagini, cu o prefață semnată de Liliana Moldovan, se înscrie în categoria prozei românești preocupate de investigarea critică a trecutului comunist și a dificilului proces de transformare a individului în societatea postdecembristă. Datele editoriale confirmă caracterul de roman al volumului și prezența prefeței Lilianei Moldovan.
Cartea propune cititorului nu doar o narațiune despre destinul unui om ajuns la vârsta bilanțului, ci și o amplă radiografie a unei conștiințe, a unei generații și, în ultimă instanță, a unei epoci istorice. Eroul principal, Sorin Georgescu, devenit ulterior George Soceanu, este o construcție romanescă reprezentativă pentru categoria oamenilor formați, privilegiați și deformați moral de mecanismele ideologice ale regimului comunist. Liliana Moldovan observă, în prefață, că personajul este unul inventat, însă comportamentul și reflexele sale ideologice trimit către o tipologie recognoscibilă a societății românești postcomuniste.
În centrul construcției epice se află metamorfoza. Sorin Georgescu, fost director al unei reviste literare comuniste și profesor de socialism științific, se confruntă, după prăbușirea regimului, cu dispariția lumii în care și-a construit identitatea. Pensionarea nu reprezintă pentru el numai ieșirea din activitatea profesională, ci începutul unei crize existențiale și morale.
Schimbarea numelui în George Soceanu capătă, astfel, valoarea unui act simbolic. Personajul încearcă să se desprindă de propriul trecut, să abandoneze identitatea asociată vechii lumi și să pătrundă într-o realitate pe care, inițial, nu o înțelege și o privește cu ostilitate. Procesul său de transformare este lent, contradictoriu și marcat de repetate „examene de conștiință”. Dintr-un apărător al ideologiei marxist-leniniste, personajul ajunge, treptat, să accepte mecanismele noii societăți și chiar să devină senator.
Această evoluție nu trebuie interpretată simplist ca o convertire morală. Al. Florin Țene construiește un personaj profund ambiguu, care oscilează între remușcare și oportunism, între nostalgia privilegiilor pierdute și necesitatea adaptării. George Soceanu este, prin urmare, o conștiință în devenire, dar și o expresie a supraviețuirii sociale.
Unul dintre cele mai puternice episoade ale romanului este cel legat de biblioteca protagonistului. Cărțile pe care le-a admirat, le-a promovat sau le-a considerat cândva reprezentative pentru cultura oficială sunt refuzate de biblioteci și anticariate. Pentru noua lume, acestea nu mai reprezintă valori culturale, ci vestigii ale propagandei.
Refuzul bibliotecii școlare, unde volumele sunt considerate „maculatură” inutilă, reprezintă o adevărată sentință asupra unui trecut cultural și ideologic.
Momentul depășește însă simpla temă a valorii literare. Cărțile devin o metaforă a falimentului unei biografii. Protagonistul înțelege că o parte considerabilă din existența sa a fost consumată în slujba unei ideologii ale cărei produse culturale și politice au devenit, odată cu schimbarea istorică, inutile sau compromise.
Decizia de a se despărți de aceste volume capătă, astfel, valoarea unui ritual al rupturii de trecut. Romanul pune aici o întrebare esențială: poate un om să-și schimbe cu adevărat identitatea sau nu face decât să înlocuiască o mască istorică cu alta?
Una dintre particularitățile importante ale romanului este structura sa hibridă. Narațiunea tradițională este frecvent întreruptă de secvențe onirice, manuscrise, articole, studii, reflecții critice și întâmplări care depășesc firul epic propriu-zis. Prefața Lilianei Moldovan subliniază această fragmentare deliberată, care situează textul la granița dintre realitate și ficțiune.
Romanul poate fi citit, așadar, pe mai multe niveluri: ca poveste individuală; ca roman politic; ca document al unei epoci; ca roman al vieții literare; ca roman al memoriei; ca text eseistic și polemic.
Această pluralitate compozițională reprezintă una dintre trăsăturile distinctive ale prozei lui Al. Florin Țene. Autorul nu se limitează la relatarea unui destin, ci introduce în roman propria sa experiență de critic și istoric literar. Literatura, ideologia și istoria se intersectează permanent.
În Bătrânul și câinele, trecutul comunist nu este prezentat exclusiv tragic. Al. Florin Țene folosește adesea comicul, ironia și grotescul. Personajele poartă cu ele vechile automatisme: formulele de adresare, limbajul propagandistic, nostalgia privilegiilor, dar și incapacitatea de a înțelege rapid noile realități.
