Al.Florin Țene
Cartea de critică, analiză și istorie a culturii române a criticului literar Mircea Daroși pe care am primit-o zilele acestea cu dedicația “D-lui Al.Florin Țene, cu aleasă prețuire și considerație din partea autorului..ss Mircea Daroși, Napos, 5 februarie 2024 “m-a convins că valorile literaturii române sunt și în România Profundă, cu reprezentanții ei promovați de criticii literari obiectivi și cu talentul analizei.Realitate confirmată de volumul “Ecouri literare “ apărut la Editura PIM din Iași, 2024, semnat de Mircea Daroși.Fapt ce confirmă analiza profundă a unui al critic literar dr.Ionuț Țene despre “ Istoria critică a literaturii române“ de Nicolae Manolescu, în care face observația pertinentă că această istorie “reprezintă un compendiu și o introducere de referință, care funcționează ca un manual de utilitate literară pentru a înțelege istoria literaturii române de la începuturi până în prezent. Ceea ce poate fi reproșat, la această istorie manolesciană, se referă la un constructivism piramidal, despre un anumit centralism literar, în jurul unei cochilii literare de tip și ”stas” bucureștean, cu ignorarea scriitorilor din provincie”.
Volumul lui Mircea Daroși e de aceeași părere cu criticul clujean, prin evidențierea în cronicile sale a scriitorilor din întreaga țară, fără părtinire cum observă Ionuț Țene la Nicolae Manolescu: “ Ceea ce poate fi reproșat, la această istorie manolesciană, se referă la un constructivism piramidal, despre un anumit centralism literar, în jurul unei cochilii literare de tip și ”stas” bucureștean, cu ignorarea scriitorilor din provincie. Periferia geografică nu înseamnă și o marginalitate literară. Dimpotrivă. În privința abordării genului liric în istoria literaturii române după 1990 observ o desconsiderare deliberată a poeților din marile orașe românești, istoricul și criticul literar axându-se, în special, pe poeții bucureșteni sau formați în Capitală, cu ignorarea neînțeleasă a celor din alte regiuni ale țării. Aici intervine de fapt starea de subiectivitate a autorului, ca lider al ”cenaclului de luni”, ce pare preocupat să-și promoveze corifeii. Pare o subiectivitate neînțeleasă pentru un critic literar de anvergura și valoarea solidă a lui Nicolae Manolescu. “
Cartea lui Mircea Daroși poate fi considerată o istorie literară și a culturii contemporană care se scrie în timpul nostru, și prin însă-și apariția ei “polemizează “ cu corifeul din București care, cu rea intenție, exclude din Istoria sa mari personalități scriitoricești din întreaga țară.
Criticul literar Mircea Daroși abordează teoria scriiturii textelor abordate în spiritual dinamicii practice a acestei scriituri.Critica la acest om de cultură și dascăl în adevăratul sens al acestei profesiuni nobile, nu este o traducere și retraducere a narațiunii, ci o perifrază. Abordările din aceste cronici sunt măsura discursului critic prin justețea sa. Autorul acestei cărți se apleacă asupra volumelor pe care le citește cu evlavie, înțelegere, acrimie, precum face dascălul cu învățăceii săi.Autorii acestora nu sunt “terorizați” cu pretenții filozofale, ci îndrumați, analizați și sfătuiți, precum ai așterne peste tine o hermină călduroasă.
Cele scrise de mine mai înainte confirmă și autorul în ‚Argument”, prin exemplul unui mare gânditor străin: “Critica, la fel ca ploaia, trebuie să fie blândă îndeajuns pentru a nutri dezvoltarea unui om fără să-i distrugă rădăcinile. “Invit pe acei critici care se mai cred semizei să citească acest text.
Autorul insistă prin cronicile sale asupra istoricității sistemelor de istorie literară atunci când abordează enigma poeziei eminesciene “La moartea lui Neamțu “ readucând în actualitate harnici istorici literarri Teodor Tanco, Ironim Marțian și în special Nicolae Trifoiu, alături de Vasile Rațiu și Gheorghe Pleș.Ioan Neamțu, căruia Eminescu i-a dedicat o poezie, a intrat în galeria amicilor bistrițeni și năsăudeni ai Poetului Național.Fiind vorba de Mureșeni, Tanco, Moisil, Alexi, Ciocan, Silași. Veronica Micle.
Abordarea Limbii Române pe care o consideră “comoara sufletului nostru”, autorul abordează subiectul pornind de la o zicere a poetului Nichita Stănescu, și de la binefacerea dumnezeiască că această comoară a încolțit și dezvoltat într-un spațiu carpato-danubiano-pontic dăruit de Dumnezeu. Întregul articol este practic un poem în proză în care autorul ne amintește de Enăchiță Văsărescu, George Coșbuc și Eminescu.
Așa cum se știe Țara Năsăudului a fost și este un mare centru de cultură. Aici până și podurile de lemn acoperite sunt adevărate “instituții culturale. “ Sunt amintite podurile de la Co;buc, și Iva Mare.
Cronicile, în care autorul le scrie în urma citirii cărților primite, sunt analize pertinente referitoare la subiect, mesaj și stil. și mai ales referitoare la domeniul și constituirea științifică a esteticii.Mircea Daroși distinge, în analizele sale, două tipuri de estetică.Aceste tipuri se regăsesc în cărțile de poezie analizate și în proză.
Descoperim cronici la cărțile semnate de Gavril Istrate, Al.Florin Țene, Emil Bălai, Mihai Eminescu, Eugen Albu, Teodor Ardelean, Aurel Podaru, Pavel Dan Ioan Pintea, Nichita Stănescu, Liviu Rebreanu, Dora Alina Romanescu, Iosif Ciunterei, Ionuț Țene, Menuț Maximinian, dar citim cu plăcere pagini scrise cu profesionalism despre Teatru românesc, ritualuri folclorice, obiceuri de pe Valea Someșului, sentimentele omenești, lada de zestre a spiritualității noastre, limba română, religie etc.Cartea fiind o policromie a valorilor spirituale românești.
La capătul întreprinderii noastre, suntem în măsură să afimăm că acest volum apărut în condiții grafice deosebite, al lui Mircea Dragoși este de fapt o continuă meditație asupra istoriei culturii românești în contemporaneitate, și rosturile acesteia în societate.Umanist profund, autorul acestui volum se înscrie în literatura noastră ca un critic și istoric literar al esențelor luminoase și al sensurilor majore ale culturii române.
