Beatris Ioniță (www.b1tv.ro)
Inspectorul General al Poliției de Frontieră a susținut sâmbătă o conferință de presă privind controversata plecare a fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, care a reușit să iasă din țară vineri la ora 7.49, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude.
„Întrucât în ziua de 24 noiembrie 2023, nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în executare a mandatului, acesta a fost dat în urmărire națională la ora 10:21. Ulterior, la ora 18:00, a fost dat în urmărire internațională, mandat validat în sistemul de informații. Având în vedere informațiile potrivite și faptul că Cătălin ar fi ieșit din țară, am dispus în timp operativ constituirea unei echipe de verificare alcătuită din șefii structurilor din cadrul ITPF Sighetul, responsabili de situație. Echipa a fost condusă de adjunctul inspectorului în PDF (Punctul de Trecere a Frontierei).
S-au valorificat informațiile furnizate de IGPR prin Inspectoratul Județean privind traficul autovehiculelor și a persoanelor. Scopul a fost identificarea posibilelor mijloace de transport în care bărbatul căutat ar fi putut ieși din țară, precum și persoane care să fi facilitat ieșirea acestuia. Aceste verificări au vizat atât vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere, cât și consultarea bazei de date a persoanelor și autovehiculelor, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din țară.
De asemenea, s-a intensificat schimbul de informații cu autoritățile maghiare, precum și cu alte instituții europene, prin intermediul canalelor de cooperare polițienească. Precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile Acordului Comun Româno-Maghiar din 2007, la frontiera cu Ungaria, în punctul de trecere Petea, controlul de frontieră pe sensul de ieșire din România se efectuează în echipe comune polițienești”, potrivit IGPF.
Cătălin Cherecheș a folosit documentele unei rude pentru a fugi din România
„La ora 7:49, folosind o altă identitate aparținând unei rude, o persoană de sex masculin. La ora menționată, la controlul de frontieră efectuat pe teritoriul maghiar, s-a prezentat într-un autovehicul înmatriculat în România, în care se aflau două persoane: conducătorul auto, care figura cu regim de taxi, și un pasager pe scaunul din dreapta față. Cele două persoane s-au legitimat cu cărți de identitate românești, dintre care una, cea a pasagerului, aparținea unei rude a numitului Cătălin. Persoana în momentul solicitării documentelor la control, agentul de poliție de frontieră, se afla în fața tonetei pe artera de circulație și a procedat la identificarea persoanelor din autovehicul prin confruntarea identității”, a declarat Inspectorul IGPF.
E cusuta cu ață alba… Am trecut de vreo 2 ori la moldoveni, AI NOȘTRI se uitau la mine-la buletin, la buletin-la mine, si nu se mai opreau
Am citit despre masurile de urgenta luate de Ministerul de Interne, masuri care apar in titlurile din ziare drept „demiteri ale conducerii Politiei de Frontiera” sau cam asa ceva.
In realitate „demiterile” au fost ELIBERARI DIN FUNCTIE cu acordul celor eliberati, ceea ce inseamna ca dupa ce povestea din presa va fi uitata respectivii sefi vor fi in mod cert repusi in functii mari, probabil la alte puncte de trecere a frontierei sau in alte posturi caldute din sistem.