Al. Florin Țene
Prin anul 1965 am răsfoit revista ”Scrisul Bănățean” la biblioteca orășenească din Drăgășani, era perioada când funcționam ca redactor la Stația de Radioficare a orașului, având peste 5000 de abonați. Adunci m-am hotărât să trimit poezii la această revistă timișoreană.
Nu peste mult timp am primit de la Anghel Dumbrăveanu, secretar general de redacție următoarea scrisoare: ”Dragă tovarășe Al.Florin Țene, Am primit setul de poezii ale dumneavoastră.Mă bucur că sunteți ca și mine din aceeași zonă.Eu din Dobroteasa, nu departe de Drăgășani, oraș drag mie.Am să aleg câteva și am să le public în revistă.Sper să ne vedem la Drăgășani în vara acestui an, când mă duc la părinți.Cu salutări prietenești, ss Anghel Dumbrăveanu.Timișoara la 6 februarie, 1965.”
Nu peste mult timp, cumpărând revista de la chioșcul de ziare amplasat pe colțul Parcului din centrul orașului, de la doamna Dimoiu, mi-am citit trei poezii în paginile revistei.Bucuria a fost de două ori mare, deoarece îmi văzusem poeziile în lumina tiparului și faptul că îmi făcusem un prieten.
Mă bucuram că eram lângă Mircea Tomuș, Petre Stoica, Marin Sorescu, Damian Ureche și alții.
În vara acelui an Anghel a venit la Drăgășani, pentru a lua RATA spre Dobroteasa, la casa părintească și părinți.Ne-am întâlnit în parcul din centru orașului pe banca din fața Primăriei, acum demolată, în locul ei ridicându-se un bloc ceaușist.
Anghel cu o frunte olimpiană și o chică a la Eminescu s-a așezat lângă mine pe bancă.
-Dragă Florine, mai am o oră jumătate până plec.Așa că avem timp berechet să bem o bere la halbă rece la restaurantul”Potgoria ”.
-Atunci, să mergem.
Am luat-o pe aleia centrală a parcului și apoi am traversat strada , intrând în restaurant.Acolo l-am găsit pe dirigintele poștei și pe fostul coleg al meu dinu Viorel.
Dirigintele poștei ne cunoscându-mi familia, m-a întrebat:
-Fratele mai mare?
-Nu, prietenul scriitor Anghel Dumbrăveanu!
-Semănați ca două picături de apă! Aceași față prelungă, același nas grecesc, aceași chică, aceași ochi…
-O fi…dacă zici dumneata!
Am luat halbele cu bere, având un guler de spumă consistent, și ne-am așezat la o masă, mai retrasă.
-Îți dau volumul meu de debut, ”Fluviile visează oceanul. ”scoțând cartea din geanta pe care o pusese pe genunchi.
-Am fost lansarea cărții, la Librăria Eminescu din București în 1961, pe când eram elev la Școala Tehnică Tipografică ”Dimitrie Marinescu. ” Am stat puțin de vorbă atunci.Erai cu Horia Zilieru, iar eu cu Marius Robescu și Bebe Vulpe, colegul.
Cu stiloul, pe care l-a avut în buzunarul hainei, a scris dedicația:”Poetului Al.Florin Țene, din zona Olteniei, ca și mine, cu admirație pentru poemele sale, găzduite și de Scrisul Bănățean.ss Anghel Dumbrăveanu.22 iulie 1966.”
–Mulțumesc din suflet domnule Dumbrăveanu.
-Nu mă…domni.Spune-mi, pe scurt, Anghel.Numele meu este Anghel Bacșiși! Dumbrăveanu este pseudonim.În fața casei părintești era o dumbravă.Și mi-am luat numele după dumbrava pe care mă duceam cu vitele.Acum, după ce am terminat liceul pedagogic, urmez cursurile facultății de filologie din orașul de pe Bega.La fără frecvență.
-Cred că ești coleg cu Doina Didicescu, o prietenă din copilărie și colegă de clasă cu sora mea.
-Da,da! O cunosc.Ea e la zi…frumoasă fată!
Tot vorbind de una și alta, timpul a trecut.
-Trebuie să merg la Autogară.
-Te conduc!
Trecând prin fața casei, pe care era o placă comemorativă, în care s-a născut Gib Mihăescu, acum demolată.I-am povestit câteva amănunte despre viața acestui scriitor, care, până nu demult, fusese interzis.Printre altele, i-am povestit despre Cenaclul ”Gib Mihăescu ”, și istoria acestuia, înființat de mine în 1957, pe când eram elev în clasa a 10-a.
