În Oltenia există aproximativ 1.500 de firme catalogate drept contribuabili mijlocii, dintre care 600 sunt din Dolj. Dacă aceste firme vor avea nevoie de clarificări în relaţia cu Fiscul sau vor solicita eliberarea de certificate fiscale, atunci, de pe 6 noiembrie 2018, se vor adresa administraţiilor judeţene ale finanţelor publice (AJFP) din judeţele în care au domiciliul fiscal.
Firmele încadrate la categoria contribuabili mijlocii nu se vor mai adresa Administraţiei Judeţene Contribuabili Mijlocii, organizată în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova când vor avea o problemă legată de Fisc. Şi nici alţi contribuabili mijlocii din ţară nu vor mai fi arondaţi structurilor înfiinţate în acest scop, ci vor trece cu toţii la altă structură din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), la nivel teritorial.
Un ordin al preşedintelui ANAF stabileşte de cine aparţin de acum încolo contribuabilii mijlocii. „Prin prezentul ordin se stabileşte competenţa de administrare a contribuabililor mijlocii deja selectaţi/actualizaţi până la data intrării în vigoare a prezentului ordin în sarcina administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, în a căror rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului mijlociu, precum şi în sarcina Administraţiei fiscale pentru contribuabili mijlocii constituite la nivelul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, pentru contribuabilii mijlocii cu domiciliul fiscal în municipiul Bucureşti“, se arată în Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2716/2018, publicat recent în Monitorul Oficial. Deci, contribuabilii mijlocii se întorc la structura ANAF de care au aparţinut în urmă cu câţiva ani, de la înfiinţarea acelor firme. Ordinul respectiv a intrat în vigoare la data de 6 noiembrie 2018.
Societăţile catalogate drept „contribuabili mijlocii“ nu vor fi afectate cu nimic de acum încolo, ca urmare a acestei treceri la AJFP-uri. Vor depune în continuare declaraţiile on-line la fel ca până acum, vor face plăţi în aceleaşi conturi la fel ca până în prezent, însă dacă vor avea nevoie de clarificări pentru impozitele şi taxele achitate sau de eşalonarea la plată a eventualelor datorii, atunci se vor adresa AJFP Dolj. De alt-fel, ANAF va desfiinţa Administraţia Judeţeană a Contribuabililor Mijlocii, personalul care activa acolo fiind redistribuit AJFP-urilor, potrivit unor surse din sistem.
Firmele nu trebuie să facă absolut nimic, ci vor fi transferate automat către structura ANAF de care aparţin, respectiv în judeţul în care au domiciliul fiscal. În cazul în care vor dori să solicite certificate fiscale, firmele se vor adresa AJFP Dolj, chiar dacă acesta va fi eliberat în format electronic.
La nivelul Olteniei există circa 1.500 de firme încadrate la categoria contribuabili mijlocii. Cel mai mare număr de contribuabili mijlocii din Oltenia activează în Dolj (peste 600 de astfel de entităţi economice), judeţ care deţine şi cel mai mare număr de firme active dintre toate judeţele regiunii.
Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o firmă pentru a fi încadrată la categoria „contribuabil mijlociu“ s-au modificat de-a lungul timpului. Iniţial, trebuia să aibă o cifră de afaceri între 10 şi 70 de milioane de lei. Apoi, contribuabilii mijlocii trebuia să se încadreze în anumite criterii, care se aplică după o formulă stabilită de ANAF ca o combinaţie între volumul cifrei de afaceri, numărul de angajaţi şi valoarea activelor corporale deţinute de acea firmă.