Mediul de afaceri este excesiv polarizat, în condițiile în care cele mai mari 1.000 de companii (din totalul de 500.000 active în România) concentrează aproape jumătate din veniturile totale din mediul de afaceri.
Astfel, devine evident faptul că cele mai mari 1.000 de companii active în România joacă un rol esențial în dinamica mediului de afaceri local. De asemenea, aceste companii „gigant” au o vizibilitate mai mare asupra industriilor în care activează (prin pozițiile de lider de piață), sectoarelor de clienți pe care le deservesc (datorită portofoliului extins de parteneri) și maturității acestora (experiența individuală a persoanelor decidende cuplată cu know-how-ul organizației), având în vedere că vârsta medie a celor mai mari 1000 de companii active în România este de 19 ani (comparativ cu durata medie de viață a unei firme în România – doar 10 ani).
În acest context, devine foarte relevant să analizăm cum se mișcă aceste companii, în ce direcție merg și ce decizii iau, deoarece strategia acestora ne poate spune multe despre evoluția viitoare a mediului de afaceri dn România.
În acest sens, este momentul să vedem ce reflectă evoluția contului de profit și pierdere raportat de aceste firme pentru anul 2018. Sintetizez în 5 concluzii principale evoluția din utimul deceniu a veniturilor, cheltuielilor și principalelor marje de profitabilitate ale celor mai mari 1.000 de companii active în România.
Scăderea marjei brute
Reflectă creșterea presiunii exercitate de clienți și / sau furnizori. Practic, diferența dintre prețul de vânzare (cifra de afaceri) și costul de producție al bunurilor / serviciilor oferite (cheltuielile cu materia primă, mărfuri și alte cheltuieli materiale sau de utilități) a scăzut de la 34% (2008) la doar 27% (2018).
Marja brută scade atunci când companiile reduc prețurile oferite pe fondul unui război comercial cu firmele concurente, sau costul de achiziție al materiei prime ori mărfurilor achiziționate este în creștere. Singura modalitate sustenabilă prin care se poate crește marja brută este realizarea de investiții valorificate prin capital uman de calitate, mixul celor două ducând la diferențiere față de concurență prin inovație.
Din păcate, România stă prost la ambele capitole: investițiile publice, private și străine sunt la un nivel sub potențial, în timp ce emigrarea accelerată a cauzat pierderea multor oameni foarte bine pregătiți.
Diminuarea rezultatului operațional
Reflectă deteriorarea capacității companiilor de a genera profit din activitatea de bază. Spre exemplu, cele mai mari 1.000 de companii active în România au raportat o creștere a veniturilor cu aproximativ 8% pe parcursul anului 2018, dar profitul operațional a rămas stabil la 29 mld. lei.
Astfel, marja de profitabilitate operațională a scăzut la doar 4,4% pe parcursul anului 2018, nivel similar cu cel înregistrat pe durata impactului plin al ultimei crize financiare (2009).
Profitul operațional insuficient și deprecierea monedei naționale descurajează atragerea de investiții străine directe sau pe plan local. În contextul nivelului foarte scăzut al impozitului pe dividend și impredictibilității fiscale și politice a României, motivația de a reinvesti capitalul în companiile locale scade, ceea ce înseamnă că țara noastre pierde oportunități de investiții și dezvoltare.
Utilizarea activelor pe o perioadă de timp mai îndelungată
Cele mai mari 1.000 de companii active în România înregistrează pe parcursul anului 2018 cel mai scăzut ritm al amortizării din ultimul deceniu, respectiv doar 6,6%, nivel similar regăsit doar în anul 2008 (exact înaintea impactului crizei financiare). Practic, aceasta reflectă că, dacă strategia actuală ar fi perpetuată în timp, durata medie de utilizare a activelor curente ar fi de aproximativ 15 ani, cel mai lung ciclu de utilizare din ultimul deceniu. Perioada este extrem de îndelungată, având în vedere creșterea vitezei inovării și dezvoltării de produse / tehnologii noi, ceea ce reflectă o competitivitate scăzute a companiilor românești.
Creșterea cheltuielilor de ajustare a activelor comerciale
Acest fenomen apare din cauza recunoașterii pierderilor generate de creanțe neperformante sau stocuri care expiră ori își pierd din valoare. Atât viteza de încasare a creanțelor, cât și durata medie de rotație a stocurilor, au înregistrat niveluri maxime pe parcursul anului 2018, ceea ce reflectă creșterea riscului de nevalorificare al activelor circulante (capitalul de lucru nu lucrează).
Astfel, cele mai mari 1000 de companii active în România au înregistrat cheltuieli cu ajustarea activelor circulante pe parcursul anului 2018 în valoare de 14 mld. lei, de trei ori peste media anuală obișnuită și aproape 7% din nivelul activelor circulante.
Tensionarea forței de muncă (creșterea salariilor peste dinamica productivității, cuplată cu dificultatea de a găsi repede forța de muncă necesară pentru proiectele în derulare) duce la necesitatea de îmbunătățire a proceselor de producție (automatizare, eficiență logistică).
Astfel, cele mai mari 1000 de companii active în România au raportat o scădere a numărului de angajați cu 14%, deși veniturile consolidate ale acestora au crescut cu 8%. Aceste ajustări au fost posibile datorită eficientizării proceselor și mai puțin a investițiilor noi, strategie implementată după foarte mulți ani de experiență care a dus la acumularea know-howului și dezvoltarea capitalului uman.
Optimizările proceselor sunt necesare în marile companii deoarece oamenii potriviți se găsesc din ce în ce mai greu, și la costuri mult mai mari decât în trecut (fără o justificare completă în creșterea calității, abilităților practice și calificărilor resursei umane). Astfel, salariul mediu raportat de cele mai mari 1000 de companii în România pe parcursul anului 2018 a fost de 5.718 lei, în creștere cu aproape 10% comparativ cu anul anterior, și aproape dublu față de acum 10 ani. În acest context, ponderea cheltuielilor cu salariile a crescut de la 5% (2008) la aproape 9% (2017), scăzând marginal la 8% în 2018. Un lucru este clar: roboții vor prelua din ce în ce mai multe joburi.
Analiza consolidată a contului de profit și pierdere pentru cele mai mari 1000 de companii active în România reflectă provocări majore în dezvoltarea acestora: diminuarea marjei brute (concurența agresivă și câteodată neloială, din cauza evaziunii), scăderea profitului operațional (costurile cresc mai accelerat decât veniturile), reevaluarea negativă a activelor circulante (încep să expire stocurile, iar unele creanțe neperformante sunt trecute pe pierdere) și deteriorarea competitivității (activele sunt utilizate pentru o perioadă mai extinsă).
Nici bilanțul acestor companii nu reflectă o încredere extraordinară pentru perspectivele viitoare: diminuarea datoriilor, păstrarea capitalizării la un nivel ridicat, amânarea investițiilor (și realizarea celor strict necesar sau care sunt time sensitive, respectiv nu o să mai apară în viitor), încasarea rapidă a creanțelor, vânzarea mai lentă a stocurilor și conservarea lichidității. Oare ce văd marile companii? Oare pentru ce se pregătesc?
O altă întrebare care mă preocupă și mai mult este: dacă cele mai mari 1000 de companii (care concentrează jumătate din veniturile firmelor din România) arată așa cum am văzut, oare ce se întâmplă cu restul de 499.000 de companii care se luptă pentru cealaltă jumătate a veniturilor?
