Canalul Pinglu, primul proiect important al unui coridor terestru-maritim din China construit după fondarea Republicii Populare Chineze, a fost inaugurat oficial la data de 16 septembrie. Cu o lungime totală de 134,2 kilometri, o investiție de 72,7 miliarde yuani și după patru ani de lucrări, noul canal a pus capăt istoriei în care regiunea sud-vestică a Chinei nu avea acces la mare, fiind considerat un coridor de aur pentru cooperarea dintre China și țările ASEAN.
Cu cea mai mare capacitate de navigație dintre canalele similare din lume, Canalul Pinglu permite accesul navelor de până la 5.000 de tone, răspunzând unor nevoi practice profunde. În plan intern, regiunea sud-vestică a Chinei ducea lipsă de o legătură directă fluvial maritimă, iar mărfurile exportate către Asia de Sud-Est trebuiau să urmeze trasee ocolite, spre est, pentru a ieși la mare, fapt care creștea considerabil costurile de transport. Din perspectiva externă, China și ASEAN sunt de mulți ani, reciproc, principal partener comercial, dar costurile logistice ridicate limitau dezvoltarea comerțului bilateral. Odată finalizat și deschis navigației, Canalul Pinglu devine cea mai scurtă magistrală de transport pe apă din sud-vestul Chinei către ASEAN, reducând distanța de transport dintre provinciile interioare chineze și ASEAN cu peste 560 de kilometri, iar costurile logistice cu 18-30%, fiind economisite anual peste cinci miliarde yuani din cheltuielile de transport, fiind realizată combinația dintre rapiditate și economie.
Despre modul în care au fost obținute aceste realizări, Xu Liping, directorul Centrului de studii pentru Asia de Sud-Est al Institutului de Cercetare a Strategiilor din Asia-Pacific și Globale din cadrul Academiei Chineze de Științe Sociale, a declarat pentru China Media Group (CMG) despre sprijinul oferit de capacitatea Chinei de inovare științifică și tehnologică și de aplicare a tehnologiilor. De asemenea, au fost subliniate eforturile chineze de a urmări beneficii reciproce și câștiguri comune prin deschidere și cooperare. Inaugurarea Canalului Pinglu oferă experiența chineză în construcția de mari proiecte hidrotehnice și de navigație la nivel global.
La rândul său, ambasadorul Vietnamului în China, Pham Thanh Binh, a declarat că punerea în funcțiune a Canalului Pinglu nu doar că demonstrează capacitatea tehnologică a Chinei, dar reflectă și determinarea Chinei de a promova interconectivitatea regională.
Fiind o nouă arteră majoră de transport pe apă, Canalul Pinglu poate stimula cooperarea China-ASEAN, reducând costurile și crescând randamentul. După deschiderea navigației, între marea piață a Chinei, cu peste 1,4 miliarde de locuitori, și marea piață ASEAN, cu 670 de milioane de locuitori, a fost realizat un coridor de aur bidirecțional, economic și eficient.
Ning Ziran, președintele companiei Guangxi Baise Xijiang Investment Development Co., Ltd., a făcut un calcul care arată că, prin comparație cu metodele tradiționale de transport, la mărfurile vrac care folosesc coridorul logistic al Canalului Pinglu costul pe tonă a transportului pe apă poate fi redus cu 30%, iar durata totală de transport aproape se înjumătățește. Acest lucru aduce firmelor avantaje concrete.

Pentru multe dintre țările ASEAN, Canalul Pinglu este o cale navigabilă a speranței care ajută la depășirea piedicilor de dezvoltare.
Ambasadorul Cambodgiei în China, Soeung Rathchavy, a declarat că, după intrarea în operare a canalului, produsele agricole cambodgiene pot fi exportate mai ușor în China.
Ambasadorul Laosului în China, Somphone Sychaleun, a subliniat că fiind singura țară fără ieșire la mare din ASEAN, Laosul a fost mult timp limitat în dezvoltare. Finalizarea și punerea în funcțiune a Canalului Pinglu aduce Laosului o oportunitate istorică cu totul nouă.
Conform versiunii 3.0 a Protocolului actualizat privind Zona de Liber Schimb China-ASEAN, cooperarea și procesul de integrare economică regională se vor extinde către domeniile emergente precum digitalizarea, economia verde, standardele și lanțurile de producție și aprovizionare. După inaugurarea Canalului Pinglu, factori precum capitalul, tehnologia, talentele și forța de muncă din regiunea de sud-vest a Chinei și din țările ASEAN se vor concentra tot mai mult, antrenând adunarea industriilor portuare de-a lungul rutei, inclusiv cele care vizează construcțiile navale, serviciile de logistică, comerțul de prelucrare, formând o nouă centură industrială, creând mai multe locuri de muncă.
Yu Hong, cercetător senior la Institutul pentru Studii din Asia de Est al Universității Naționale din Singapore, a subliniat că, în contextul restructurării lanțurilor globale de aprovizionare și tensiunilor geopolitice, Canalul Pinglu, ca produs public deschis, reduce costurile tranzacțiilor și creează oportunități de dezvoltare comună.
Și mai important, Canalul Pinglu creează un nou centru al deschiderii orientat spre lume. Spre sud leagă râurile de mare, spre nord se conectează cu Eurasia și se conectează cu trenurile de marfă China-Europa și cu sistemul de transport combinat feroviar-maritim, îmbinând cooperarea China-ASEAN cu construirea în comun a inițiativei „O centură, un drum”. Astfel se realizează o nouă configurație a deschiderii regionale, fiind conectată și apropiată regiunea cu lume.
În cadrul Expoziției China-ASEAN care urmează să fie inaugurată curând, este greu de găsit un loc în zona expozițională internațională, fapt care reflectă încrederea cu care comunitatea internațională privește această nouă rută navigabilă, interesată de noile oportunități de cooperare.
Ambasadorul Filipinelor în China, Jaime Flor Cruz, consideră că noul Canal Pinglu este o construcție importantă a Chinei de a promova cooperarea economică și comercială globală aprofundată, pe termen lung având semnificații mari pentru întreaga regiune și chiar pentru întreaga lume.
În contextul în care marile transformări ale secolului accelerează, Canalul Pinglu, care leagă fluviile de mare, nu doar că sporește eficiența noului coridor terestru-maritim de vest al Chinei, ci și consolidează nivelul de interconectivitate dintre China și ASEAN, oferind un suport de infrastructură pentru construirea unei Comunități cu destin comun China–ASEAN mai strânse. Canalul Pinglu este o nouă rută de navigație pentru promovarea cooperării câștig-câștig dintre China și ASEAN și, totodată, o nouă cale prin care lumea poate împărtăși oportunitățile Chinei.