Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 3.182.184 lei patru companii pentru trucarea unor licitații privind achiziționarea de indicatoare rutiere și/sau lucrări de marcaje rutiere.
Amenzile au fost aplicate astfel:
• Vesta Investment SRL – 725.267 lei;
• Helvespid SRL – 21.843 lei;
• Loial Impex SRL – 1.504.279 lei;
• Girod Semnalizare Rutieră SRL – 930.795 lei.
Investigația Consiliului Concurenței a vizat atât licitații publice, organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau alți administratori de drumuri (consilii locale, de exemplu), cât și licitații private, organizate de antreprenorii de lucrări de reabilitare/modernizare/construcţie de drumuri publice, care erau obligați să asigure și semnalizarea rutieră.
Astfel, în cadrul investigaţiei declanșate în 2017, autoritatea de concurență a constatat existența a două înțelegeri anticoncurențiale.
Vesta Investment SRL, Helvespid SRL și Loial Impex SRL au făcut schimb de informații sensibile concurențial și și-au adaptat comportamentul în contextul participării la licitații, fie ca ofertanţi individuali, fie ca membri ai unei asocieri, astfel încât să nu se concureze între ele. Eliminarea concurenței a condus la atribuirea contractelor pentru indicatoare rutiere și/sau lucrări de marcaje la prețuri mai mari, în perioada 2010-2017.
De asemenea, în perioada 2009 – 2016, firmele Girod Semnalizare Rutieră SRL şi Loial Impex SRL și-au adjudecat contractele la prețuri mari deoarece și-au coordonat comportamentul și au depus oferte astfel încât să nu se concureze la licitațiile (publice sau private) de comercializare a indicatoarelor rutiere.
În cadrul procedurii de clemenţă, Vesta Investment SRL și Loial Impex SRL au furnizat o serie de documente şi informaţii cu o contribuţie semnificativă la probarea faptei și, ulterior, au recunoscut fapta anticoncurențială, beneficiind, prin urmare, de o reducere a amenzii.
De asemenea, Helvespid SRL a recunoscut încălcarea Legii concurenței, fapt ce a condus la reducerea amenzii.
În perioada investigată, companiile Helvespid SRL și Girod Semnalizare Rutieră SRL furnizau doar indicatoare rutiere, iar Vesta Investment SRL și Loial Impex SRL realizau marcaje rutiere, dar furnizau și indicatoare.
Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, în felul acesta, putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor.
Concurența a sancționat 4 companii pentru trucarea unor licitații pentru semnalizare rutieră
Un comentariu
Salut
Un candidat, la o primarie din Timis, a facut
o schema, cu o firma,tot din Timis , sa puna piatra pe drumul din comuna, ca dupa ce castigs alegerile, ii va plati tot.
A castigat, a ajuns primar, etc si ajunge dupa o vreme sa faca licitatie pentru lucrarea deja facuta.
Numai ca nu castiga firma ce a pirtuit deja drumul , asa ca, licitatia se tot anula si relua!
Intr-un final, s-a facut un blat corect, am auzit ca, cu o firma din Hunedoara, care, apoi cu in castig consistent, i-a dat partea si drumarului din Timis.
Mai departe, nu mai stiu, cat la suta a costat
blatul.
Este un exemplu de concurenta triloiala
si cu un singur perdant, adica tu Stat prost
si idiot !