Palatul Elisabeta, reşedinţa actuală din Bucureşti a Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei României, precum şi a întregii Familii Regale, se află pe Bulevardul Regele Mihai I/Intrarea Româneşti, nr. 26-28, sectorul 1. A fost construit în perioada 1935-1937 pentru Regina Elisabeta a Greciei (născută Principesă a României şi Principesă de Hohenzollern-Sigmaringen), fiica cea mai mare a Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, sora Regelui Carol al II-lea.
O combinaţie a stilurilor neobrâncovenesc şi maur, Palatul a fost, la mijlocul veacului trecut, martor al prezenţei Regelui Mihai I al României în două ipostaze diferite:
i) A doua zi după evenimentele de la 23 august 1944, din cauza bombardării Palatului Regal de pe Calea Victoriei (sediul actual al Muzeului de Artă al României), Regele Mihai i-a cerut mătuşii sale permisiunea de a se muta temporar în Palatul Elisabeta.
ii) Peste trei ani, în acelaşi Palat, într-unul din saloanele de la etaj, Regele Mihai a fost obligat la 30 decembrie 1947 să semneze actul ilegal de abdicare. În seara de 29 decembrie, aflându-se la cină în Castelul Foişor de la Sinaia, Mihai I a fost sunat de două ori de către Dimitrie Negel, mareşalul Palatului, care îi comunică faptul că Primul Ministru Petru Groza doreşte neapărat a doua zi dimineaţă la orele 10 o audienţă la Palatul Elisabeta “pentru a discuta o problemă de familie”. Crezând că este vorba de proiectul căsătoriei sale cu Principesa Ana de Bourbon-Parma, Mihai a acceptat solicitarea respectivă, deplasându-se la Bucureşti. Între timp, Garda Regală fusese înlocuită cu câţiva militari ai Diviziei “Tudor Vladimirescu”, instruiţi în U.R.S.S. La ora fixată, Regele a coborât de la etaj, spre a-i deschide uşa lui Groza care, încălcând protocolul, nu venise singur, ci însoţit de ministrul Gheorghe Gheorghiu-Dej. În continuare, are loc o discuţie în salonul de la etaj care a început cu declaraţia lui Groza că “a sosit momentul unui divorţ amiabil între ţară şi monarhie”; apoi acesta a scos dintr-o mapă un act de abdicare, gata redactat, solicitându-i Regelui să îşi pună semnătura. La protestul acestuia, evocând necesitatea ca schimbarea formei de guvernământ să se facă pe baza procedurilor constituţionale, delegaţia celor doi a răspuns că “nu este timp pentru astfel de proceduri” şi, mai mult decât atât, a ameninţat cu cinism că – în cazul refuzului semnării actului de abdicare – vor fi imediat împuşcaţi 1100 de tineri, în majoritatea lor studenţi, aflaţi în închisori de la manifestaţia din 8 noiembrie 1945. În aceste condiţii, Regele a trebuit să semneze actul respectiv. I s-a pus în vedere să se întoarcă rapid la Castelul Peleş unde urma ca o “comisie de inventariere” să examineze situaţia bunurilor Familiei Regale. În aceeaşi dimineaţă, un număr special al ziarului comunist “Scânteia” publica Proclamaţia către ţară care se încheia cu următoarele cuvinte: “Să înălţăm noua formă de viaţă a statului nostru, <Republica Populară Romînă> patria tuturor celor ce muncesc cu braţele şi cu mintea, de la oraşe şi de la sate.”. La 3 ianuarie 1948, Trenul Regal părăsea Gara Regală din Sinaia cu destinaţia finală Lausanne.
Acesta a fost tristul episod petrecut la Palatul Elisabeta, care a meritat o descriere mai amplă în numele adevărului istoric. Menţionez că în anii de şcoală, nu am ştiut niciun detaliu, expresiile lapidare din cărţile de istorie rezumându-se la “abolirea monarhiei” sau “înfiinţarea republicii populare”.
În 1948 această clădire a fost naţionalizată şi a devenit casă de protocol de stat; în anii ’90, ea a funcţionat ca hotel de lux şi restaurant cu interioare substanţial modificate ce nu mai aminteau nimic de istoria Monarhiei. În general, până la evenimentele din decembrie 1989, Palatul Elisabeta intrase în umbra anonimatului. Îmi amintesc că, de câte ori treceam prin acea zonă, îmi imaginam că edificiul ar fi o anexă administrativă a Muzeului Satului; nicio placă comemorativă, niciun indicator. Locul rămăsese în memoria celor vârstnici care preferau să nu vorbească despre trecut şi să păstreze tăcerea.
