Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Centrala electrică pe gaze nouă de la Mintia a fost  “forjată” la maximum aseară în probe, pentru a se suplini avaria de la Brazi
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Energie

Centrala electrică pe gaze nouă de la Mintia a fost  “forjată” la maximum aseară în probe, pentru a se suplini avaria de la Brazi

Mihai Nicuț
Autor Mihai Nicuț
Publicat 4 noiembrie 2026
Distribuie

Investitorul irakian pierde însă masiv bani în fiecare oră de funcționare, cam 1.000 de lei/Mwh

Sursa: e-nergia.ro

Alături de eoliene, și irakianul de la Mintia a ținut becul aprins în România aseară, când centrala de la Brazi s-a deconectat, asta în condițiile în care centrala nouă de la Mintia funcționează în probe cu o singură turbină. Puterea a fost crescută și pentru teste dar și pentru a ajuta sistemul energetic național văduvit de lipsa centralelor mari de la Brazi și Cernavodă, cu apă puțină și producție redusă în centralele pe cărbune. Deși pare paradoxal, investitorul irakian pierde însă foarte mulți bani funcționând în probe, pentru că prețul la care este plătit pentru energia produsă nu-i acoperă decât o treime din costuri.

Prima turbină pe gaze a centralei noi de la Mintia, care funcționează de mai multă vreme în probe, a produs aseară energie la o putrere de 602 MW, fiind supraîncărcată în vârful de consum de seară atât pentru a se vedea  comportamentul de funcționare, cât mai ales pentru a compensa ieșirea din sistem a centralei pe gaze de la Brazi, cea mai mare centrală pe gaze din țară, care s-a deconectat în urma unei avarii la linia de 400 kV care o lega de stația Transelectrica Brazi Vest.

Informația ne-a fost oferită de surse din sistem, care au arătat că testele la această primă turbină de la Mintia vor continua și azi, probabil la un vârf de putere de 500 MW în orele de seară pentru a ajuta și sistemul energetic național, unitatea fiind oricum testată pe diverse paliere de putere.

Investitorul pierde bani în fiecare oră de funcționare. Mulți.

Din păcate însă pentru investitorii irakieni de la Mass Group, care investesc în total 1,4 miliarde de euro  în centrala uriașă pe gaze în ciclu combinat de la Mintia, care, la cei 1.700 MW proiectați va fi cea mai mare de acest fel din Europa, pierd foarte mulți bani funcționând în probe – cu cât produc energie la o putere mai mare, cu atât pierderea e mai mare.

Și asta din două motive: a reglementării românești și a prețului uriaș al gazelor.

Primele teste au început la Mintia luna trecută, atunci când prima turbină a livrat primul MWh în sistem. Reglementarea din România spune că, în regimul de funcționare în teste, prețul primit pentru energia injectată în rețea este de 400 de lei/MWh. Prețul în piață a fost aseară, de exemplu, de 1.700-1.800 de lei/MWh, iar acest preț este destul de des întâlnit în ultimele zile. Deci vorbim despre un profit nefăcut, dar asta este cea mai mică problemă.

Problema este că centrala de la Mintia face probe cu o singură turbină pe gaz, deci în regim deschis, nu în ciclu combinat, cu un randament foarte mic, arzând gaze la prețul de piață, care acum este de circa 450 de lei/MWh, dar a fost și 500. Cum randamentul fără ciclu combinat este mult mai redus, se ard cam  2 MWh de gaze  pentru a se produce 1 MWh  energie electrică. În plus, trebuie să fie cumpărat și un certificat de CO2, care acum costă 89 de  euro.

Așadar, adunat, irakienii de la Mass trebuie să cheltuiască undeva la 1.400 de lei ca să primească 400 de lei. Adică, grosier, pierd 1.000 de lei, la aceste prețuri ale gazelor, pentru fiecare MWh de energie produsă. Așa este reglementarea, iar funcționarea în probe face parte din cheltuiala investitorului.

Totuși, ce se poate face?

Surse din piață spun că este avută în vedere de câteva săptămâni o soluție, prin care centrala, care se dovedește vitală chiar și în probe pentru sistem acum, să își poată vinde energia la preț de piață, dar vor mai trece cel puțin două săptămâni până la acel moment. După testele de conformitate care vor începe în câteva zile, centrala ar urma să  primească un certificat de  conformitate tehnică provizoriu de la Transelectrica, după care ANRE ar urma să-i elibereze o licență provizorie.

- Publicitate -
Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior România se pregătește să doboare un record mondial la finalul acestei săptămâni: peste 3.000 de voluntari vor planta simultan
Articolul următor Depozitarul Central va distribui sumele de bani aferente CUPON 7 pentru obligațiunile emise de NUSCO IMOBILIARA S.A.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Majoritatea tinerilor consideră că prezența militară franceză contribuie la securitatea României, dar știu prea puțin despre ea
Actualitate
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween față de anul trecut
Actualitate Companii
Petrolul s-a ieftinit, atingând cel mai mic preț din ultimele trei săptămâni
Extern

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • eMAG estimează vânzări de 1,04 miliarde lei de Black Friday 2026, în creștere cu 5% față de anul trecut
  • STC Partners a vândut peste 70% din proiectul rezidențial Quartier Ferdinand
  • Gigantul grec PPC cumpără rețeaua Flanco la o evaluare de 35 milioane de euro
Energie

Gorjul a devenit exportator de cărbune

3 minute
Energie

ANRE lansează o campanie națională de informare pentru consumatorii de energie electrică

4 minute
Energie

Electrificarea ar putea ajuta Europa să economisească 250 de miliarde de euro pe an

4 minute
Energie

Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a primit 1.209 cereri de finanțare pentru infrastructura de gaz realizată prin programul Anghel Saligny

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?