Liliana Moldovan
președinte – Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor Români
Romanul „Bătrânul și câinele” face parte din categoria creațiilor literare situate la granița dintre realitate și ficțiune. Deși, pesonajul principal al cărții, Sorin Georgescu, este inventat de scriitorul Al Florin Țene, felul în care gândește și se comportă, principiile pe care le îmbrățișează și reflexele comuniste, de care nu se poate debarasa, trimit fără îndoială, la pesoane reale, la o anumită tagmă de indivizi, care, crescuți de regimul comunist din România, continuă să trăiască cu nostalgiile trecutului de tristă amintire, dar, care, atingând cele mai înalte culmi ale ipocriziei și minciunii, reușesc să se adapteze la noile schimbări intervenite în țara noastră, după crucialul an 1989, reușind să se cațere pe cele mai râvnite paliere ale vieții politice, economice și sociale.
Cunoscând secretele cursului vieții, aplicând mecanismele evoluției profesionale, sociale și politice specifice ultimilor 30 de ani, oportuniștii, din vechiul regim, continuă să-și vadă de viață, paradoxal, cu același dezgust față de semeni și cu aceeași nemăsurată dorință de a se afirma și îmbogăți. Dacă în primele capitole ale cărții, fostul director al unei reviste literare comuniste se raportează cu dezgust la noile schimbări intervenite în istoria recentă a țării noastre și refuză să se adapteze la noul context social-politic, ancorându-se de ideea „măreției dictaturii comuniste”, spre finalul romanului, înțelege, aproape instinctiv, că, în situația în care întoarcerea la „gloria” regimului dictatorial comunist este imposibilă, singura șansă de supraviețuire vine din potolirea nostalgiilor trecutului și acceptarea democrației proaspăt instalate, chiar dacă mecanismele de funcționare specifice regimurilor capitaliste i se par, în continuare, absurde și nefuncționale.
Într-o carte „fundamental critică” față de regimul dictatorial comunist și anume : „Politică și cultură: Pentru o nouă cultură română”, Al Marino scria în 1996 : „După cinci decenii de totalitarism, într-o nouă fază istorică, avem nevoie nu numai de un nou model politico-social, dar și cultural. De fapt, între cele două structuri există o foarte strânsă interdependență. Cum ar putea exista o cultură română deschisă, neprovincială, cu o personalitate proprie, competitivă, cât mai aproape de standardele internaționale, fără o societate orientată de aceleași valori? Instituțiile societății libere, pluraliste sunt deci ale culturii pluraliste. Valorile sale (absolute sau nu) sunt chemate să circule liber, atât în interiorul său, cât și în afara frontierelor lingvistice iar raportul dintre cele două culturi –antagonism specific regimurilor totalitare dintre cultura «oficială» și «alternativă» – trebuie răsturnat în mod hotărâtor, în favoarea celei din urmă”. (Al Marino – „Politică și cultură: Pentru o nouă cultură română”, Iași, Polirom, 1996, p. 8).
În romanul „Bătrânul și câinele”, criticul și istoricul literar Al. Florin Țene, pledează prin intermediul personajului principal dar și al altor personaje din carte, pentru ruperea definitivă cu legăturilor literare și culturale dintre celor două regimuri diametral opuse, cel comunist și cel democratic. Prin vocea autorului, care apare indirect ca personaj secundar și invizibil în carte, Al Florin Țene susține în mod repetat necesitatea eliberării de ideile cuprinse în operele literare fidele ideologiei comuniste și vorbește despre obligativitatea adoptării unor noi principii literare care să vină în sprijinul „proglobmodernului” un curent literar, de domnia sa, inventat, ce „aduce o prospeţime şi o descătuşare a ideilor, ştergând din calea lui artificialul din texte, atât de promovat de optzecişti, care au rămas nişte citaţi şi nu citiţi.” (p. 128)
Subiectul romanului se circumscrie în jurul procesului de metamorfozare al personajului principal, Sorin Georgescu, care, o dată ce își schimbă numele în George Soceanu, trece printr-o serie de întâmplări inedite. Bărbatul renegat pentru concepțiile sale și averile acumulate în regimul comunist, își face, apoi, multiple „examene de conștiință”, de intensități diferite, și se transformă, dintr-un consecvent apărător al idelogiei lui Marx și Lenin, într-un degajat susținător al guvernării democratice pe care o încurajează, spre sfârșitul romanului, din calitatea sa de senator. Desigur, toate aceste schimbări nu au loc dintr-o dată, ci sunt rezultatul unui șir de întâmplări comico-tragice, care încep cu încăpățânarea, personajului central al romanului, adică al fostului director al unei reviste literare comuniste, care fusese și profesor universitar de socialism-științific, de a-și vinde sau măcar a-și dona cărțile din biblioteca personală. Acesta este mereu refuzat pe motiv că volumele respective fac parte din bibliografiile de pe „vremea aialaltă” fiind considerate „niște nulități” care ar trebui stigmatizate de critica literară actuală.
În cele din urmă, după multe drumuri inutile pe la diferite biblioteci școlare și anticariate, din mai multe orașe, posesorul volumelor scrise de „autorii aserviți propagandei comuniste” decide să-și arunce cărțile în apele Oltului, ajungând, în sfârșit, la concluzia inutității lor. Pe parcursul călătoriilor sale, se reîntâlnește cu o fostă studentă de la care află că au împreună un copil, a cărui existență i-a fost ascunsă timp de 22 de ani. La un moment dat, George Soceanu decade atât de rău încât rămâne, pentru scurt timp, agățat de patima băuturii și frecventează lumea cerșetorilor, dar, aducându-și aminte, că în vremea comunistă a strâns o avere considerabilă, încearcă să-și șteargă păcatele, ajutând diferiți cerșetori, investește într-o fabrică de conserve, îi cumpără fostei studente, pe care a abuzat-o sexual, o casă și îi asigură băiatului, ce seamnănă leit cu el, un viitor fără griji.
Uneori, pe parcursul lecturii, cititorul este obligat să părăsească narațiunea. Atunci autorul intervine, abrupt, și rupe firul evenimentelor printr-o serie de secvențe onorice la care este supus eroul cărții, dar care sunt, în realitate, reactualizări ale unor studii, eseuri, al unor întâmplări concrete sau al unor piese de teatru, pe care Al. Florin Țene, le inserează în roman, fie, după cum scriam mai sus, sub forma unor experiențe onirice inedite, al unor manuscrise regăsite, ori ale unor articole pe care George Soceanu, le citește în revistele ce îi cad în mână.
Fragmentarea narațiunii, conferă romanului o structură inedită și demonstrează afinitatea scriitorului Al. Florin Țene pentru textele aflate la granița dintre realitate și ficțiune.
Această scriere beletristică trebuie privită, pe de o parte, ca o carte document, ce include tablouri din viata culturală și politică din România comunistă. Iar, pe de altă parte, prezența în carte a secvențelor erotice, a dialogurilor spumoase, a întâmplărilor inedite (legate spre exemplu, de dispariția bruscă a pensionarilor atrași într-o partidă de șah cu personajul principal) conferă volumului „Bătrânul și câinele” un farmec special, sesizabil de către iubitorii de lectură care apreciază momentele surpriză, dar și rememorarea, în vederea stigmatizării, a contextelor istorice specifice dictaturii comuniste precum și paginile concrete de literatură și articolele de critică și istorie literară, pe care Al. Florin Țene le strecoară printre paginile celor 14 capitole ce compun acest inedit roman.