In drum spre Autogară, care era în spatele Gării CFR, ne-am întâlnit cu profesorul Chelărescu, directorul Liceului.Acesta s-a oprit și bucuros a dat mâna cu Anghel.
-Ce faci pe aici tovarășe Dumbrăveanu?
-Mă duc spre ai mei1
-Mă bucur că ești cu poetul orașului, Țene.Fost elev de-al meu…
-Da! Ne-am cunoscut cu câți-va ani în urmă la București.
Profesorul Chelărescu vorbea răgușit.Făcuse operație la trahee, la un spital din Paris.Avea un orificiu în trahee.
S-a despărțit de noi, mergând alert spre Liceul Teoretic.
-De unde îl cunoști/
-Am avut o verișoară care a urmat cursurile liceului de aici.Eu am înscris-o. Atunci l-am cunoscut.
Trecând prin Parcul Gării, unde în mijlocul acestuia trona un ansamblu sculptural, Anghel s-a oprit și a admirat lucrarea din lut ars, din care țâșnea apă.
-Interesant!
-Lucrarea e făcută de prietenul și vecinul meu din blocul A7, Ion Olteanu.
Ajunși la Autogară autobuzul de Dobroteasa era aproape să plece.S-a urcat și ne-am făcut cu mâna până ce acesta a dispărut în ceața prafului.
*
De-alungul timpului am ținut legătura prin scrisori.Din când în când îmi publica poezii pe care le semnam cu pseudonim, fiindcă eram pe lista neagră a cenzurii și al Securității.
După evenimentele din decembrie m-am întâlnit la Tărgu Jiu în cadrul Serilor de Poezie de la Brădiceni, organizate de scriitorul Ion Popescu Brădiceni.Întâlnirea a fost entiziastă și cu discuții, atât la restaurantul hotelului, dar și la locuința scriitorului și profesorului Ion Popescu, care și-a adăugat la nume numele localității natale, Brădiceni, la propunerea mea.
Atunci ne-a făcut o fotografie la masa unui restaurant Ion Popescu-Brădiceni cu aparatul meu de fotografiat.
Prin vara anului 2013 scriitorul Dumitru Velea, directorul Teatrului ”I.D. Sîrbu ” din Petroșani, m-a anunțat că a urcat la Cer, prietenul comun, Anghel Dumbrăveanu.Chiar în seara aceea, împreună cu soția, poeta Titina Nica Țene, ne-am dus la Catedrala din centrul Clujului și am aprins o lumânare, să-i lumineze drumul spre Dumnezeu, așa cum a făcut Anghel o viață întreagă luminând Poezia cu cuvântul.
Acum îi rememorez viața și activitatea prietenului care a scris o pagină în Istoria Literaturii Române:” Anghel Dumbrăveanu (n. 21 noiembrie 1933, Dobroteasa, județul Olt – d. 12 mai 2013) a fost un poet, prozator și traducător român, aparținând generației anilor ’60. După absolvirea Școlii Pedagogice (1949–1953), urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din Timișoara (1962–1968). Între anii 1953 și 1990 funcționează ca redactor, apoi ca secretar general de redacție și redactor-șef adjunct al revistei Scrisul bănățean, devenită Orizont. În prezent este redactor-șef al revistei Rostirea românească. Este căsătorit cu profesoara și poeta Alina Dumbrăveanu. Cei doi au împreună o fiică – profesoara, poeta și traducătoarea Violeta Dumbrăveanu A scris și publicat peste 50 de volume de beletristică. Teritoriul poetic al lui Anghel Dumbrăveanu s-a conturat de-a lungul a patru decenii în volumele:
- Fluviile visează oceanul (București, 1961),
- Pământul și fructele (1964),
- Iluminările mării (1967),
- Oase de corăbii (1968),
- Fața străină a nopții (1971),
- Singurătatea amiezii (Timișoara, 1973),
- Diligența de seară (1978),
- Tematica umbrei (1982),
- Curtea retorilor (București, 1989),
- Capcane și visuri (București, 1992)
- Predica focului (Cluj-Napoca, 1993),
- Diamantul de întuneric (1997),
- O ireală bucurie de-a aștepta (1999),
- Begoniile de la mansardă (Timișoara, 2002).
Este prezent în:
Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – „Lumina piezișă”, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
- Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”[3]
* Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1973),
- Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1982),
- Marele Premiu al Festivalului Internațional „Nichita Stănescu“ (1986),
- Premiul Internațional de Poezie „Rozeta de la Bela Voda“ la Krușevăț-Iugoslavia (1998).”
