Companiile cu datorii de peste un milion lei la bugetul de stat la 31 decembrie 2018, aflate în dificultate financiară, trebuie să depună până la 30 septembrie 2019 notificarea privind intenția de a aplica pentru măsura de restructurare financiară, au arătat reprezentanții D&B David și Baias și ai PwC România în cadrul unui eveniment dedicat mediului de afaceri referitor la aplicarea măsurii de restructurare prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.6/2019.
„După această dată, nu mai poate fi solicitată restructurarea financiară, iar reprezentanții ANAF au, potrivit acestui act normativ, obligația să ceară deschiderea procedurii insolvenței. Acesta poate fi văzut ca un moment zero pentru companii, forțându-le să ia atitudine în privința situației economice dificile în care se află, în timp ce statul se așteaptă că, prin aprobarea unor asemenea măsuri de restructurare, va obține sume mai mari decât în cazul derulării procedurii de intrare în insolvență a respectivelor companii”, a arătat Dan Dascălu, Partenerul Coordonator al Practicii de Litigii D&B David și Baias.
Conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor, gradul de recuperare a datoriilor de către ANAF se situează la 6-7% în cazul executărilor silite și la 5% în cazul procedurilor de insolvență. În acest context, Ministerul Finanțelor a identificat 2.633 companii private, cu datorii de 21,53 miliarde lei, 31 de companii cu capital de stat, cu datorii de 1,7 miliarde lei și 28 de companii cu capital mixt, cu datorii de 917 milioane lei, care se califică pentru această măsură.
„Scopul declarat al acestei măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare vizează, în principal, reducerea arieratelor bugetare, urmărindu-se în același timp și evitarea deschiderii procedurii insolvenței împotriva contribuabililor eligibili precum și o ultimă încercare de revitalizare a lor din punct de vedere economic. Termenul de 30 septembrie 2019 prevăzut pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare este în opinia noastră unul extrem de scurt pentru acest deziderat având în vedere că se impune o analiză premergătoare foarte detaliată din partea companiilor pentru a decide daca urmează sau nu sa acceseze aceasta facilitate fiscala prevăzută de OG 6/2019. Aceasta presupune deci un efort susținut și concentrat care va trebuie derulat de companiile interesate pentru a se asigura că sunt acoperite în mod corespunzător numeroasele aspecte tehnice delicate necesare a face ca planul de restructurare să poată fi aprobat de autoritățile fiscale”, a declarat Ana Maria Iordache, Partener D&B David și Baias.
Practic, restructurarea financiară este o alternativă la procedura eșalonării la plata prevăzută în prezent în legislație, fiind eligibile companiile care se află în dificultate financiara ce nu poate fi considerată temporară și care din acest motiv nu se califică pentru eșalonare.
„Restructurarea obligațiilor bugetare are unele elemente de similitudine și cu procedura insolvenței, ținând cont de faptul că solicitarea de restructurare trebuie în mod obligatoriu însoțită de un plan de redresare similar planului de restructurare din procedura insolvenței, dar și de un test al creditorului privat prudent întocmite de un expert independent. Expertul care face planul de restructurare și monitorizează implementarea acestuia ar putea fi o societate care oferă servicii integrate (restructurare, evaluare, consiliere fiscala și juridica), cu experiența în procedurile de insolvență și restructurare, pentru că procedura este oarecum similară procedurii de reorganizare în insolvență. Odată intrați în această procedură, autoritatea fiscală asigură un control atent atât prin atribuțiile proprii de supraveghere, conferite de prevederile actului normativ, cât și prin prezența acestui expert, care are rolul unui observator în cadrul acestui proces. Beneficiarul își asumă în integralitate riscul calității și respectării exigențelor cu privire la realizarea și îndeplinirea planului, autoritatea fiscală având obligația de a sancționa, după caz, atât planul, cât și modul de implementare a acestuia”, a spus Cristian Gavril, Director Coordonator al departamentului de restructurare din cadrul PwC
Testul creditorului privat prudent este necesar pentru ca măsura de restructurare financiară să nu intre sub incidența ajutorului de stat.
„Este o modalitate prin care statul se asigură că nu a oferit ajutor de stat, astfel că orice măsură propusă în planul de restructurare trebuie foarte bine argumentată. Prin aplicarea ordonanței 6 statul trebuie să se asigure că recuperează sume mai mari, decât în cazul executării silite și al falimentului. La baza acestei analize se află planul de restructurare și evaluarea activelor care pot fi valorificate. Activele care sunt deja gajate sau ipotecate nu vor face parte din acest plan”, a explicat Ruxandra Chiriță, Director al PwC România.
Condiții pentru restructurarea financiară
- Persoane juridice de drept public sau privat;
- Se află în dificultate financiară, care nu poate fi temporară, să nu fi fost dizolvați, să nu se afle în procedura insolvenței, dar cu riscul intrării în insolvență;
- Să nu îndeplinească condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată prevăzută de Codul de Procedură fiscală și să aibă toate declarațiile fiscale depuse, până la data depunerii notificării privind intenția de restructurare sau să le depună într-un termen de maxim 10 zile de la solicitarea organului fiscal în acest sens.
Restructurare financiară vs reeșalonare
- În cazul restructurării nu se aduc garanții, comparativ cu cel de reeșalonarea
- Plata datoriilor se face într-un timp mai rezonabil, de 7 ani, cu posibilitate de prelungire până la 10 ani, cu termene exacte de plată, față de 2-3 ani în cazul reeșalonării.
- Plata ratelor începe din al doilea an, iar valoarea acestora poate fi stabilita diferențiat în funcție de planurile de afaceri ale contribuabilului.
- Anularea integrală a obligațiilor accesorii aferente acestora, în măsura în care procedura se finalizează cu succes.
- Combinat măsura „plății în rate”, contribuabilii pot solicita și aplicarea uneia dintre următoarele facilitați:
- Anularea unui procent de până la 50% din debitul principal și a tuturor accesoriilor aferente debitului restant, însă în acest caz fiind obligatorie plata unui ”avans” de 5 pana 15% din debitul principal;
- Conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale, aplicabilă pentru debitorii la care statul este acționar integral sau majoritar;
- stingerea obligațiilor prin darea în plată a unor bunuri imobile, chiar și aflate în insolvență.