Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: CCR i-a dat înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Politic

CCR i-a dat înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

Daniela Moise
Autor Daniela Moise
Publicat 1 iulie 2025
Distribuie

Curtea Constituțională a hotărât azi că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze decizia Curții Constituționale.

Curtea Constituțională a României a admis marți, 1 iulie 2025, excepția de neconstituționalitate ridicată de fostul președinte Traian Băsescu împotriva prevederilor Legii nr. 243/2021. Decizia a fost luată în unanimitate, transmit posturile TV Digi24 și Antena3.

În urma deciziei CCR, Traian Băsescu poate primi înapoi următoarele beneficii:

  • o locuință de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar
  • o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu
  • pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Decizia CCR vine la trei ani după ce Traian Băsescu a atacat, prin intermediul Curtea de Apel București (CAB), modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi.

Dispoziția legală contestată, introdusă în 2021 și aplicată din 2022, prevedea că foștii șefi de stat nu mai pot primi anumite beneficii dacă a fost stabilit prin hotărâre definitivă că au avut legături cu fosta Securitate.

Traian Băsescu, declarat colaborator al Securității, în 2022

În 23 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”.

Imediat după decizia instanței, fostul președinte a reacționat printr-un mesaj scurt, spunând că se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de către CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, arăta CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

- Publicitate -

Cum s-a apărat Traian Băsescu

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi. „Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, Băsescu.

Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”.

„Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el.

„Niciodată n-am știut că mi s-a dat un nume conspirativ. Abia când mi s-au dat cele două note, colonelul Tudor mi-a zis: Semnează Petrov. Niciodată nu mi s-a dat un nume conspirativ. Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea. Eu abia dupa Revoluție am aflat de legatura contrainformațiilor militare. Am crezut că este un serviciu subordonat comandamentului forțelor navale, asa scrie și pe frontispiciu. Rapoartele mele au fost depuse la companie nu la Securitate și sunt semnate „Căpitan Traian Băsescu”. Daca eram colaborator, trebuiau semnate tot cu Petrov”, a spus Băsescu în fața instanței.

El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior O nouă tragedie în India! Cel puțin 39 de morți după o explozie la un reactor chimic
Articolul următor Xi Jinping cere consolidarea disciplinei de partid
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Parcul IT Virtual din Moldova atrage atenția globală cu o creștere record și o țintă de venituri de 1 miliard de euro
Actualitate IT
Cum ne protejăm economiile în contextul crizei fiscale din România
Finanțe și Bănci
Claudiu Bodea preia conducerea ADP România (Automatic Data Processing) în calitate de General Manager
Companii

RSS Știri Fotbal

  • Steaua peste FC FCSB! Cum s-au clasat cele două cluburi în topul academiilor de fotbal
  • Spectacol total în primul amical al Stelei din această vară! S-au marcat șapte goluri!
  • Cinci dintr-o lovitură! Steaua a transferat doi spanioli și trei români
  • Homawoo pleacă liber de contract de la Dinamo la noul club al lui Rednic
  • Vis frânt în Giulești. „Tricolorii” mici se opresc în fața unei Olande impecabile!

Citește și

Mircea Geoană
Politic

Un sfert dintre români l-ar alege pe Mircea Geoană dacă ar candida la prezidențiale

1 minute
Actualitate

Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare

1 minute
Politic

Ierarhia vizibilității primarilor de sectoare din București

9 minute
Politic

Consiliul Economic și Social invită candidații la președinția României la o dezbatere electorală, miercuri, 30 aprilie 2025, ora 12:00, la sediul CES

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?