SUA susțin că summitul NATO din Washington de marți este cea mai ambițioasă întrevedere de la încheierea Războiului Rece. Subiectele summitului din anul acesta rămân cele vechi: întărirea capacității militare, ajutorarea Ucrainei și parteneriate mondiale. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a afirmat în conferința de presă care a anticipat summitul că trebuie să colaboreze strâns cu parteneri din Indo-Pacific ca să se confrunte cu China. Presa susține că NATO folosește China ca un pretext de a se interveni în Asia-Pacific și să-și mențină supremația.
Fiind o organizație care a luat ființă în timpul Războiului Rece și cea mai mare organizație militară din lume, NATO este de la bun început un mijloc al SUA de a promova confruntarea și de a izola state inamice. În ultimul deceniu, Washingtonul și-a reorientat atenția strategică în Asia-Pacific și vede în Beijing un concurent strategic. NATO încearcă să depășească frontiera de apărare, cea din Europa, și vrea să se extindă în Asia, ceea ce este un gest foarte periculos.
La summiturile NATO s-au tot făcut speculații privind așa-numita „amenințare a Chinei” și s-au încercat să facă din China un inamic imaginar, intimidând țările regiunii să formeze în blocuri de confruntare. Participarea liderilor japonezi și sud-coreeni la summiturile NATO a devenit un obicei. SUA au încurajat unele state membre ale NATO să facă speculații asupra problemelor din Marea Chinei de Sud, Taiwan și navigația liberă, fiind pretexte pentru intervenții militare în regiune.
În aparență, SUA fac o versiune asiatică a NATO. De fapt, Alianța, cu dificultăți interne și externe, nu are capacitatea să traseze un cerc în jurul Chinei, nici nu va reuși să facă un cadru nou de securitate în Asia-Pacific.
În primul rând, majoritatea țărilor din Asia-Pacific nu acceptă și nu salută NATO. Aliații NATO se laudă cu valori similare, dar țările asiatice prezintă o trăsătură a multilateralismului politic și cultural, fapt ce înseamnă că ele nu vor accepta o organizație ce promovează valorile occidentale și superioritățile instituționale vestice. Mai mult, țările din regiune resping supremația și chiar se opun acesteia și nu vor accepta o organizație care susține supremația americană. NATO nu a încetat după Războiul Rece să inițieze și să provoace războaie. Faptul că conflictul dintre Rusia și Ucraina nu s-a încheiat încă are o legătură strânsă cu gesturile provocatoare ale NATO și atrage atenția țărilor asiatice.
În al doilea rând, multe state membre ale NATO nu aprobă politicile alianței militare. Puterile europene tradiționale, precum Franța și Germania, și alte state care au aderat după Războiul Rece adoptă o poziție de rezervă față de expansiunea în Asia-Pacific a Alianței. Politicile de intimidare impuse de SUA conform propriei poziții strategice vor conduce la diviziuni mai mari în interiorul alianței. Totodată, cu toate că NATO vehiculează așa-numita „amenințare a Chinei”, mai multe state membre ale ei au relații stabile cu China și majoritatea țărilor asiatice văd în China un factor de stabilitate regională și mondială. Chiar și Japonia, Coreea de Sud și Australia, aliați ai Washingtonului, nu vor renunța la colaborări pragmatice cu China doar pentru a mulțumi SUA, luând în considerare propriile interese.
NATO este o organizație retrogradă, cu dificultăți interne și externe și o sursă de instabilitate pentru întreaga lume. Strategia alianței militare în Asia-Pacific creează diviziuni, confruntări și război, servind la consolidarea surpemației americane. NATO procedează contra tendinței epocii și se va dovedi un eșec.
Articol realizat de Radio China Internațional și CCTV