De aici se naște o puternică dimensiune satirică. Fostele elite sunt privite în momentul pierderii puterii și al confruntării cu propriul trecut. Unele dintre situații au caracter comico-tragic, iar acest amestec conferă romanului dinamism.
Scena jocurilor de șah cu pensionarii este, în acest sens, semnificativă. Șahul devine un simbol al destinului și al timpului. Personajele apar și dispar, iar jocul, repetat ritualic, capătă dimensiunea unei meditații asupra morții și a fragilității bătrâneții.
Titlul romanului invită, de asemenea, la o reflecție asupra bătrâneții. Bătrânul lui Al. Florin Țene nu este un personaj retras în liniștea ultimelor vârste. Dimpotrivă, este activ, neliniștit, contradictoriu, implicat în politică, în afaceri, în relații sentimentale și în dezbaterile culturale ale timpului său.
Bătrânețea este, în roman, vârsta bilanțului, dar nu și a resemnării. Este momentul în care trecutul cere să fie judecat.
Personajul se află permanent între ceea ce a fost și ceea ce încearcă să devină. În această tensiune se află una dintre marile reușite ale romanului: trecutul nu dispare odată cu schimbarea regimului politic, ci continuă să trăiască în reflexele individuale, în limbaj și în comportament.
Titlul introduce și figura câinelui, care poate fi interpretată simbolic drept contrapunct al condiției umane. În universul moral instabil al oamenilor, dominat de oportunism, trădare și adaptare interesată, câinele evocă ideea de fidelitate.
În plan simbolic, raportarea la animal pune în lumină tocmai instabilitatea personajului uman. Omul își schimbă numele, convingerile, prietenii și orientările politice; câinele rămâne, în imaginarul tradițional, simbolul atașamentului. Astfel, titlul poate fi citit și ca o subtilă opoziție între loialitatea instinctivă și oportunismul intelectualizat al omului.
Romanul nu se limitează la problematica politică. El conține și o dimensiune de manifest literar. Al. Florin Țene introduce în universul epic reflecții asupra curentului literar numit proglobmodernism, conceput ca o alternativă la artificialitatea anumitor formule postmoderniste și ca o încercare de reconciliere între tradiție, modernitate și specific național.
În acest sens, Bătrânul și câinele este și un roman despre literatură. Autorul discută indirect despre reviste, critici, generații și orientări estetice. Personajul nu trăiește într-un spațiu abstract, ci într-o lume populată de scriitori, profesori, redactori și cititori.
Această dimensiune metaliterară transformă romanul într-un text cu dublă funcție: ficțională și teoretică.
Bătrânul și câinele este un roman al tranziției istorice și al metamorfozei individuale. Prin destinul lui Sorin Georgescu – George Soceanu, Al. Florin Țene construiește o amplă meditație asupra raportului dintre om și istorie, dintre conștiință și ideologie, dintre memorie și adaptare.
Valoarea cărții rezidă tocmai în caracterul ei pluristratificat. Este, în același timp, roman social, politic, memorialistic, satiric și metaliterar. Structura fragmentară, interferența dintre ficțiune și document, secvențele onirice și reflecțiile eseistice conturează un text neconvențional, în care povestea individuală devine instrumentul unei reflecții asupra societății românești de după 1989.
Al. Florin Țene nu urmărește să creeze un erou exemplar. George Soceanu este un om al contradicțiilor, al compromisurilor și al transformărilor. Tocmai de aceea devine reprezentativ. El poartă în sine o întreagă epocă și demonstrează că schimbarea unui regim politic nu înseamnă automat și transformarea profundă a conștiinței.
Prin forța tematică, prin curajul abordării trecutului comunist și prin inserarea problematicii vieții literare românești, Bătrânul și câinele ocupă un loc distinct în proza recentă a lui Al. Florin Țene. Este un roman care provoacă cititorul să se întrebe nu doar ce a fost comunismul, ci și, mai ales, ce a rămas din el în oameni.
În concluzie, romanul poate fi definit ca o amplă parabolă a omului care încearcă să-și părăsească trecutul, descoperind că adevărata desprindere nu se realizează prin schimbarea numelui, ci printr-o dificilă și uneori dureroasă reconstrucție a conștiinței.
Repere bibliografice
- Țene, Al. Florin, Bătrânul și câinele, roman, prefață de Liliana Moldovan, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2024.
- Moldovan, Liliana, „Prefață”, în Al. Florin Țene, Bătrânul și câinele, Editura Napoca Star, 2024.
- Marino, Adrian, Politică și cultură. Pentru o nouă cultură română, Editura Polirom, Iași, 1996.
