Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Calitatea apei pe litoralul românesc este excelentă
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Turism

Calitatea apei pe litoralul românesc este excelentă

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 17 iunie 2023
Distribuie
De la Bogdan ( contribuții) - Operă proprie, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=466262

► Autoritățile române asigură monitorizarea constantă și raportarea transparentă a calității apei de îmbăiere. De asemenea, și autoritățile din Bulgaria transmit că litoralul bulgăresc este sigur, nefiind în niciun fel afectat

► În acest an, pentru litoralul românesc se constată o creștere considerabilă a rezervărilor

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) subliniază ferm că Litoralul românesc este una dintre destinațiile de vacanță apreciate de către români, oferind turiștilor o experiență unică de relaxare și distracție. Speculațiile legate de o eventuală răspândire a unui presupus virus în apa mării s-au dovedit simple zvonuri alarmiste, nefondate, știri false. Aceasta în pofida realității, care indică faptul că în acest an, pentru litoralul românesc se constată o creștere considerabilă a rezervărilor.

ANAT a verificat cu atenție informațiile oficiale din care rezultă că apa mării este bună pentru îmbăiere. Dorim să aducem în atenția publicului că aceste afirmații false despre prezența bacteriilor infecțioase și epidemie în Constanța, în urma războiului din Ucraina și a barajului aruncat în aer, sunt complet nefondate și crează deservicii enorme și nejustificare litoralului românesc. Monitorizarea calității apei de îmbăiere în zonele costiere ale României se efectuează începând cu anul 2007, iar până în prezent nu au fost înregistrate rezultate neconforme.

Având în vedere situația generată de ruperea barajului de la Nova Kahovka în Ucraina, autoritățile române au intensificat măsurile de monitorizare. Astfel, monitorizarea calității apei se va efectua frecvent, timp de 14 zile, începând cu data de 15 iunie 2023, în punctele de recoltă din județele Constanța și Tulcea. Informațiile obținute în urma acestor analize vor fi disponibile publicului pe site-urile DSP Constanța și Tulcea.

De asemenea, dorim să subliniem că există unele aspecte esențiale care contrazic afirmațiile alarmiste. În primul rând, există o distanță de 300 de kilometri între locul de vărsare și litoralul românesc, ceea ce reduce semnificativ orice posibilitate de contaminare a apei costiere. În al doilea rând, apa mării este sărată și septică, ceea ce limitează riscul de dezvoltare a bacteriilor infecțioase.

Ne confruntăm anual cu campanii anti-litoral, susținute de pseudospecialiști care încearcă să creeze senzațional și panică în rândul populației. Aceste persoane, dornice să fie auzite, exagerează și interpretează greșit informațiile, ignorând faptele reale și cercetările științifice. Nu trebuie să uităm că toate aceste probleme sunt prezentate adeseori ca fiind ”concentrate” doar de la Năvodari la Vama Veche. Ne amintim prea bine de zvonurile din trecut privind apariția unui păianjen ”văduva neagră” pe litoral, despre ”bombardarea Deltei Dunării”, despre o presupusă poluare a apei, despre invaziile de alge etc.

Este important să menționăm că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu face referire la litoralul românesc și nici la cel bulgăresc în privința acestei probleme. Calitatea apei de îmbăiere rămâne excelentă în Mamaia și pe întregul litoral românesc.

În ceea ce privește monitorizarea calității apei de îmbăiere în sezonul estival, dorim să reiterăm că aceasta se realizează în permanență. Autoritățile competente, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Constanța și Tulcea, recoltează și analizează probe de apă pentru a asigura că apa de mare este în parametrii optimi de calitate. Riscul unei contaminări a apei costiere este aproape inexistent și măsurile de siguranță sunt luate în mod regulat pentru protejarea sănătății turiștilor.

