În cel mai recent număr (februarie a.c.) al revistei de cultură universală Constelații diamantine, Nicolae Mareș propune un material de interes despre I. L. Caragiale, oferindu-i cititorului imagini și manifestări inedite legate de marele dramaturg român.
Între acestea, o imagine identificată la Cabinetul de stampe al Academiei Române, care îl înfățișează pe I.L. Caragiale recitând, într-un costum de actor, sextina Savant, precum și trei fotografii inedite din perioada berlineză (1905-1912), prima dintre ele ”punând într-o lumină nouă relația cordială avută de dramaturg cu marele istoric Bogdan Petriceicu-Hașdeu”.
În preajma aniversării a 147 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși, Ioan Voicu îi dedică acestuia un material sub titlul ”Brâncuși – la New York”, în care autorul nu are în vedere să prezinte ample date biografice, ci ”dorește să semnaleze doar un moment de rară satisfacție artistică și mândrie patriotică pe care ni-l prilejuiește includerea lui Constantin Brâncuși în expoziția deschisă, în martie 1988, la Muzeul de Artă Modernă din New York sub genericul ”Capodopere din colecții. Selecții din prima parte a secolului al XX-lea”.
Acolo, Brâncuși a fost reprezentat de trei sculpturi: ”Pește”, prima versiune a ”Păsării măiestre” și ”Socrates”.
Semnatarul articolului pledează, de asemenea, cu mare îndreptățire, pentru o recunoaștere și promovare pe toate meridianele mai aproape de valoarea titanului de la Hobița.
O proză scurtă profundă și care denotă trăiri la intensitate maximă publică Doina Drăguț sub titlul ”Simbolul Buclei lui Möbius”. Câteva fragmente din această creație literară care mi-a adus, parțial, aminte de Eliade și de Borges: ”Sunt lucruri care îți intră atât de adânc în inimă încât trebuie să ți-o sfâșii ca să le scoți. Trebuie, chiar, să-ți rănești inima pentru a-ți păstra orgoliul?”. Și ”oricât ar vrea omul să fugă de amintiri, tot la ele ajunge (…). Este o mișcare stranie, o mișcare într-un cerc vicios”.
Beatrice Silvia Sorescu semnează articolul ”Marin Sorescu, un spirit al permanenței”, în care evidențiază plurivalența marelui om de artă și cultură român (de la a cărui naștere se împlinesc în curând 87 de ani, n.n.), trecând, totodată, în revistă, principalele creații ale acestuia, dar și premiile și distincțiile cu care a fost onorat. Pentru a încheia cu un citat superb și atât de potrivit textului: ”Deși am slăbit îngrozitor de mult/Sunt doar fantoma celui ce am fost/Mă gândesc că trupul meu/Este, totuși, prea greu/Pentru scara asta delicată/Suflete, ia-o tu înainte/Pâș! Pâș!” (extras din poemul Scară la cer).
Spicuim din aforismele semnate de Nicolae Mareș: ”Istoria ne învață: nu depășiți fără ca înapoi să priviți!” (ne învață, dar o și ascultăm?, n.n.). ”Sunt și cazuri când semințele prea adânc îngropate nu mai dau roade” (profund și cu tâlc). ”Viața dreaptă e cel mai adesea… neinteresantă” (interpretarea noastră: e bine să fii virtuos, dar artă autentică fără jertfă, pasiune și suferință nu poate să existe).
O poezie visător-romantică, de o sensibilitate proustiană, semnează Camelia Oprița: ”Timpul nu va sta pe loc niciodată, chipul lui se schimbă în fiecare clipă/Există un timp al memoriei/timpul artistic și poetic,/timpul trăirilor…/ (…) Vând insomnii și turnuri de ploaie./Le vând pe toate/Ca să pot zbura” (”Vând insomnii și turnuri de ploaie”).
Sub titlul ”Oratoriu pentru pacea mondială”, Ion Popescu-Brădiceni face o radiografie a războiului, cu toată absurditatea și oroarea sa, cu cinismul și lipsa de umanitate ale celor care îl declanșează și îl întrețin, îndreptându-se, apoi, firesc, către ceea ce înseamnă sensul adevărat al omenirii, pe care, iată, în condițiile date, trebuie să-l recâștigăm (deși ne fusese dat fără plată): ”Iată de ce aștept mereu să răsară din palmele mele un oraș cu bulevarde inundate de liniște”. Și: ”Cum numai fântânile au în respirație sensul pe care toți oamenii pământului l-au învățat: pacea sufletului și rațiunea guvernând marea desenându-și portretul pe umbrele pescărușilor; e vremea să milităm – și năpraznici de-i nevoie – pentru Pacea Planetei, pentru supraviețuirea ei, seara întâlnindu-se strămoșii”. Un mesaj de speranță, în pofida atrocităților la care, din păcate, asistăm. Omenirea nu se poate autodistruge.
Despre serialul turcesc lansat pe Netflix ”Ascensiunea imperiilor: otomanii”, avându-l ca unul dintre personaje principale pe celebrul domnitor român Vlad Țepeș scrie Ionuț Țene în ”Erou și scut al Europei, Vlad Țepeș într-un film turcesc care elogiază otomanismul”, arătând și plusurile, dar și minusurile producției. Pentru a concluziona: ”Desigur, fiind film artistic înțelegem inadvertențele istorice, dar să nu se considere un documentar, ci doar film artistic. Totuși, filmul aduce un serviciu istoriografiei române prin faptul că românii se identifică cu domnitorul Vlad Țepeș ca luptător pentru libertatea țării sale și apărarea credinței creștine și a Europei”.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după creațiile Vasilicăi Chifu, căreia Filip Tudora îi consacră, la final, un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Galina Martea, Al Florin Țene, Mihai Caba, Tudor Nedelcea, Constantin Miu, Carmen Manea, Silviu Doinaș Popescu, Ștefan Radu Mușat, Lucia Cosmina Vlad, Vavila Popovici, Mariana Zavati Gardner, Marian Barbu, George Petrovai, Elena Trifan, Ioan Gâf-Deac, Livia Ciupercă, Marin I. Arcuș, Iulian Chivu, Florentin Smarandache, Mircea Stâncel, Marin Mihalache, Mihai Merticaru, Constantin Geambașu, Theodor Damian, Gelu Dragoș, Dumitru Ichim, Nicolae Bălașa.