Ionuț Țene
La Universitatea din Madrid, în timp ce susțineam o conferință despre neo-avangardă, care cuprindea întrebarea retorică ”Este ceva nou posibil în poezie?”, mi-a străfulgerat ideea analizării începuturilor poeziei chineze, care este compusă cu câteva secole mai înainte, ca perioadă de timp, decât epoca în care s-a cristalizat scrierea ”Iliadei” sau ”Odiseea” de către Homer. Noi, cei trăitori pe bătrânul continent european avem o idee ”eurocentrică” asupra lumii. Din punct de vedere al orânduirilor sociale sau curentelor literare, China, spre exemplu, a avut o altă tipologie (periodizare), fără nicio legătură cu situația din Europa sau de aiurea. De exempu, în China, în urma unor răscoale țărănești și ale sclavilor, încă din secolul IX î.e.n., a căzut ”orânduirea sclavagistă” și s-au implementat elementele feudalismului, ceea ce în Europa, abia după introducerea creștinismului și căderea imperiului roman de apus, în secolul V e.n, s-a introdus această organizare socială bazată pe feudă și munca liberă a țăranilor, renunțându-se treptat la sclavi. Deci China a fost cu peste o mie de ani înaintea Europei privind clasificarea orânduirilor sociale. De aceea, istoria nu se poate interpreta schematic și tezist, cum au încercat determiniștii sau marxismul. În poezie, China a avut un avans al organizării forței emoției lirice, cu câteva sute de ani față de Grecia lui Homer. În acest context delicat, recitind poezia chineză preclasică și clasică din jurul anului o mie înainte de Hristos nu poți să nu fi fascinat de frumusețea, delicatețea expresiei și modernitatea versului conceput de poeții chinezi. Mesajul este universal valabil, dincolo de timpuri istorice. Emoția lirică inundă sufletul cititorului fără să fie încorsetată într-o prozodie prea fixă și care să sufoce expresia literară. China devine cea mai mare putere a lumii în timpul dinastiei Tang (618-907 d.Hr), atunci când cultura chineză exercită o mare influență asupra întregii Asii. Se plămădesc după texte orale sau scrise mai vechi poemele care vor face parte din ”Cartea Cântecelor”. Importanții filozofi Confucius (Kung -te) și, mai apoi, Lao-te, un contributor progresist al vremii, își pliază atenția spre poezia poporului. Pe baza unui imens material de poezie populară, Confucius a alcătuit o antologie de 306 poezii, vechimea unora urcând până spre al XVIII-lea secol înainte de Hrisots, intitulată sugestiv ”Cartea cântecelor” (,Si-kin’). Culegerea de poeme cuprinde exhaustiv amplu și amănunțit viața poporului chinez, mizeriile sociale și aspirațiilor sale, într-o formă variantă. În filosofie, calea ”dao” a descoperit cu 2000 de ani înainte sintagma ”homo, homini lupus” a lui Hobbes din vremea barocului european.
Poeziile clasice chineze erau cântece, ca la vechii greci, care se recitau acompaniate pe muzică si se dansa. Ca și la romani, poeziile se cântau în timpul diferitelor munci sau cu ocazia ceremoniilor agricole. Altele exprimă direct viața omului simplu în toate aspectele sale. Sunt sensibil de sugestive aceste poezii cântate, care emoționează și azi:
”Cum trăiesc în libertate gâștele sălbatice,
Care se odihnesc în arborii stufoși ai fluviului Yu!
Dar noi, țăranii, niciodată odihnindu-ne, veșnic lucrând pentru nobili,
nu ne putem nici măcar semăna meiul sau cultiva orezul”
Alte poeme surprind lupta țăranilor deveniți soldați și eroi în lupta împotriva triburilor din nord. Sunt de o gingășie ce la apropie de ”dorul” românesc milenar.
”Nobilul nostru stă liniștit acasă,
dar pe noi ne trimite de pază la granițe:
adânc mă cuprinde dorul de cuib.
Oare când mă voi reantoarce.”
Poezia clasică chineză transmite o frumusețe surprinzătoare și de o modernitate uluitoare, fapt ce mă face mereu să mă întreb în urma discuțiilor cu colegul poet clujean, Victor Constantin Măruțoiu: ”Mai poate aduce ceva nou poezia?” E mai liric Baudelaire sau Tristan Țzara decât un Ciu-Yuan? Poetul a trăit aproximativ între anii 343-280 î.Hr. Ciu-Yuan a participat activ la viata politică. În urma unor calomnii și invidii, el a căzut în dizgrație și a fost exilat, la fel ca poetul roman Ovidiu după 300 de ani.Viața sa a fost tragică. Nu i s-a anulat exilul și poetul s-a sinucis prin înec în râul Milo, a cincea zi a lunii a cincea, zi pe care chinezii continuă s-o serbeze și azi. Ciu-Yuan a scris ode și elegii în care își afirma liric dorul de patrie, de iubire și tristețea depărtării, identic ca Ovidiu, exilatul la Tomis.
”Ah, nu-i nimeni în patria mea să mă priceapă!
De ce dar mă mai poartă dorul catre acea țară?
Ah, nu-i nimeni s-o slujeasca sfătuind-o cu credință
De aceea, voi alege drumul pe care a mers Peng Hien”
Ciu-Yuan e la fel de modern în expresia lircă și prin forma rațională a emoției, ca un poet al secolului XX, temperat de jocurile ludice ale formei rațiunii gramaticale. Poetul e actual prin prisma forței sensibilității și farmecului emoției necunoscutului. Parcă citești cu înfrigurare din poetul român George Bacovia, undeva pe malul Dâmboviței, la anul 1935.
Poetul chinez făcea parte din triburile Cijou, care înainteau spre valea fluviului Galben. Poeziile erau scrise în limba ”ciu” și se cântau pe melodii specifice.Capodopera poetului a fost poemul ”Lisao”, cu trei sute șaptezeci de versuri, compus pe lângă cele ”Nouă ode”. Poemele din ”Cartea Cântecelor” sunt de o expresivitate actuală, ca limbaj și mesaj: ”Eu n-am păcătuit în niciun fel/Tu părăsit-ai drumul drept al vieții/Călcându-ți legământul de credință/Astfel, zvârlit-ai dragostea-mi departe…” Pare un poem scris în perioada interbelică din Europa modernă. Dar chiar înainte de ”Cartea Cântecelor” ale regatului Cijou, încă din vremea dinastiei Șan, în perioada ”sclavagistă” din secolul XI î.e.n., se scria o poezie de o naturalețe și repetiție specifică unui avangardist ”cuminte”, ca Ilarie Voronca:
”Am întrebat oracolul în ziua de jertfă
De-or să mai cadă ploile din ceruri
Veni-va ploaia dinspre răsărit?
Veni-va ploaia, oare, din apus?
Veni-va ploaia dinspre miazănoapte?
Veni-va ploaia dinspre miazăzi?
Poezia clasică chineză din perioada antică confirmă o concluzie personalizată, că nu există o evoluție poetică la scala istoriei deterministe, în forma expresiei sensibile a emoției, ci doar poezie sau nu, talent sau ignoranță. Ierarhizarea poetică se face doar în percepția itensificării emoției poetice de către cititor.
