În seara zilei de 13 noiembrie, în cadrul celei de-a 26-a Conferințe a părților (COP26) la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) de la Glasgow, participanții au ajuns, după negocieri intense, la un acord privitor la acțiunile de reducere a emisiilor poluante.
Chiar înainte de votul final, un delegat a cerut modificarea rezoluției. O jumătate de oră mai târziu, conferința a ajuns în cele din urmă la un acord privind normele de punere în aplicare a Acordului de la Paris.
Premierul Boris Johnson, cel care a găzduit conferința, a declarat că rezoluția a fost un mare pas înainte.
Adoptarea rezoluției „istorice” a fost posibilă grație cooperării dintre China și Statele Unite ale Americii. Declarația comună de la Glasgow privind intensificarea acțiunilor în domeniul climatic, emisă de cele două părți la 10 noiembrie, reprezintă un impuls pentru un răspuns global coerent la schimbările climatice.
Fiind cea mai mare țară în curs de dezvoltare din lume, China a fost consecventă în ceea ce privește declarațiile și acțiunile sale în combaterea schimbărilor climatice. Angajamentul de a atinge un nivel zero de carbon în aproximativ 30 de ani, înseamnă că statul chinez va realiza cea mai mare reducere a emisiilor de carbon din lume într-un timp foarte scurt comparativ cu principalele țări dezvoltate. Din acest motiv, prim-ministrul britanic Boris Johnson și-a exprimat recunoștința față de China la deschiderea conferinței. La rândul său, Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a apreciat că reprezentantul Chinei pentru climă este un factor-cheie pentru succesul COP26.
Pe de altă parte, comunitatea internațională este în continuare îngrijorată în ceea ce privește capacitatea de acțiune a SUA. Unii analiști consideră că acțiunile contradictorii ale SUA reprezintă cea mai importantă variabilă în cooperarea privind schimbările climatice la nivel global.
Temerile comunității internaționale nu sunt lipsite de temei. În Statele Unite, politica climatică nu este o problemă științifică, ci una politică. De la momentul retragerii din Protocolul de la Kyoto (care a fost promovat de administrația Clinton), până la retragerea din Acordul de la Paris, guvernul SUA a tratat acordurile internaționale ca pe o joacă de copii, tergiversând pe cât posibil adoptarea unor măsuri concrete.
