Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media în Județul Hunedoara
În perioada 7-11 noiembrie 2022, Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) al Guvernului României a organizat o vizită de documentare în Județul Hunedoara în cadrul Programului anual „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală”.
1. BISERICA REFORMATĂ-CALVINĂ DIN SÂNTĂMĂRIA-ORLEA
Localitatea Sântămăria-Orlea, aflată la sud de orașul Hațeg, a fost atestată documentar în anul 1331 sub denumirea de „Villa Sancte Marie”. Numele provine probabil de la hramul bisericii închinate Sfintei Fecioare Maria – considerată, împreună cu Biserica “Sfântul Nicolae” din Densuș, cele mai vechi dintre lăcașurile de cult din spațiul românesc.
După relatările preotului reformat Bódis Miklós, Biserica Reformată-Calvină din Sântămăria-Orlea a fost ridicată între 1243–1311 de Familia Kendeffy, o veche familie nobiliară a Transilvaniei, menţionată, se pare, în lucrarea Gesta Hungarorum a cronicarului Anonimus încă de la prima descălecare a ungurilor, dinainte de anul 1000.
O altă versiune este că ctitorii bisericii au fost cnezii Cândea, conţi ereditari de Malomvíz (Malomvíz este versiunea maghiară a toponimului “Râu de Mori”), cel mai vechi membru atestat al familiei fiind Nicolae Cândea din Râu de Mori, care a trăit în jurul anului 1300.
Cândeștii din Râu de Mori intrau în posesia satului Sântămăria Orlea la 15 aprilie 1447, primind această moșie de la marele principe Iancu de Hunedoara, care, în calitate de administrator al bunurilor Coroanei maghiare, îi răsplătea astfel pe colaboratorii săi credincioși din nesfârșitele campanii antiotomane.
Sfântul lăcaș va aparține cultului Reformat-Calvin începând din 1517, de la Reforma lui Martin Luther. El se înalţă impunător pe un mic platou pe malul drept al Râului Mare, nu departe de vechiul castel al Familiei Kendeffy, care, din punct de vedere al averii, se număra printre primele opt familii ale Imperiului austro-ungar; deţinea 5000 ha de pădure în Munţii Retezat și moșii până în Ucraina, în actualul Muncacs.
Arhitectura bisericii este specifică tranziției de la stilul romanic la goticul timpuriu. Se poate spune că este un model “standard”, deoarece pe toată Valea Streiului, la Vinţu de Jos, la Sântimbru și pretutindeni lăcașurile de cult vor respecta aceeași formă și același amplasament.
Deși se afla la doar câţiva kilometri de Drumul Sării romane și la 15 km de “Poarta de Fier a Transilvaniei” pe unde năvăleau turcii și tătarii, Biserica din Sântămăria-Orlea nu a fost niciodată arsă sau distrusă, și se păstrează până astăzi în forma ei originală.
Construită din piatră brută și piatră fățuită la muchii, are o formă de navă cu tavan susţinut pe grinzi mari de lemn, cu turn pe fațada de vest, cu un portal romanic, decorații sculptate și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive. Pereţii interiori au fost integral pictaţi cu patru rânduri de frescă deosebit de valoroasă și întreg ansamblul face referire la Sfânta Fecioară. Această pictură murală cu caracter bizantin-ortodox ridică întrebări istoricilor privind caracterul confesional inițial al bisericii.
Bogatul decor care împodobea pereții sfântului lăcaș a fost acoperit mai bine de trei secole cu un strat de var, fiind scos la lumină începând din anul 1869.
Rândul de sus al picturii s-a deteriorat, deoarece în anul 2000, când serviciul religios s-a reluat, acoperișul era prăbușit, în biserică ploua și cuibăreau porumbeii, iar enoriașii erau nevoiţi să își mute băncile, în așa fel încât să nu picure peste ei în timpul slujbelor. Odată, chiar, o grindă uriașă a căzut peste amvon și l-a zdrobit, dar din fericire nu erau și oameni înăuntru.
Acoperișul s-a refăcut în anul 2016.
Cultul Reformat-Calvin din Țara Haţegului
Când a venit în Tara Haţegului în anul 2000, părintele reformat Bódis Miklós a preluat nouă biserici. În șase dintre acestea l-a înmormântat pe ultimul maghiar reformat. Astăzi în zonă mai există Biserica Reformată din Haţeg, monument istoric, cu 49 de membri, Biserica din Sântămăria-Orlea cu șase membri pensionari, și o mică comunitate reformată în Satul Pui – patru membri ai unei singure familii, chiar urmașii întemeietorilor satului, Familia Pui.
La recensământul din 2012 în orasul Haţeg, din zece mii de locuitori s-au declarat maghiari 22 de cetăţeni, dintre care jumătate catolici și jumătate reformaţi. Iar botez reformat nu a mai fost în Țara Haţegului de 29 de ani.
Astăzi, la Biserica Reformată-Calvină din Sântămăria-Orlea se slujește în ultima duminică din fiecare lună și la marile sărbători. În fiecare an, însă, lăcașul se umple cu șase-sapte sute de oameni de Ziua Bucuriei: o dată pentru maghiari, în prima duminică din luna iulie, și o dată pentru români, a treia duminică din octombrie. Cu acest prilej de mare sărbătoare se organizează agape în curtea bisericii cu cântăreţi de muzică populară și fanfare din toată Transilvania. Biserica din Sântămăria-Orlea este un important obiectiv turistic, religios și cultural, vizitat anual (înainte de pandemie) de circa cinci mii de persoane. Se ţin conferinţe, vin grupuri de turiști. Regele Mihai obișnuia să vină în această biserică an de an.
