Mirela Ionela Achim (www.b1tv.ro)
Comisia Europeană a interzis importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina în România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria. Măsura e valabilă de marți, 2 mai, până pe 5 iunie.
Comisia Europeană a activat o clauză excepțională de salvgardare pentru importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță ucrainene în cele cinci state UE, informează Profitul Agricol, care o citează pe Miriam Garcia Ferrer, purtător de cuvânt al Comisiei pentru probleme de agricultură și comerț.
La schimb, însă, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia trebuie să ridice restricțiile unilaterale.
Amintim că, la finele lunii trecute, Comisia Europeană a încheiat un acord de principiu cu statele UE din vecinătatea Ucrainei pentru a garanta tranzitul cerealelor ucrainene după interdicţiile de import impuse de toate aceste țări, cu excepția României.
„Am acționat pentru a răspunde preocupărilor atât ale fermierilor din țările vecine ale UE, cât și ale Ucrainei”, a declarat comisarul pentru Comerț și vicepreședinte al Comisiei, Valdis Dombrovskis.
Miercuri e planificată aprobarea de către Comisie și a celui de-al doilea pachet de ajutor financiar pentru fermierii din statele UE afectate, în sumă de 100 de milioane de euro. Atunci vor afla și fermierii români câți bani vor primi din această a doua tranșă. Primul pachet a fost de 56,3 milioane de euro, anunțat în martie.