Mihai Călugărițoiu
Recentul volum de versuri al lui Cristian-Ovidiu Dinică, „Ultimul visător”, apărut la Editura Cristian PlusArt, Malu Mare, Dolj, în 2024, vine în sprijinul aserțiunii autorului, potrivit căreia „Cărțile țin loc timpului” (În căutarea copilăriei-p. 75), timpului personal al poetului, care să dăinuie prin creațiile sale, nemulțumindu-se să existe: „Înconjurat de solzii reci ai nopții” (Exiști-p. 31).
De aceea, zice poetul: „Nu-i recunosc timpului puterea de a îngropa trecutul; / nu mă împac niciodată cu mine, / precum nu mai cred că viitorul începe cu orice secundă” (Timp denivelat-p. 68), știind foarte bine că: „stelele își croiesc veșnicia / arzând” (Drumuri…-p. 24).
Conștient, de asemenea, că versurile sale ies din tipare, se adresează eventualilor contestatari: „Pentru criticii ocazionali fiecare / pas în afara arenei clasice este / asemenea unei aventuri; / metaforele mele insolite / i-au pierdut precum / risipiți sunt macii într-un / lan de grâu” (Poemul-p. 80).
Într-adevăr, volumul abundă în metafore insolite: „rătăcit în fapte”, „desișul grijilor” (p. 33); „argații dragostei de toamnă” (p. 34); „cartierul proletar”, „circul sufletelor neatinse de cârje” (p. 35); „norii de invidie”, „diminețile fragede” (p. 36); „toamna așteptărilor” (p. 38); „nemuritori cu rândul” (p. 49); „intrau în istorie cu opinci” (p. 63); stârvuri de corăbii”, „munți de valuri” (p. 70); „panerul nopții”, „nunta astrelor” (p. 83); „flămând de frumusețe” (p. 13); „fragmente de oameni” (p. 10); „oi selenare” (p. 17) și altele.
Exprimarea oximoronică, dacă nu tautologică, dă, de multe ori, un farmec aparte versurilor: „deschid ochii închiși înăuntru” (Jurnal de front-p. 86); „ca și când fiind eram” (Visul-p. 9); „geometria haosului” (Dialog-p. 39); „escaladează abisul” (Transfăgărășan-p. 46); „neliniște de piatră” (De unde vin-p. 52); „zideau libertatea” (Frigul-opțiune politică-p. 79) etc.
Tematica poeziilor, din acest volum este variată: casa/apartament, părinții, bunicii, strada, muntele, orașul, timpul ori gestul, însingurarea, moartea, poetul etc. Predomină, însă, poezia urbană, în care Făt-Frumos sosește nu pe calul narativ, ci: „Deschise ușa avionului și într-un gest eroic se aruncă deasupra / străzii pe care locuia iubita” (Gest suprem-p.30).
„Sub privirea severă a mamei” (Tanti Vera-p. 37), excesiv de iubitoare, și „un tată visător” (A te naște într-o lume opacă-p. 40), locuitor în „sicrie de nuc” (Un oraș altfel-p. 66), autorul, „cel numit singurul fiu” (Clipa-p. 44), trăiește „într-o lume opacă”, în care „Copilăria se petrece între ziduri de bloc / … Devii adolescent strâmtorat de atribute psihice. / În spațiul de joacă afli ce mult te iubește patria, / până la învingerea ta totală” (A te naște într-o lume opacă-p. 40).
Într-un mod aparte, autorul omagiază eroii neamului și ne îndeamnă „să găsim istoriei cursul firesc” (Cântec al disperării-p. 82), amintindu-ne că „Omul lovit s-a întors printre ai săi./… Cu coiful și platoșa căzută/… Obosit de viață” (Omul lovit…-p. 28) și că „ Demni, / intrau în istorie cu opinci” și „Doar în fața grânelor se aplecau” (Țăranii-63).
Fără a fi o concluzie, ci, mai degrabă, o constatare personală, poezia lui Cristian-Ovidiu Dinică nu este ușor de înțeles și nici la prima lectură, presărată de îndoieli și frici, dar și de speranțe și așteptări: „Și totuși unde ești Doamne?” (Durerea-p.58)
* („Izomorfism”-p. 88)
28 februarie 2025,
