Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Copiii le cer autorităţilor şcoli fără bullying
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

Copiii le cer autorităţilor şcoli fără bullying

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 5 iunie 2019
Distribuie
bullying
sursă foto: totuldespremame.ro

Forumul Naţional al Copiilor: Copiii cer autorităţilor şcoli fără bullying, cadre didactice competente, mai mulţi consilieri şcolari şi grupuri de acţiune anti-bullying din care să facă parte reprezentanţii lor.

În şcolile din România, zeci de mii de elevi trăiesc zilnic situaţii de bullying, fiind excluşi din grupul de colegi, umiliţi în public, ameninţaţi, bătuţi în mod repetat de către colegii lor. Convinşi că implicarea lor directă în prevenirea şi combaterea acestui fenomen, alături de cadrele didactice, consilierii şcolari şi părinţii, reprezintă un drept, dar şi condiţia fundamentală pentru a învăţa în şcoli fără bullying, 100 de copii din Bucureşti şi alte 13 judeţe ale ţării au participat, între 1 şi 4 iunie, la cea de-a 19-a ediţie a Forumului Naţional al Copiilor.

„Bullying-ul se extinde în şcolile în care învăţăm, dacă nu luăm măsuri rapide şi dacă noi, copiii, nu vom fi implicaţi în toate etapele”, declara unul dintre copiii participanţi, în debutul evenimentului organizat de Salvaţi Copiii.

Reconsiderând dreptul fundamental al exprimării propriilor opinii şi al participării lor concrete în contexte şi situaţii care-i privesc în mod direct, copiii au transmis autorităţilor, în cea de-a patra zi a Forumului, următoarele solicitări:

1. Crearea de grupuri de acţiune anti-bullying în fiecare unitate de învăţământ din care să facă parte, alături de cadre didactice pregătite şi de consilierul şcolar, cel puţin 2 elevi şi 2 părinţi;

2. Implementarea în toate şcolile şi liceele, la propunerea şi sub coordonarea grupurilor lor de acţiune anti-bullying, a unui sistem de identificare şi raportare a cazurilor de bullying, cu respectarea principiului confidenţialităţii;

3. Creşterea numărului de consilieri şcolari: un consilier şcolar la un număr realist de elevi, de ex. la 500 de elevi şi nu la 800 cum prevede legea în prezent, şi asigurarea unei formări specifice a acestora pentru consilierea copiilor, victime ori agresori, în situaţii de bullying;

4. Asigurarea formării continue şi a evaluării periodice a cadrelor didactice (învăţători, diriginţi) pentru asigurarea unui climat pozitiv în şcoală, fără bullying şi cu respectarea demnităţii fiecărui copil;

5. Derularea de campanii publice de combatere a bullyingului şi a cyberbullying-ului, în care să fie implicaţi deopotrivă elevii şi profesorii, promovarea site-ului www.scolifarabullying.ro şi stabilirea unei Zile naţionale anti-bullying în sistemul de învăţământ.

Copiii participanţi la acest eveniment de tradiţie al Organizaţiei Salvaţi Copiii România au prezentat astfel autorităţilor, în data de 4 iunie, aceste solicitări pentru ca şcolile să dezvolte programe şi activităţi anti-bullying. Cererile copiilor includ termene de realizare a acţiunilor propuse şi instituţiile responsabile pentru acest lucru.

„Când unui copil îi este frică de colegii lui, el parcă se blochează, nu mai poate învăţa şi nu mai are încredere să vorbească cu cei din jur.” (Andrei, 15 ani)

„Frica, umilinţa, complicitatea forţată, toate acestea creează un context psiho-social vulnerabil, în care relaţiile sociale sunt denaturate, iar încrederea, una dintre achiziţiile esenţiale ale unui elev, este fisurată şi compromisă. Şcoala trebuie să fie un loc în care fiecare copil şi fiecare profesor să se simtă în siguranţă”, spune Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

- Publicitate -

Dintre cei aproximativ 1.300.000 de copii aparţinând ciclurilor gimnazial şi liceal:

– 400.000 sunt excluşi din grupul de colegi

– 325.000 sunt umiliţi în public

– 390.000 sunt ameninţaţi cu bătaia sau cu lovirea

– 220.000 sunt bătuţi în mod repetat de către colegii lor.

Aşa arată statistica directă a cazurilor de bullying, un fenomen complex, ale cărui consecinţe afectează deopotrivă victima, agresorul şi martorul tăcut.

La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unul raport2 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cu 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alţi elevi cel puţin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%.

Dar cifrele nu acoperă întreaga realitate a unui fenomen complex cu repercusiuni pe termen lung asupra dezvoltării psiho-emoţionale şi vieţii sociale ale tuturor actorilor implicaţi: victimă – agresor – martor.

Delegaţiile copiilor au fost primite de reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale, Camerei Deputaţilor şi Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională.

Ministrul Educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu, a ascultat cu interes recomandările prezentate de copii, Ministerul Educaţiei Naţionale sprijinind demersurile Organizaţiei Salvaţi Copiii în baza Protocolului de colaborare privind prevenirea comportamentelor de bullying în mediul şcolar.

Reprezentantul Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, doamna Aura Stănculescu, a primit cu deschidere delegaţia copiilor, dovedind un real interes faţă de soluţiile propuse de copii: „Diminuarea bullyingului şi a efectelor acestuia nu se poate realiza decât printr-un efort comun al actorilor implicaţi: victimă, agresor, martori. Este necesar ca aceştia să înţeleagă faptul că identificarea corectă a situaţiei, a nevoilor celor implicaţi, precum şi a soluţiilor imediate pot conduce la diminuarea daunelor fizice, emoţionale şi sociale”.

Forumul Naţional al Copiilor, ajuns la cea de-a 19-a ediţie, este un eveniment de tradiţie al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, prin care vocea copiilor este adusă în prim-plan şi instituită ca partener de dialog al autorităţilor decidente.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior mig 21 lancer Forţele Aeriene Române la sărbătorirea Zilei Naţionale a Italiei la Bucureşti
Articolul următor Vinurile românești, promovate la Praga şi Bratislava
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Nicușor Dan: Majorarea salariului minim poate să trimită oamenii în șomaj
Economie
Soluționarea disputelor în zona prețurilor de transfer – aspecte practice în România și alte state ECE
Economie
România, pe ultimul loc în Europa la turiști străini
Turism

RSS Știri Financiare

  • Romania falls behind Europe as foreign tourist numbers drop below communist-era levels
  • România, pe ultimul loc în Europa după numărul de turiști străini
  • Black Friday la Dreame: prețuri speciale între 7 și 9 noiembrie
  • Agricultură inteligentă: cum folosim biostimulatorii pentru culturi mai sănătoase

Citește și

Actualitate

Reff & Asociații | Deloitte Legal dă startul unei noi ediții a proiectului educațional „Law Is Awesome!”, care antrenează studenții ce vor deveni viitorii avocați de business

4 minute
Actualitate

Numai un sfert dintre români sunt de părere că țara se îndreaptă într-o direcție bună

3 minute
Actualitate

Doar 1 din 5 copii din mediul rural se simte cu adevărat fericit. De 1 iunie, copiii trimit un mesaj Președintelui României și cer înființarea unui Consiliu Național al Copiilor

8 minute
Actualitate

CESE reiterează apelul pentru un acord albastru al UE, pe fondul crizei crescânde a apei

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?