Prin program, peste 250.000 de adulți și alți 279.000 de tineri vor fi implicați în programe de formare pentru a accede pe piația muncii.
- De asemenea, vor fi implementate măsuri care să asigure sprijin pentru unitățile de învățământ unde riscul de abandon școlar este ridicat și zeci de mii de elevi vor avea parte de ajutor pentru continuarea studiilor.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Educație și Ocupare (PEO), aferent perioadei de programare 2021–2027.
Programul urmărește ca, până în anul 2027, să creeze „O Românie mai socială cu acces egal la ocupare durabilă, de calitate, la un sistem de educaţie relevant pentru piața muncii, stimulativ pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, o societate bazată pe solidaritate și condiții de viață mai bune pentru toţi cetățenii”.
Obiectivele principale ale programului sunt:
– Optimizarea sistemelor de educație și formare pentru a răspunde cerințelor pieței muncii, concomitant cu promovarea accesului egal la educație și stimularea învățării pe tot parcursul vieții;
– Consolidarea funcționării eficiente a pieței muncii și facilitarea accesului și a participării incluzive și egale la ocupare de calitate și durabilă pentru resursa de forță de muncă.
„Suntem încă în punctul în care piața muncii din România este caracterizată de deficit important de forță de muncă și de competențe relevante. Persoanele cu dizabilități reprezintă o categorie cu dificultăți majore de integrare, ponderea șomerilor de lungă durată este la 43,4%, iar munca nedeclarată este în continuare la niveluri ridicate. Tocmai de aceea, în contextul provocărilor tot mai complexe, este imperios să ne adaptăm capacitatea în capitalul uman și infrastructură, pentru a furniza măsuri active eficiente și a unor servicii de calitate, accesibile și integrate. De la această premisă a început construcția Programului Educație și Ocupare, care ne aduce peste 4,3 miliarde de euro pentru investiții în cea mai importantă resursă pe care o avem: oamenii. Vom vorbi despre o Românie în care sistemul de educație formează cetățeni activi, educația este individualizată și centrată pe nevoi. Unde educația începe cât mai devreme și continuă pe tot parcursul vieții, iar profesorii au autonomie pedagogică, sunt mentori și facilitatori ai învățării. Trebuie să vorbim despre o Românie în care sistemul de educație este atrăgător, facilitând o intensitate crescută a mobilității internaționale. Managementul educațional să fie unul profesionist și bazat pe inovație, iar cadrul legislativ este stabil și bazat pe o viziune asumată”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Programul Educație și Ocupare beneficiază de o alocare totală de 4.342.112.755 euro și urmărește valorificarea potențialului uman, în condiții de echitate, prin creșterea relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, în contextul utilizării și dezvoltării competențelor digitale și antreprenoriale și promovării unui mediu stimulativ pentru învățarea pe tot parcursul vieții.
Totodată, în domeniul Ocupării, obiectivul este ca piața muncii din România să devină sustenabilă, rezilientă, pro-activă și bazată pe inovare socială.
Alocările Programului Educație și Ocupare 2021–2027
Prin Programul Educație și Ocupare sunt abordate nevoile de dezvoltare din domenii cheie pentru dezvoltarea socio-economică: modernizarea Serviciului Public de Ocupare (alocare totală 258,5 milioane euro), consolidarea dialogului social (111,3 milioane euro), ocuparea tinerilor, inclusiv NEETs (1.093,4 milioane euro), creșterea ocupării grupurilor dezavantajate pe piața muncii (266,7 milioane euro), facilitarea accesului femeilor pe piața muncii (41 milioane euro), adaptarea la schimbare a angajaților și a angajatorilor (89 milioane euro), antreprenoriat și economie socială (395,7 milioane euro), creșterea participării copiilor la educația timpurie (200 milioane euro), prevenirea părăsirii timpurii a școlii (497 milioane euro), creșterea calității sistemului de educație la toate nivelurile (370,6 milioane euro), creșterea calității și prevenirea abandonului școlar la nivelul învățământului profesional și tehnic, inclusiv a celui dual (360,9 milioane euro), creșterea calității sistemului de formare a adulților dar și a ratei de participare la învățarea pe tot parcursul vieții (545,8 milioane euro).
Pentru intervențiile de asistență tehnică în sprijinul implementării programului este prevăzută o alocare financiară totală de 112,5 milioane euro.
Ce va aduce concret Programul Educație și Ocupare 2021–2027
Prin implementarea intervențiilor programului se așteaptă următoarele rezultate majore pe piața muncii și la nivelul sistemului de educație și formare:
- Capacitate crescută a Serviciului Public de Ocupare (165.000 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiare de servicii de ocupare);
- 87.000 angajatori care vor beneficia de serviciile Serviciului Public de Ocupare;
- 407 entități ale partenerilor sociali și societății civile cu capacitatea consolidată în dialog social și activități specifice pieței muncii;
- 279.263 de tineri sub 30 ani sprijiniți;
- 5.990 locuri de muncă nou create pentru tineri;
- 38.667 de participanți (persoane inactive, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate și alte categorii dezavantajate pe piața muncii) sprijiniți în vederea activării/ ocupării;
- 4.178 locuri de muncă ocupate de femei ca urmare a pachetelor de sprijin/activare pentru femei;
- 15.186 participanți care obțin sau își mențin locul de muncă în urma acțiunilor de sprijin în situații speciale/situații de urgență;
- 6.877 locuri de muncă nou create prin măsurile de antreprenoriat;
- 647 entități de economie socială sprijinite;
- 26.947 copii sprijiniți pentru participarea la educația timpurie care rămân în sistemul de educație sau care își îmbunătățesc nivelul de educație;
- 450 unități de învățământ care își îmbunătățesc situația prin diminuarea riscului de abandon școlar;
- 18.202 participanți rămași în sistemul de educație ca urmare a măsurilor de reducere și prevenție abandon școlar;
- 3.490 participanți roma rămași în sistemul de educație sau care și-au îmbunătățit nivelul de educație;
- 73.394 elevi și studenți (ISCED 1–8)/ postdoctoranzi sprijiniți prin măsurile de creștere a calității procesului de formare ;
- 9.653 participanți la mobilități ERASMUS+ care finalizează cu succes programul de mobilitate;
- 127.785 participanți din sistemul VET („învățământ profesional și tehnic”) care obțin o calificare
- 59.966 elevi din VET sprijiniți pentru prevenirea abandonului școlar;
- 34.555 participanți în activități legate de asigurarea calității în formarea continuă a adulților;
- 360 standarde ocupaționale/ calificări profesionale validate/aprobate pentru utilizare;
- 243.889 participanți implicați în programe de formare continuă a adulților (certificare /calificare/schimb de bune practici/ instruiri).
Politica de Coeziune 2021–2027
Recent, a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României și Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune și cel al Politicii Maritime și Pescuit pentru perioada de Programare 2021 – 2027.
Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa şaisprezece Programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro.
Primul Program aprobat de executivul european din Politica de coeziune 2021–2027 a fost Programul Asistență Tehnică, la 23 august, cu o alocare de 0,96 miliarde de euro.