Cegeka vrea să transforme centrul de livrare Nearshore din România în European Delivery Center

2020 a fost un an de creștere continuă și inovație pentru Cegeka, un furnizor de top de soluții IT&C cu sediul în Belgia, atât la nivel de grup, cât și la nivel local. Cegeka România a încheiat anul cu o cifră de afaceri de aproximativ 33,2 milioane de euro, cu 15,6% mai mare decât în 2019. De asemenea, că grup la nivel european, a crescut pentru al 17-lea an consecutiv, compania închizând anul fiscal în 2020 cu o cifră de afaceri consolidată de 640 milioane de euro, în creștere cu 14% față de 2019.

Cele mai mari proiecte derulate anul trecut de Cegeka România au fost pentru companii din sectorul financiar, bancar, asigurări, retail și logistică, acestea reprezentând atât clienți ai grupului Cegeka din Europa, cât și companii care activează pe piața din România. Tot în 2020, compania a încheiat un parteneriat strategic de succes cu NN, liderul românesc în asigurări de viață și servicii de pensii private, pentru transformarea completă a experienței digitale a clienților lor.

Pentru a deservi clienții Cegeka din Europa, strategia locală de creștere atât pentru 2021, cât și pentru viitor, vizează dezvoltarea și transformarea centrului de livrare Nearshore din România în Cegeka European Delivery Center (CEDC). Astfel, compania se vă extinde în mai multe orașe din România și Moldova prin înființarea mai multor birouri-satelit, în timp ce păstrează capitala ca sediu central, alături de activitățile din Iași. Creșterea prognozată pentru următorii 2 ani este reprezentată de angajarea a 75 de oameni noi în Moldova, în timp ce 200 de noi colegi urmează să se alăture birourilor-satelit din România. Compania a depășit pragul de 680 de angajați la nivel local, fiind recunoscută că unul dintre primii 10 angajatori IT din România.

„Toate activitățile Nearshore ale Cegeka vor fi grupate sub Cegeka European Delivery Center (CEDC). CEDC vă sprijini succesul tuturor liniilor de afaceri din toate țările grupului Cegeka. Sunt sigur că acest pas va fi esențial pentru a duce organizația noastră la nivelul următor. Această transformare reconfirmă importanța și stabilitatea business-ului din Romania, precum și capabilitățile tehnice desăvârșite ale pieței de talente locale.”, a declarat Tom De Vos, Director la Cegeka European Delivery Center.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW