Secția pentru procurori a CSM a decis vineri ca Bogdan Licu să preia funcția de procuror general interimar pentru o perioadă de două luni, susţin surse citate de G4Media.
Această decizie vine după ce vineri preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie a lui Augustin Lazăr după ce acesta a cerut pensionarea. Mandatul său se va încheia pe 27 aprilie.
Bogdan Licu este prim-adjunct al procurorului general al României din 2013. Timp de câteva luni, el a asigurat şi interimatul la conducerea Parchetului General, după demisia lui Tiberiu Niţu. Acesta este implicat în scandalul doctoratelor plagiate de la Academia SRI.