Chiar Regele Charles al Anglei are un motiv bine întemeiat să fie îndrăgostit de România. Părintele Bódis Miklós, cu ajutorul enoriașilor, a reconstituit arborele genealogic al Casei Regale britanice din care rezultă că stră-străbunica reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii era o domniţă din Transilvania, Claudine Rhédey de Kis-Rhéde, a cărei genealogie urcă, de la 1300 la 1700, pe linia Familiei Kendeffy. Născută în 1812 la Sângeorgiu de Pădure, aceasta a fost soția lui Alexandru de Württemberg, contesă de Hohenstein. S-a stins foarte tânără într-un accident, lăsând trei copii, dintre care fiul său, Francisc, a fost strămoșul Regelui Charles. Mormântul Claudine Rhédey se află în Biserica reformată din Sângeorgiu de Pădure.
2. BISERICA EVANGHELICĂ LUTERANĂ DIN ORĂȘTIE
Municipiul Orăștie din Județul Hunedoara se numea pe vremuri în germană Broos, iar în maghiară Szászváros, în traducere „Orașul sașilor”, ceea ce dă de înteles că aici a vieţuit o comunitate săsească puternică și majoritară.
Numai că, în timp, incursiunile turco-tătare în zonă au decimat populaţia sasească. Sașii au fost uciși sau luaţi în robie, iar supravieţuitorii au fugit, părăsind locurile. Atunci administraţia – Scaunul de Orăștie – a populat zona cu români și magiari. A mai rămas un singur sat săsesc – Romos – unde există până astăzi o biserică fortificată, singura din Judeţul Hunedoara în afară de cea din Orăștie.
Astfel, pe la 1500, cu puţin timp înainte de Reforma protestantă, sașii deveniseră o minoritate.
Reforma religioasă aparută în sânul Bisericii Catolice a avut două ramuri: una germană condusă de Martin Luther și una elvaţiană condusă de Jean Calvin. Germanii au adoptat reforma luternă, maghiarii – pe cea calvină.
Iniţial a existat un mic lăcaș de cult romano-catolic de forma rotundă, menţionat pentru prima dată în 1224, ale cărui ruine se mai păstrează astăzi în interiorul cetăţii orașului, în spatele actualei biserici luterane.
În evul mediu întreaga comunitate era de religie romano-catolică și folosea aceeași biserică. După Reformă, maghiarii fiind majoritari, biserica din Orăștie a devenit de confesiune calvină, sașii având doar drept de co-folosire a aceluiași lăcaș de cult.
După ce timp de trei secole au folosit alternativ cu maghiarii fosta biserică romano-catolică, la începutul secolului al XIX-lea sașii și-au construit un nou lăcaș de cult, în imediata vecinătate a bisericii vechi.
Construcţia bisericii luterane a început în 16 iulie 1820 și a fost terminată în anul 1823, după planul preotului evanghlic Joseph Leonhard, venit în oraș la 1819 și decedat în 1853. Tot el a construit și turnul bisericii.
Cele două comunităţi au folosit un singur turn până când acesta s-a prabușit la cutremurul din anul 1839. Astfel, în anul 1842, fiecare comunitate și-a construit câte un turn în faţa bisericii sale, din materialul salvat al turnului iniţial. De aceea se ridică astăzi la Orăștie două turnuri alăturate, de aproximativ aceeași înălţime – caz unic în ţară. Mai există incinte fortificate care adăpostesc biserici pentru ambele confesiuni – de exemplu în Turda. La Orăștie au mai ramas comune celor două culte doar curtea și cimitirul.
Biserica Evanghelică Luterană din Orăștie este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Apuseni. Ultima renovare majoră a fost realizată în anul 1981.
Evanghelicii de pe Valea Jiului astăzi
Astăzi în Orăștie mai sunt 90 de enoriași de confesiune evanghelică, dintre care 40-50 de origine germană, ceilalţi provenind din căsătorii mixte. În total, în Jud. Hunedoara au mai rămas 230 de enoriași evanghelici. Aceasta nu corespunde cu numărul etnicilor germani, deoarece la Călan, Lupeni, Petroșani există și mulţi nemţi de religie catolică.
Părintele Nick Fernolendt, cu studii evanghelice la Sibiu, a sosit în Orăștie din 2017, fiind mai întâi capelan, apoi hirotonisit preot din 2019. În Orăștie se află parohia principală, părintele Fernolendt deservind de asemenea micile comunităţi din Lupeni și Petroșani, pe Valea Jiului.
Slujba în limba germană se oficiază în fiecare duminică la Orăștie, la fel și în Romos unde exista o comunitate săsească importantă și unde în prezent mai trăiesc 16 sași.
Se ţine și slujba luterană în limba română, de exemplu în satul Binţinţi, azi Aurel Vlaicu, locul natal al pionierului aviaţiei române, în Deva, Hunedoara, Simeria și alte localităţi de pe Valea Jiului.
În Biserica Evanghelică din Orăștie există o orgă, dar în tot judeţul mai e un singur organist, la Petroșani.
În Judeţul Hunedoara, școală în limba germană e doar în Deva, până la nivel de liceu.
(Va urma).
