Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Bucharest Fashion Film Festival 2019: iată câștigătorii!
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Bucharest Fashion Film Festival 2019: iată câștigătorii!

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 17 aprilie 2019
Distribuie

Cea de-a treia ediție a Bucharest Fashion Film Festival, primul eveniment din România plasat la intersecţia dintre fashion, film și advertising, și-a desemnat câștigătorii, potrivit unui comunicat de presă al festivalului.

Secvenţă din filmul ”Things must separate in order to appear”

Premiul pentru Cel mai Bun Fashion Film a fost câștigat de Things must separate in order to appear, regizat de Georgia Tribuiani. Plasat într-o galerie de artă în care legile fizicii și ale logicii sunt perpetuu sfidate, filmul înfățișează o serie de instalații conceptuale care au un numitor comun — fiecare are ceva eminamente „greșit” care îl face frustrant de urmărit.

Videoclipul rapperului belgian de origine congoleză BALOJI, Peau de chagrin – Bleu de nuit / The Skin of Sorrow – The Blue of the Night, a fost și el remarcat de juriu care i-a acordat o mențiune specială la această ediție a festivalului, notând că „este un film sofisticat, cu o perspectivă unică, ce implică și impresionează deopotrivă spectatorul.“

Premiul Fresh Perspective, rezervat unui fashion film cu buget redus, a fost câștigat de Transformable Wardrobe, al Mariei Sloth Rousing, proaspăt absolventă a Academiei Regale de Arte Frumoase din Copenhaga, Danemarca. Proiectul ei explorează așteptările pe care le avem de la hainele pe care le purtăm, propunând un experiment interesant: acela de a incorpora obiecte de zi cu zi în opt piese vestimentare distincte.

Debandada, proiectul de diplomă al Andradei Moruțan, absolventă a Universității de Arte și Design din Cluj, secția Design Vestimentar, a fost desemnat câștigător al premiului pentru Cea mai bună Producţie Locală la această ediție a festivalului, juriul apreciind „experiența imersivă și coerența artistică a filmului“.

120 de filme din întreaga lume, dintre care 10 producții românești, s-au înscris anul acesta în competiția Bucharest Fashion Film Festival, iar 45 dintre ele au intrat în selecția oficială. Câștigătorii au fost desemnați de un juriu format din Nick Rees-Roberts (profesor la Sorbonne Nouvelle University din Paris și autor al volumului Fashion Film: Art and Advertising in the Digital Age), Katie Metcalfe (video commissioner al platformei NOWNESS și programator al Festivalului de Film Sundance), Marketa Uhlirova (istoric de artă și directorul festivalului Fashion in Film din Londra), Lil Bulgac (fashion director Harper’s Bazaar România), Andrei Iovu (redactor-șef Harper’s Bazaar România) și Alina Gavrilă-Borțun (founder & creative director Gavrilă&Asociații, founder Gavrilă Fashion Tellers).

Bucharest Fashion Film Festival își propune cu fiecare ediție să încurajeze noile talente din lumea modei, iar anul acesta, în parteneriat cu Promenada, a fost demarată o competiție specială. Premiul: un pop-up shop de o lună în Promenada Mall pentru un designer tânăr, talentat și pus pe treabă. Câștigătorul, desemnat în urma votului online pe site-ul festivalului, a fost brandul Gnana Studio.

Casa noastră, filmul câștigător al trofeului Transilvania la TIFF 2022, în cinematografe din 16 septembrie
8 septembrie 2022

Bucharest Fashion Film Festival 2019 a avut loc între 11 și 14 aprilie la Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada, Fix | Botanical Bar și a adus publicului o selecție curajoasă de filme cult cu scenografie și costume spectaculoase (cum este filmul regizoarei cehe Věra Chytilová, interzis în anii ’60, Daisies(1966) și o serie de documentare despre personaje marcante din istoria modei — Love, Cecil(2017) sau Celebration (2018). Lor li s-a adăugat documentarul McQueen (2018), o privire personală asupra vieţii și carierei regretatului designer Alexander McQueen, proiectat în premieră în România la Bucharest Fashion Film Festival.

Highlight-ul ediției l-a reprezentat cine-concertul The Inferno Unseen, o variantă reconstruită a unuia dintre cele mai intrigante proiecte din istoria cinematografiei: The Inferno (1964), filmul neterminat al lui Henri-Georges Clouzot.Proiectul Marketei Uhlirova, cercetătoare și fondatoare a Festivalului Fashion in Film din Londra și a compozitorului de muzică electronică Rollo Smallcombe (care performează live la fiecare proiecţie), The Inferno Unseen a mai fost prezentat până acum la Barbican Center în Londra, Museum of the Moving Image în New York și Pallazzo Grassi din Veneţia.

Pe tot parcursul festivalului, publicul a putut vizita, la Teatrul Odeon expoziția multimedia A Fashion Film Lexicon, un demers de identificare și exemplificare a conceptului de fashion film, un gen emergent, aflat la interferența dintre video art, scurtmetraj și spot publicitar, care explorează tensiunea dintre artistic și comercial. Alături de expoziția multimedia A Fashion Film Lexicon, Bucharest Fashion Film Festival 2019 a inclus și un colţ de Virtual Reality, găzduit de Promenada Mall, un pretext pentru iniţierea unei discuţii despre folosirea noilor media și tehnologii în film și în procesul creativ.

Cu fiecare ediție, Bucharest Fashion Film Festival își dorește să pună bazele unui forum de discuţii despre relaţia dintre film și modă, iar anul acesta nu a făcut excepție. În cadrul celor trei mese rotunde, la care au participat profesioniști internaționali și locali din lumea filmului și a modei, s-a atins un spectru larg de subiecte, de la problemele cu care se confruntă tinerii designeri în drumul de la prototip la afacere (Scurt ghid pentru antreprenoriat în modă), la rolul costumului în cinema (Fashion in Film: Costume as Visual Language, EN) și până la viitorul fashion film-ului și noi forme de brand narration (On Branded Content and New Storytelling Devices, EN).

Worst Case Scenarios, varianta 2020 şi următorii ani
27 octombrie 2020
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior patriarhul daniel Ambasadorul statului Israel la Bucureşti în vizită de prezentare la Patriarhia Română
Articolul următor Algeria: După plecarea lui Bouteflika, strada rămâne mobilizată
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Atac armat lângă Casa Albă! Suspectul a fost împușcat mortal de agenții Secret Service
Extern
Peste 10.500 de sesizări pentru copii dispăruți în ultimul an în România
Cultură și Educație
Cannes 2026: Filmul ”Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or
Cultură și Educație

RSS Știri Financiare

  • Care au fost cele mai lungi curse interurbane solicitate de clienții Bolt. Cât au costat
  • Vânzările Sphera Franchise Group au crescut în primul trimestru al anului 2026
  • Retailerul malaezian MR.DIY deschide primul magazin din București, în Grand Arena
  • Accente simple care aduc eleganță în orice încăpere
Cultură și Educație

Cu cine te vezi la TIFF: Béla Tarr și Maria de Medeiros sosesc la Cluj, alte zeci de personalități din film te așteaptă în festival

3 minute
Cultură și Educație

Filmele Ritei Azevedo Gomes: Correspondências

5 minute
Cultură și Educație

O întrebare retorică pe când “arbitrariul zâmbește satisfăcut” în poezia Danielei Vasiloschi

8 minute
Cultură și Educație

La început de an școlar, 40,4% dintre români semnalează costurile ridicate pentru rechizite și uniforme

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?