Foarte multă lume (și cred că nu doar din America de Sud) aștepta o semifinală Brazilia-Argentina. Mărturisesc că și eu, pentru că văd cele două echipe sud-americane ca fiind două formații pline de superjucători care prestează un fotbal pe măsură, nu (cum se mai întâmplă în special prin campionate naționale) team-uri cu supervedete adunate, dar care împreună nu alcătuiesc un ”11” de excepție, o echipă ”sudată”.
Va fi Croația-Argentina.
Dar era cât pe-aci să fie Croația-Țările de Jos.
Ce s-a întâmplat, de fapt?
Triumful calculului și al pragmatismului în fața fotbalului-spectacol
În primul meci, Brazilia s-a chinuit 105 minute ca să înscrie în poarta Croației, apărată de un Livakovic aflat în zi de grație.
A făcut-o în cele din urmă Neymar, după o fază electrizantă, dar nu a fost suficient, fiindcă Petkovic a egalat în minutul 117 și a trimis meciul la penalty-uri, unde europenii au fost mai inspirați, iar goalkeeper-ul și-a făcut din nou datoria, parând o lovitură de pedeapsă, ce-i drept destul de modest executată de Rodrygo.
Ce s-a întâmplat pe parcurs?
Brazilienii poate că nu au prins cea mai fastă zi, dar au avut destule momente în care și-au arătat clasa și în partea a doua au încercat și ruperi de ritm, sesizând că nu pot desface apărarea exasperant de exactă a adversarilor.
Croații au făcut ceea ce au știut mai bine: au închis cât au putut culoarele adversarilor, iar când au fost depășiți, a ieșit la rampă Petkovic.
Las în seama specialiștilor analizele tehnico-tactice. Dar mă încăpățânez să cred că, în pofida ironiilor de pe internet și a demisiei (probabil logice) a selecționerului, Brazilia a fost echipa mai valoroasă în exprimare fotbalistică, chiar dacă a pierdut. (Ca o exemplificare, brazilienii au avut 11 șuturi pe poartă, iar croații… unul singur, din care au și marcat). N-ai cum să nu remarci că au fotbalul în ADN, sunt ca echipa de handbal feminin a Norvegiei, nu poți să-i întreci în dexteritate.
Iar Croația, cu părere de rău, aplică aceeași tactică ce le-a adus multe succese, dar cred că merită puține aplauze (poate doar pentru dârzenie, ceea ce e altceva).
De ce spun asta?
În turul anterior au depășit Japonia la penalty-uri. Dar la fel s-a întâmplat și la Mondialul din urmă cu patru ani, când au trecut, tot la lovituri de departajare, de Danemarca în optimi și de Rusia în sferturi.
Până la urmă, de câte ori se califică la penalty-uri și de câte ori prestează un fotbal care să îi așeze net deasupra adversarilor?
Nu spun că Croația practică antijoc, fiindcă nu faultează mult sau dur și nici nu șutează balonul în tribune. Dar este tot un fel subtil de a ”păcăli” fotbalul ceea ce fac, chiar dacă au în lot destui jucători de valoare.
Un meci demn de antologia fotbalului, decis după enorm de multe emoții
O partidă interzisă (la propriu) cardiacilor a avut loc între Argentina și Țările de Jos. Și de data aceasta echipa creditată cu șansa a doua (Țările de Jos, deși un team absolut redutabil, nu erau cotați ca favoriți în meciul cu Argentina) erau cât pe-aci să se impună într-un thriller incredibil.
Argentina a condus cu 2-0, după golurile lui Molina și Messi (din penalty), pe fondul unei dominări care nu a fost categorică, ci doar atât ”cât a trebuit” a sud-americanilor. Aceștia au făcut însă o greșeală care putea să-i coste foarte scump: au considerat conturile încheiate și, mai mult, în final au părut mai mult preocupați de ieșiri nesportive și de nervi inutili decât de meci.
Olandezii și-au văzut de treabă și le-au răspuns pe teren: Weghorst a redus din diferență în minutul 83, iar în ultimele secunde ale prelungirilor (au fost acordate zece minute), după un fault (tot inutil) comis de Pezzella, Koopmeiners are o inspirație de geniu și, în loc să șuteze, preferă combinația la firul ierbii, pasându-i precis aceluiași Weghorst, care nu greșește și trimite meciul în overtime.
În cele două reprize suplimentare nu s-a mai marcat, deși în minutul 120+1 Enzo Fernandez le putea întoarce favoarea adversarilor, însă șutul său a lovit bara.
La penalty-uri, a ieșit la rampă Emiliano Martinez, ale cărui parade la primele două șuturi expediate de Van Dijk și Berghuis s-au dovedit decisive per ansamblu, chiar dacă olandezii au revenit și au pus presiune pe ultimul executant, Lautaro Martinez, care însă nu a greșit și a calificat Argentina.
Meritul lui Martinez este cu atât mai mare cu cât au fost două penalty-uri clar apărate, nu executate prost de adversari.
Un meci epic, cu multe răsturnări și faze spectaculoase, de un dramatism rar întâlnit, la finele căruia e păcat că au trebuit să existe un învins și un învingător.
Regretabili doar nervii din teren, dar aceasta este altă discuție.
hai, Argentina