Mărturisesc că m-am temut de meciul acesta. Calculele hârtiei, împotriva unui așa-zis adversar mai slab, se pot dovedi deseori că nu au acoperire în jocul de pe teren.
Sârboaicele își jucau la rândul lor ultima șansă, iar în cazul unei victorii contra noastră se puteau califica.
Prima repriză și începutul celei de-a doua au fost dezastruoase pentru noi. Parcă preluând un ”blestem” al primului meci fabulos urmat de evoluții tot mai șterse în cele următoare de la naționala de fotbal (vă mai amintiți, desigur, super-meciul cu Ucraina, care nu a fost însă urmat de evoluții la fel de bune), elevele lui Florentin Pera au părut inițial că vor claca. Tocmai când era mai multă nevoie, jocul nostru a fost mai puțin inspirat, facilitându-le adversarelor preluarea inițiativei și distanțarea pe tabelă la 3-4 goluri diferență. Faptul că Sorina Grozav a avut un debut de meci în care a strălucit nu ne-a ajutat prea mult decât la impresia artistică.
Oare atât de repede se va încheia aventura noastră la aceste Europene?
Tricolorele, adevărate specialiste ale revenirilor
Când totul părea pierdut, a început revirimentul. Nu știu dacă și alții au simțit la fel, dar parcă momentul în care Bianca Curmenț a stat în poartă pentru a apăra o lovitură de la 7 metri ținând o parte din bluza de trening între dinți a reprezentat un prag psihologic. ”Pe-aici nu se trece!”, a părut a zice portărița noastră, iar sârboaica s-a intimidat și a tras peste poartă.
Au urmat momente tot mai bune pentru naționala noastră, cu Seraficeanu și Stoica revenind la nivelul obișnuit, cu Curmenț având intervenții care ne-au scăpat de la goluri ca și făcute, cu un veritabil entuziasm molipsitor în rândul întregii echipe.
Deși în prima parte jucătoarele românce au comis unele greșeli greu de explicat, acum în special apărarea a mers foarte bine. Precisă, exactă, ermetică. Adversarele nu mai știau ce să facă, pur și simplu nu mai găseau drumul spre poartă.
Când să ne bucurăm de un final care credeam că nu ne mai poate scăpa, au apărut iar câteva ezitări de care sârboaicele au profitat imediat, ”strângând” scorul pe tabelă. Din nou emoții. Mari.
Însă așa cum o pasă pe extremă a decis meciul cu Cehia, când mai era puțin timp de jucat, la fel s-a întâmplat și acum, cu o altă fază: Ștefania Stoica, excelentă în atac în repriza a doua, se dovedește la fel de eficientă și în apărare: are o intercepție magnifică, de generic, și câștigă posesia pentru echipa noastră, într-un moment foarte important al jocului.
Nu am mai greșit în atac și meciul s-a terminat 27-25 pentru România.
Urmează meciuri grele, dar fetele noastre au demonstrat că ”se poate”
În urma rezultatelor înregistrate, după încheierea și a celuilalt meci din grupă, Muntenegru-Cehia (28-21), handbalistele noastre și-au asigurat accederea în faza superioară a competiției. Acolo vor întâlni selecționate de top, precum Franța, Ungaria, Muntenegru, Suedia și Polonia.
Desigur, nimeni nu este lipsit de simțul realității să nu-și dea seama că, având și sincope deocamdată inerente în joc, nu ne putem aștepta la minuni în faza următoare a grupelor superioare, având în față adversare din elita acestui sport.
Suntem încă în faza de reconstrucție, după ce multe jucătoare de bază ale naționalei s-au retras.
Important este că fetele noastre au demonstrat că au potențial și că pot lupta până în ultimul minut, cu ultimele resurse. Au revenit pe tabelă de două ori și au câștigat, atât cu Cehia, cât și cu Serbia. Cu un plus de inspirație, o puteau face și cu Muntenegru.
Din greșeli se învață și, chiar dacă acest Campionat European se va dovedi, de fapt, unul de rodaj pentru jucătoarele noastre, sunt convins că drumul în viitor ni se va deschide.
Uneori am remarcat câteva jucătoare care mi s-a părut că au avut evoluții care au ieșit în evidență. E firesc să fie astfel, în sensul că e recunoașterea unui merit.
Dar pentru reușitele de până acum, pe lângă munca antrenorului, nu putem avea decât o remarcată: echipa.
Sursa fotografiilor: Federația Română de Handbal, Facebook
