De cele mai multe ori, clienții care pășesc pragul unui magazin de îmbrăcăminte sunt atrași să probeze articole vestimentare și chiar să le cumpere grație modului în care acestea sunt organizate pe manechine, umerașe sau pe rafturi. Din punct de vedere al psihologiei consumatorilor, clienții sunt influențați de doi factori importanți în luarea deciziei de cumpărare – designul magazinului, dar și mirosul parfumurilor folosite. În ceea ce privește designul magazinului, un lucru este clar – spațiile ordonate, hainele dispuse la nivelul privirii și ținutele create de managerii de magazin au o influență uriașă asupra deciziei de a cumpăra produsele vândute. Rafturile de magazin nu sunt un simplu instrument pentru depozitarea articolelor vestimentare, ci reprezintă și o componentă crucială a strategiei de branding și marketing a unui retailer. Cum sunt organizate produsele, modul în care sunt expuse și iluminate, tipul de material utilizat, toate acestea influențează percepția clienților asupra produselor și a brandului în ansamblu. Acestea fiind spuse, cam ce tipuri de rafturi folosesc magazinele de haine? Rafturi din metal
Cele mai multe branduri de haine folosesc rafturi metalice pentru magazin din două considerente – datorită durabilității și flexibilității acestora. Practic, acestea se adaptează la orice tip de design, mărimi și forme ale produselor și sunt capabile să susțină greutăți semnificative. De asemenea, ca strategie de branding, acestea pot fi colorate în nuanțele din logo, pentru a se potrivi cu estetica magazinului. De exemplu, un magazin cu o tematică minimalistă sau contemporană ar putea opta pentru rafturi metalice cu finisaje cromate, care adaugă un aspect modern și curat.Rafturile metalice sunt, de asemenea, capabile să susțină o mare greutate, făcându-le o opțiune excelentă pentru produsele grele sau voluminoase. Aceasta este o caracteristică importantă pentru magazinele de haine, dat fiind faptul că stocurile variază în funcție de sezon. Rafturi din lemn
Rafturile din lemn sunt adesea alese de magazinele de haine deoarece creează o atmosferă caldă, naturală, relaxantă. Sunt adesea întâlnite în magazinele brandurilor de lux sau vintage, unde cumpărăturile sunt văzute mai mult ca o experiență decât ca o simplă sesiune de shopping.