ANAT face un apel către toți cei interesați de vacanța pe litoralul românesc să se informeze corect și să nu ia în considerare decât informațiile venite de la autoritățile abilitate. Dezinformările pot afecta nu doar imaginea litoralului românesc, dar și industria turistică și economia locală.

- Publicitate -

Pentru a obține informații actualizate privind monitorizarea calității apei de îmbăiere în sezonul estival, vă invităm să accesați link-ul următor: https://dspct.ro/monitorizarea-calitatii-apei-de-imbaiere-in-sezonul-estival/?fbclid=IwAR1ybHxQKGAmiRWZ_ZwlUP9hBOUnTnYnW4E43o5yLava-WfrxrYoZmj6MM8 . Aici regăsiți date în timp real despre rezultatele analizelor și informații importante privind siguranța și calitatea apei de îmbăiere.

Dacă, în urma analizelor, se constată o posibilă contaminare a apei costiere, populația va fi imediat înștiințată și vor fi luate măsuri pentru interzicerea îmbăierii în zonele respective.

Față de 2022, se înregistrează o creștere cu 1,6% a numărului unităților de cazare clasificate de pe litoral. Astfel, cei care vor ajunge anul acesta în stațiunile autohtone de la malul mării au la dispoziție 3.007 unități de cazare din care pot alege, în funcție de confort, facilități, buget etc. În acest număr sunt incluse atât hotelurile, cât și apartamentele, vilele și alte structuri, în total 135.911 locuri de cazare. Dintre acestea, aproape 97.000 de mii sunt în hoteluri de 3, 4 sau 5 stele atât din stațiunea Mamaia, cât și din sudul litoralului. De altfel, cele mai căutate stațiuni de către cei care au făcut deja rezervări pentru actualul sezon estival sunt Mamaia, Eforie Nord, Venus, Jupiter, iar o creștere notabilă a interesului a fost constatată în ceea ce privește stațiunea Olimp. De asemenea, o surpriză a sezonului estival 2023 o rezervă stațiunea Eforie Sud, în care administrația publică locală și județeană a operat o serie de investiții, atât în modernizarea falezei, cât și în lărgirea plajelor.

Litoralul românesc rămâne o destinație turistică sigură și atractivă, oferind o experiență plăcută și relaxantă turiștilor. ANAT va fi permanent atent la acest subiect si va informa periodic publicul dacă vor apărea orice fel de neconformități. ANAT contează pe sprijinul dumneavoastră pentru a combate dezinformările și a promova imaginea autentică a litoralului românesc.

Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Xi Jinping Bill Gates Bill Gates s-a întâlnit cu Xi Jinping
Articolul următor O ceremonie cu impact mediatic: Învestirea Guvernului Ciolacu a acaparat atenția televiziunilor
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Ce să urmărești pe Eurosport în noiembrie
Sport
CITR și Euro Insol: creditorii aprobă planul de vânzare prin negociere directă a Liberty Galați și secției Tubular, cu un preț de pornire de 200 de milioane de euro
Companii
AEP respinge acuzațiile politice și cere PNL să susțină reforma instituției, nu să o blocheze
Politic

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • București și Cluj conduc clasamentul profitabilității companiilor. Un sfert dintre firmele românești au încheiat 2025 pe pierdere
  • SOLO depășește 20.000 de clienți activi și estimează afaceri de 4 milioane euro în 2026
  • Economia facturilor neîncasate: 53% din vânzările B2B din România se fac pe credit comercial
Turism

Obiective turistice celebre sau comori ascunse? Românii vor să le bifeze pe ambele

3 minute
Turism

BBC Studios: Rezultatele campaniei de promovare a destinației turistice România, realizată de MEAT, în colaborare cu Charlie Ottley

3 minute
Turism

ANAT organizează, în județul Brașov, Conferința Asociației Europene a Agențiilor de Turism și Touroperatorilor (ECTAA)

4 minute
Opinii

Iar o luăm de la capăt cu reformarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului?

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?