Numai cine nu a fost niciodată pe stadion sau cine nu a ţinut niciodată cu vreo echipă nu ştie cum este să crezi într-un rezultat, să pară totul posibil, dar în doar câteva secunde, uneori venite în ultimele momente ale timpului regulamentar sau în prelungiri, totul să se năruie precum un castel de nisip, cu consecinţe incalculabile asupra echipelor respective şi ale suporterilor lor.
Recentul caz al semifinalei Ligii Campionilor la fotbal, disputată între Real Madrid şi Manchester City, în care în minutul 89 tabela arăta 1-0 pentru englezi, dar Rodrygo, de la gazde, a marcat în minutele 90 şi 91 (!) pentru a trimite meciul în prelungiri, în care Real a punctat din nou prin Benzema, din penalty, parafând astfel eliminarea ”cetăţenilor”, este, desigur, cunoscut de toată lumea.
Mai dificil de acceptat, de către suporterii oaspeţilor, este că aşa ceva s-a putut întâmpla după ce Grealish a trecut pe lângă golul de 2-0, mingea fiind scoasă aproape de pe linia porţii de un jucător advers! Iar la 2-0 calificarea ar fi fost decisă în favoarea lui City.
Guardiola, cu simţul său critic şi exigenţa care îl caracterizează, s-a arătat nemulţumit de prestaţia elevilor săi din prima repriză (ce-i drept, una destul de palidă, dar absolut la fel a fost şi cea a madrilenilor) şi a admis că trebuie să accepte ce s-a întâmplat şi să meargă mai departe.
Dar, repet, când ai deja 1-0 şi când, pe lângă Grealish, şi Foden a mai avut o bună ocazie, totul părea jucat.
Tot respectul pentru extraordinara putere de luptă a madrilenilor, care au demonstrat că, dacă crezi în şansa ta, orice este posibil. De la antologica finală a Ligii Campionilor din 1998/1999, când cealaltă echipă din Manchester, United, puncta de două ori pe final de meci pentru a întoarce soarta finalei cu Bayern, care conducea cu 1-0 şi avusese şi o bară, nu se mai întâmplase o astfel de remontada survenită după minutul 89.
Dar vei rămâne totuşi cu impresia că City ar fi putut, la fel de bine, să câştige.
Recent, istoria s-a repetat, dar la o scară mai mică, într-un meci de campionat în Serie A.
Salernitana, o echipă reinventată după aducerea antrenorului Davide Nicola şi a cinci jucători noi, unii împrumutaţi de la alte echipe, luptă pentru salvarea de la retrogradare după ce a deţinut ultima poziţie în clasament mult timp. Numai că Bohinen, Ederson, Djuric şi ceilalţi au început să joace atât de bine sub bagheta noului antrenor încât au reuşit o serie fulminantă: 2-1 cu Sampdoria în deplasare, 1-0 cu Udinese în deplasare, 2-1 cu Fiorentina, acasă, 1-1 cu Atalanta, în deplasare şi 2-1 cu Venezia, acasă. O serie de 4 victorii şi un egal care ar fi părut de neconceput pentru fosta ”lanternă roşie”. Pentru a se desprinde decisiv de restul plutonului în tentativa de a evita retrogradarea, elevii lui D. Nicola mai aveau nevoie de victorie în meciul de pe teren propriu cu Cagliari, direct ameninţată şi ea (locul 18, primul retrogradabil). După o evoluţie mai degrabă modestă la început, gazdele au început să intre încet-încet în meci şi au reuşit să înscrie în minutul 68 prin Simone Verdi, după un penalty care poate fi discutat: a existat un minim contact, dar impresia este că jucătorul gazdelor a exagerat puţin tocmai în tentativa de a obţine lovitura de pedeapsă. Cagliari a avut ulterior o bară, dar cert este că s-a intrat în minutele de prelungire cu acelaşi scor: 1-0 pentru gazde. Când toată lumea din Salerno se pregătea de sărbătoare (impresionantă atmosfera de pe stadionul gazdelor!), în al nouălea minut de prelungiri (!) Giorgio Altare aduce egalarea pentru sarzi şi amână verdictul retrogradării pentru ultimele două etape.
Acelaşi respect pentru puterea de luptă a echipei Cagliari, dar dacă cumva în final Salernitana va retrograda, sunt convins că miile de fani nu vor putea uita niciodată că au avut victoria asigurată până în ultimul minut al prelungirilor, ca să nu mai vorbim că şi în meciul cu Atalanta, încheiat tot 1-1, golul bergamascilor a venit în minutul… 88!
Nu ştiu cum se pregătesc meciurile de o asemenea importanţă, dar, sub lozinca ”Stop infarctelor pe stadioane!”, cred că s-ar putea face ceva pentru a evita blestemul minutelor de prelungire. Care pare a se repeta tot mai des.