În lume există o singură Chină cu Insula Taiwan parte inalienabilă, a declarat Chen Binhua, purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Afaceri din Taiwan al Consiliului de stat, subliniind că independența Taiwan este incompatibilă cu pacea în Strâmtoarea Taiwan.
Potrivit acestuia, de când Lai Ching-te a acces la putere, a susținut cu încăpățânare poziția separatistă, promovând în mod repetat „noua teorie a celor două state”, „nesubordonarea unul celuilalt”, intensificând restricțiile în cadrul schimburilor din strâmtoare. De asemenea, a făcut presiuni pentru „decuplarea și ruperea lanțurilor de cooperare” dintre cele două maluri ale strâmtorii. Toate acestea au generat provocări la adresa principiului unei singure China, au subminat grav relațiile dintre cele două părți ale strâmtorii, au împins în mod constant Taiwanul într-o situație periculoasă și au amenințat grav pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan. China nu va tolera aceste acțiuni și va sancționa cu fermitate.
Problema Taiwan vizează demnitatea națională și sentimentele națiunii chineze, fiind nucleul intereselor fundamentale ale Chinei și totodată o linie roșie care nu trebuie în niciun caz depășită, a mai arătat Chen Binhua.