Juliette Gréco, una dintre legendele cântecului francez, s-a stins din viaţă miercuri, la locuinţa sa din sud-estul Franţei, la vârsta de 93 de ani.
Când spui şansonetă, această muzică franţuzească de mare succes, nu ştii dacă să spui mai întâi Édith Piaf sau Juliette Gréco. Fiecare cu un timbru inconfundabil, menit să transpună ascultătorul într-o stare aparte. Fiecare, o legendă.
Supranumită ”grande dame de la chanson” (marea doamnă a şansonului) şi considerată muza existenţialiştilor francezi, Juliette Gréco, care a lăsat posterităţii celebrele albume ”Je suis comme je suis” şi ”Déshabillez-moi”, a fost şi o apreciată actriţă, jucând în filme ca ”The Roots of Heaven” (regia: John Huston), ”Bonjour tristesse” (regia: Otto Preminger), ”Au royaume des cieux” (regia Julien Duvivier) ”Elena et les hommes”, într-o distribuţie în care apar Jean Marais şi Ingrid Bergman (regia: Jean Renoir), ”Orphée” (regia: Jean Cocteau).
”Nimeni nu putea rezista talentului său”, spunea poetul, muzicianul şi interpretul francez Léo Ferré, potrivit RFI.
Conform aceleiaşi surse, Juliette Gréco a urmat cursuri de artă dramatică şi a jucat în mai multe piese începând cu 1946, fără a abandona activitatea din cabareturi şi baruri.
În 1960 a interpretat ”La Rue des Blancs-Manteaux”, un text al filosofului şi scriitorului Jean-Paul Sartre (cel intrat pe o listă extrem de restrânsă a personalităţilor care au refuzat Premiul Nobel), adaptat pentru muzică de compozitorul Joseph Kosma.
Cele mai potrivite cuvinte pentru a o păstra în amintire sunt cele ale ministrului actual al Culturii francez, doamna Roselyne Bachelot-Narquin: ”A făcut din viaţa sa o capodoperă” (M.G.).
foto: Victor Diaz Lamich, CC BY 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=2004162
