Elena Adriana Răducan
Seventh International Anthology on Paradoxism, apărută în 2012, editor Florentin Smarandache, poate fi considerată un triumf al paradoxismului, locul metaforelor fiind luat de antiteze şi oximoroni. Cartea cuprinde şase capitole, titlurile fiind sugestive. În cele 222 de pagini, dedicate paradoxismului, cititorul râde sau meditează, cugetul său stând mereu sub semnul unei anume filozofii.
Capitol I „DESPRE PARADOXISM” aduce în atenţia cititorului un fermecător şi expresiv fragment de dialog între Florentin Smarandache şi Tudor Păroiu, privind „Filozofia modernă şi paradoxismul”, „Neutrosofia ca reflectare a realităţii neconvenţionale”. Plăcerea de a descoperi frumuseţea dialogului revine lectorului, dator să descopere sensuri noi şi simultan paradoxul. Tot în primul capitol aflăm o interesantă cronică a celei de-a şasea ediţii a Antologiei paradoxiste, semnată de Marinela Preoteasa, de unde reţinem următoarea idee:
”Sixth Internaţional Antology on paradoxism” este o culegere uşor de citit, care aduce logica răbdării şi răstălmăcirii zicalelor, paradoxurilor vechi şi noi, în limba română şi alte limbi, ca pe un instrument de supravieţuire în faţa cinismului de criză şi a dorinţei de putere a omului de rând, şcolit sau neşcolit”…
În articolul semnat de Eugen Evu „Despre paradoxism şi neutrosopfie”, cuprins, de asemenea, în primul capitol, autorulface o adevărată apologie a sinelui: „Sinele este considerat de gnostici şi de creştinism a fi Hristosul, adică al doilea om Adamic, primordial, omul unificat prin cunoaştere – revelatorie.
„Paradoxul este o caracteristică a scrierilor gnostice”, scrie marele filosof elveţian Carl Gustav Jung – „Imaginea omului şi imaginea lui Dumnezeu”.
O notă pitorească a celui dintâi capitol este dată de autoarea Doina Drăguţ, care prin articolul „Plecarea în literatură” urmăreşte să aducă în faţa cititorului numele scriitorului Janet Nică şi noua sa apariţie editorială „Baladă cu mioriţe” (Ed. Alma, Craiova, 2010)
Impresionant şi de tot frumos este finalul poemului, când eroul îşi linişteşte „mioriţele”: „Şi, de-o fi şi-o fi să fie/ să ajung nemuritor,/ vă promit cu bucurie/ voi veni la voi să… mor!”
Al II-lea capitol „PARADOXISMUL PE MAPAMOND” cuprinde nume de scriitori de pretutindeni: Pablo Neruda-Chile, B. Hutchenreurther-Germania, Morel Abramovici-Israel, B. Venkateswara Rao – India;
George Anca, Marian Apostol, Adrian Botez, Gheorghe Burduşel, Eugen Evu, Sergiu Găbureac, Dumitru Hurubă, Liviu-Florin Jianu, Ion Marinescu-Puiu, Mircea Monu, Doru Moţoc, Janet Nică, Gheorghe Niculescu, Octavian Paler, Tudor Păroiu, Ion Pătraşcu, Marinela Preoteasa, Andrei Radu, Puiu Răducan, Adriana Stoenescu, Ion Urda – ROMÂNIA şi nu, în ultimul rând:Tom Deiker, Greg Hall, W. Meyer, Kyle Reveral, Mary Ellen Walsh, Eric Pierzchala, Florentin Smarandache, Peter Specker – Twixt – SUA
Dintre articolele publicate în acest capitol, m-am oprit lamemorabilele cugetări ale lui Octavian Paler din „Paradoxul vremurilor noastre”
„Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată; mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai multă medicină dar mai puţină sănătate”
Fireasca exprimare paradoxistă a lui Octavian Paler, destul de cunoscută cititorilor, ne-ar sugera că năduful trece, dar povestea lungă abia a început. O radicală înfrângere a spiritului nu reuşeşte să ne izoleze estetic, o suplă relativitate, aparentă şi totuşi profundă, roteşte concentric omenirea.
Retras într-o solitudine a cuvintelor, filozoful Paler poetizează şi depoetizează cuvintele, menite a sugera firescul şi nefirescul lucrurilor, sărăcia şi opulenţa, cauza şi efectul, entuziasmul şi plictiseala unei lumi anoste, în care fastul, gustul barbar recidivează, instalându-se cu dimensiuni proprii.
Următorul capitol „Ziceri paradoxiste” demonstrază filozofia paradaxolui, în varii situaţii. Replicile cu tâlc ale matematicianului Grigore Moisil uimesc prin francheţe şi spontaneitate, iar restul zicerilor paradoxiste regăsite în capitolul al III-lea vizează sinceritatea şi minciuna, modestia şi aroganţa, politeţea şi vulgaritatea, inocenţa şi culpabilitatea etc.
Oamenii cu bani sunt de două feluri: apăraţi de poliţie ori căutaţi de poliţie. Sărăcia nu se vindecă. A dovedit-o medicina fără plată. Nu poţi îngenunchea un popor deprins să se târâie.
Capitolul al IV-lea „Folclor paradosxist”demonstrează încă o dată, dacă mai era cazul, că folclorul vechi sau nou eliberează pământeanul de constrângeri verbale, care recurge la exprimarea liberă, inversează roluri şi statorniceşte idei cu rezonanţe de sens, la nivelul categoriilor formale ale limbajului.
Acest filon masiv al creaţiei spirituale de pretutindeni este conturat în capitolul amintit, atât verbal, cât şi grafic, cu scopul vădit de a atrage atenţia asupra imperfecţiunilor lumeşti de tot felul, smulgând zâmbete de circumstanţă.
Compunere liberă despre FEMEIE a elevului Gigel din clasa a VII-a
Femeia este o fiinţă, pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământ după chipul şi asemănarea lui, deşi toţi o preferă după chipul şi asemănarea lui Pamela Anderson. De fapt şi femeia este tot un fel de Dumnezeu, căci pe pământ e atotputernică. Nimic nu se face fără ea: nici politică (vezi madam Thatcher), nici vâlvă (vezi Mrs Hillary Clinton), nici miliarde (vezi madam Rotschild), nici copii (vezi mama)
„Paradoxurile vieţii”, adică, al V-lea capitol începe cu un motto sugestiv:
„Paradoxurile de azi sunt prejudecăţile de mâine”… Marcel Proust
Contrastele scot în evidenţă inadvertenţele, de un cert interes social:
Carnea de pui este mai ieftină decât ciupercile; Nucile noastre mai scumpe decât nuca de cocos; Laptele simplu mai scump decât laptele bătut; Portocalele mai ieftine decât merele; Cărţile sunt mai ieftine decât revistele; Biscuiţii fără ciocolată sunt mai scumpi decât ciocolata.
În sfârşit, ultimul capitol „Imagini paradoxiste” pune în lumină situaţii paradoxale, care uimesc prin ineditul lor. Florentin Smarandache recurge la ipostaze complexe ale acestui gen literar, delectând lectorul cu entuziasmul candid al paradoxismului.
