Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Polono-Română (PRBCC) a evidențiat, în cadrul evenimentului “Business Breakfast”, organizat la București, rolul strategic al infrastructurii moderne pentru accelerarea cooperării între cele mai mari două economii din Europa Centrală și de Est – România și Polonia, arată un comunicat de presă.
Într-un context regional marcat de schimbări geopolitice, dezvoltarea infrastructurii poate redefini rutele comerciale actuale prin crearea unui coridor între Portul Gdańsk (Polonia) și Portul Constanța (România). Această axă strategică ar avea potențialul de a facilita schimburile bilaterale dintre cele două țări, estimate să atingă 15 miliarde de euro în următorii ani, și totodată să poziționeze regiunea ca un punct de tranzit critic între Europa de Nord și piețele din Eurasia (Middle Corridor).
Reprezentanți ai sectorului public și ai mediului de afaceri din ambele țări au analizat perspectivele prin care dezvoltarea și modernizarea rețelelor de transport pot susține cooperarea dintre România și Polonia, dar au dezbătut și relațiile economice România-Polonia, actualele tendințe, provocări și perspective.
Discuțiile au avut loc și în contextul lansării primei ediții a publicației anuale „Polonia–România: cooperare economică și investițională”, care pune accent pe sinergia dintre sectoarele de transport, logistică și energie.
„Polonia și România sunt legate printr-o istorie similară de transformare, prin experiența unei creșteri dinamice și prin convingerea că o economie solidă reprezintă fundamentul securității și stabilității în regiune. În ultimii ani, am asistat la o creștere constantă a schimburilor comerciale dintre țările noastre. Polonia se numără în prezent printre principalii parteneri comerciali ai României. Totodată, piața poloneză devine din ce în ce mai atractivă pentru companiile românești. În 2025, peste 700 de societăți cu capital românesc operau în Polonia, în special în sectoarele industrial, comercial și alimentar. Tranziția energetică, dezvoltarea surselor regenerabile și modernizarea rețelelor industriale sunt domenii în care experiențele noastre se pot completa reciproc. Sunt convins că, în contextul provocărilor geopolitice și economice actuale cu care se confruntă Europa, cooperarea dintre Polonia și România poate deveni unul dintre pilonii stabilității și dezvoltării în regiunea noastră”, a declarat Excelența Sa Paweł Soloch, ambasadorul Republicii Polone în România, prezent la eveniment.
„Suntem conștienți că pentru investitorii interesați atât de piața din România, cât și de cea din Polonia, infrastructura reprezintă un criteriu-cheie în decizia de a investi. Accesul la o rețea rutieră performantă, la energie competitivă și la servicii logistice de încredere este esențial pentru desfășurarea unei activități comerciale predictibile și cu costuri reduse. Prin activitatea noastră, ne dorim să creăm punți între cele două piețe și să construim un cadru potrivit pentru schimbul de informații și sprijinul reciproc în dezvoltarea economică”, a adăugat Adam Sobieszkoda, directorul executiv al Camerei Bilaterale de Comerţ şi Industrie Polono-Române.
În ultimii ani, Polonia și România au intensificat investițiile în proiecte strategice de infrastructură, valorificând fonduri europene și parteneriate public-private pentru modernizarea rețelelor naționale de transport.
În prezent, România implementează o strategie pe termen lung de modernizare a transporturilor, cu obiective clare până în 2030: finalizarea principalelor axe TEN-T, transformarea Portului Constanța într-un hub regional complementar Portului Gdańsk și integrarea deplină în coridorul Baltică–Marea Neagră–Marea Egee, consolidându-și rolul în Coridorul de Mijloc euro-asiatic. În 2026, peste 284 km de autostrăzi și drumuri expres, inclusiv primul tunel rutier, așteaptă să fie finalizați în România, fapt ce va duce la creșterea conectivității și predictibilității pentru investitori.
De cealaltă parte, transformarea Portului Gdańsk este susținută de rezultate concrete: în 2024, porturile poloneze au generat peste 55 miliarde PLN în taxe vamale și fiscale, dintre care peste 44 miliarde PLN au revenit Gdańsk-ului, reprezentând aproape 8% din veniturile bugetului de stat. Evoluția sa a fost posibilă datorită modernizării infrastructurii terestre – autostrada A1 asigură conexiunea directă nord–sud, iar rețeaua feroviară permite operarea trenurilor intermodale de până la 740 m.
Evenimentul „Business Breakfast” a fost organizat în parteneriat cu Arc Consulting, Polish Development Bank (BGK), CTP Romania, Dekpol, KPMG, PKO Bank Polski, Raben Group, Track Tec, VGP Romania și Froo România. Prin acest demers, Camera Bilaterală își reafirmă angajamentul de a promova proiecte care transformă barierele geografice în oportunități economice transcontinentale.