După schimbarea regimului politic la finele anului 1996, Parlamentul i-a pus Regelui Mihai la dispoziţie ca fost şef de stat Palatul Elisabeta şi i s-au oferit servicii de protecţie din partea S.P.P.; acesta îşi reprimise cetăţenia şi paşaportul de cetăţean român. Am văzut o fotografie color care m-a emoţionat profund: prima Sărbătoare a Crăciunului, împreună cu întreaga familie a Regelui Mihai I, lângă bradul împodobit din Palatul Elisabeta; se împlineau cinci decenii de la abdicarea sa forţată la finele lunii decembrie 1947.
A luat fiinţă Asociaţia Casa Majestăţii Sale care a dobândit personalitate juridică, având iniţial denumirea de Asociaţia O viziune pentru 30 de ani pe baza unui document publicat în 2007 ce reprezenta legământul Custodelui Coroanei, Margareta şi al Principelui Radu al României, pentru România următoarelor trei decenii, modul în care aceştia se raportează, în calitate de a V-a generaţie a Familiei Regale, la viitorul patriei noastre. Documentul era prefaţat de Regele Mihai I. Actualizat la 28 iulie 2021, Statutul Asociaţiei stipulează scopul ei: “1) Asociaţia se constituie în interesul general al naţiunii. 2) Asociaţia reprezintă structura instituţională care asigură susţinerea şi buna desfăşurare a activităţilor publice şi private ale Casei Regale a României în scopul promovării identităţii, statalităţii şi demnităţii naţionale a României, a valorilor, principiilor şi tradiţiilor Coroanei Române şi al respectării Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României. 3) Asociaţia continuă munca începută, cu un secol şi jumătate în urmă, de către Casa Majestăţii Sale Regelui, ducând mai departe tradiţia şi prestigiul instituţiei.”. Palatul Elisabeta a fost în perioada 2001-2017 reşedinţa oficială a Familiei Regale a României prin atribuirea lui în folosinţa Regelui Mihai I, pe durata vieţii, iar din anul 2020, Palatul este, de asemenea, sediul Asociaţiei Casa Majestăţii Sale, organizaţie de utilitate publică. Sub prestigioasele sale auspicii, aici au loc numeroase evenimente şi întâlniri cu reprezentanţi ai vieţii politice, culturale, economice, academice şi diplomatice româneşti şi internaţionale, seri dedicate diverselor regiuni ale României, concerte festive, vizite ale unor membri ai Familiilor Regale din Europa, festivităţi de decernare a unor distincţii şi diplome de onoare.
În plan diplomatic, merită să fie evocat regretatul meu prieten Mihnea Constantinescu pentru eforturile sale substanţiale în favoarea Casei Regale a României. Acesta a deţinut calitatea de “liaison” diplomatic pentru Casa Regală în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar în anul 2010 a fost invitat să facă parte din Consiliul Regal. Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta afirma la 19 noiembrie 2018: “Mihnea Constantinescu a fost un mare sfătuitor al Regelui Mihai şi al meu, dar şi un prieten de neînlocuit.”.
În fiecare week-end până pe 30 septembrie, se organizează vizite la Palatul Elisabeta, la una dintre ele participând cu mult interes şi semnatarul rândurilor de faţă. Cu acest prilej, am admirat: splendida grădină cu cei doi lei de piatră; “Memorialul Copacilor” care cuprinde arbori plantaţi de personalităţile regale şi şefii de stat, care au vizitat Palatul din anul 2001 până astăzi; edificiul cu un etaj pe care flutură drapelul Coroanei; Sala Regilor; Salonul Alb; Salonul Regelui Carol I al României şi al Reginei Elisabeta; Biroul Majestăţii Sale; Salonul Regelui Mihai I cu câteva costume populare feminine; Sufrageria Mare; Holul de Marmură; fotografii de epocă; expoziţii de portrete, drapele, săbii, costume militare, decoraţii româneşti şi străine ce au fost conferite membrilor Familiei Regale etc. Se ştie că în mod tradiţional, Regele deschidea Palatul Elisabeta tuturor vizitatorilor de ziua naşterii sale, de ziua numelui şi în ziua de 10 mai (când era organizată o petrecere în aer liber).
Sper că şi în viitor acest spaţiu al istoriei noastre postbelice şi postdecembriste va constitui un important obiectiv înscris în programele turistice autohtone şi străine, beneficiind de prezentări adecvate în limbi de circulaţie. Până la urmă, o vizită de câteva ore la Palatul Elisabeta valorează mai mult decât două sau trei ore de istorie, predate de la catedră.
