Românii care au muncit pe salariul minim pe economie vor beneficia de o pensie mai mare, în contextul majorării acestora.
Pensia minimă de 1.281 de lei
Până acum, românii care au muncit 35 de ani pe salariul minim pe economie aveau aceeași pensie ca cei care încasau indemnizația minimă pe economie, dar de la 1 ianuarie, pensia minimă este de 1.281 de lei, conform Antena 3.
„Printre cei care, de la 1 ianuarie primesc 1281 de lei (atât va fi pensia minimă), sunt români care au contribuit la bugetul de asigurări sociale de stat o singură zi – au avut un accident de muncă din cauza căruia și-au pierdut capacitatea de muncă și au intrat în sistemul public de pensii doar cu o zi de contributivitate, dar au indemnizația minimă socială, fiindcă au devenit pensionari încadrați în invaliditate.
Și tot în indemnizația minimă socială avem români care au contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat timp de 35 de ani – adică stagiul complet de cotizare – dar care timp de 35 de ani au fost pe salariul minim pe economie.
Din această cauză, pe actualele reglementări, practic venitul din pensie pe care-l primesc este tot de 1.125 de lei, cât era până anul trecut, dar 1.281 de lei, de la 1 ianuarie 2024. Și aici se face dreptate. Domniile lor vor avea o pensie ajustată”, a mai spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Ea subliniază că punctele de stabilitate sunt bonusuri care se vor aplica în cazul pensionarilor care au muncit peste 25 de ani.
„Cu alte cuvinte, pensionarul nostru, despre care am spus că a lucrat 35 de ani pe salariul minim pe economie, va ieși din indemnizația minimă pe economie.
De ce? Pentru că, între 25 și 30 de ani de contribuții, va primi un punctaj suplimentar de 0,5 puncte pe an. Pentru perioada 30-35 de ani va primi un punctaj suplimentar de 0,75 de puncte pe an.
Datorită acestor puncte de stabilitate va avea o creștere a punctajului, ceea ce înseamnă că va avea o creștere a pensiei. Pe simulările noastre, după recalculare, de la 1 septembrie 2024, vor primi pensiile majorate.
Românul nostru care până de curând avea o pensie de 1.125 de lei, are o pensie de 1.281 de lei la 1 ianuarie 2024, iar din septembrie 2024 va avea undeva peste 1.900 de lei, adică o creștere de 87,4%, pe calculele noastre.
Este clar că pensiile tuturor românilor vor creşte datorită majorării din ianuarie care va produce atât o creştere a punctului de pensie, cât şi o creştere a valorii punctului de referinţă. Deci toate pensiilor vor creşte. Este important ca românii să mai ştie că, din septembrie, ca urmare a recalculării, nicio pensie nu va scădea, pentru că se va menţine cuantumul cel mai mare în plată”, a mai adăugat ministrul Muncii.
Noua formulă de calcul a pensiilor
Noua formula de calcul a pensiilor este: VPR (valoarea punctului de referință va fi de 81 de lei)x Numărul total de puncte (puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive).
Punctele de necontributivitate sunt anii din armată, de facultate sau de șomaj și reprezintă 0,25 de puncte pentru fiecare an.
Punctele de contributivitate sunt anii în care românii au contribuit la sistemul de pensii și se aplică un punct pentru fiecare an.
Noua lege a pensiilor mai prevede și introducerea unei noi forme de calcul care se bazează pe numărul de puncta realizat de fiecare beneficiar, stabilirea vârstei de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
În plus, stagiul minim este de 15 ani și stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani.
Persoanele care au realizat stagiul de cotizare contribuitv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit acest stagiu, vor putea ieși la pensie mai devreme.
Stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime.
Mamele care au născut și crescut un copil până la 16 ani se vor putea pensiona mai devreme cu câte șase luni pentru fiecare copil, dar limita reducerii maxime este de trei ani și șase luni.