Turul 3 al Cupei României a programat o serie de partide extrem de interesante, cu cap de afiș meciul dintre CSM Reșița și Politehnica Timișoara (2-0). Steaua a mers la Moreni, unde a trecut de Flacăra doar după lovituri de departajare.
Prima ocazie importantă a patidei de la Moreni a fost consemnată în minutul 13 când șutul periculos al lui Emilian Pacionel este respins de portarul gazdelor în corner. Gazdele de la Flacăra au prima ocazie mare în minutul 17. Niculescu, nepermis de liber în apropierea carelui stelist, primește o pasă excelenta, dar șutul său este respins de Iancu.
În minultul 28, Steaua deschide scorul. Chipirliu îi pasează lui Enceanu care șutează plasat de la peste 20 de metri. Zece minute mai târziu Dragoș Gheorghe „croșetează” doi apăratori dâmbovițeni, șuteaza puternic din afara careului mare dar tânărul portar Ștefan respinge.
Prima ocazie mai importantă a celei de-a doua reprize vine abia în minutul 67. Un șut puternic al lui Enceanu ricoșează dintr-un coechipier, mingea sare la Emilian Pacionel care trimite peste poartă.
Jocul economicos al steliștilor este pedepsit în minutul 79 când Flăcara egalează. O lovitură liberă din dreapta este centrată în careu de Băltăreț, mingea sare fără să fie atinsă de nimeni și intră în poartă.
Un minut mai tarziu se face 2-1, o minge este trimisă puternic de un fundaș al Moreniului în față, Horia Iancu iese anapoda si Niculăescu înscrie pe lângă el.
Steaua caută disperată golul egalizator și are o mare ocazie în minutul 87 când mingea trimisă de Pacionel este scoasă de pe linia porții. Egalarea vine în ultimul minut de prelungiri, 94. Bodișteanu driblează frumos în stânga careului, centrează în fața portii și Ștefan Pacionel marchează simplu, chiar dacă mingea este atinsă de un fundaș.
Urmează două reprize de prelungiri dominate de „militari” care nu concretizează niciuna dintre ocazii și se ajunge la lovituri de la 11 m.
Aici, experiența superioară a Stelei s-a văzut. Au înscris Bodișteanu, Sabău, Chunchukov, Oroian și Atanas Trică. Pentru gazde a ratat Vârtej și au marcat Cernea, Niculăescu și Flavius Nicolae.
De remarcat prestația bună a Flacării Moreni, un club cu o istorie importantă ce începe în urmă cu 100 de ani, inimoasa galerie a gazdelor și prezența a 150-200 de suporteri steliști.
În plus, chiar dacă platforma FRF TV continuă să dea numeroase erori, iar transmisiunile în direct se întrerup des, trebuie să remarcăm comentariul foarte profesionist și echidistant al partidei.
Primul 11 Flacăra Moreni: Bg. Ștefan – Gab. Ilie, Eug. Matei, Cernea (C), Baltăreț, Negrea, V. Vîrtej, Drăgan, Bg. Oancea, Niculăescu, Iliescu. Antrenor: Gabriel Paraschiv.
Primul 11 Steaua: H. Iancu (C) – D. Oroian, Gugu, Al. Sabău, Al. Sima – Em. Pacionel, Enceanu, Bărbulescu, Dr. Gheorghe – A. Trică, Chipirliu. Antrenor: Daniel Oprița.
Dinamo, CSM Reșița și Gloria Bistrița, printre cluburile care merg în Play-Off
După ce FRF a schimbat din temelii modul de organizare a Cupei României pentru acest sezon, cluburile învingătoare în acest tur vor merge în Play-Off unde li se vor alătura 8 prim-divizionare (Rapid, FC U Craiova, UTA, Mioveni, Chindia, Petrolul Ploiești, Hermannstadt și ”U” Cluj).
CSM Reșița – Poli Timișoara 2-0 (Ardei, min. 3 și Fota, min. 38);
CS Tunari – Dinamo București 0-3 (Roșu, min. 15, Bani, min. 62 și Pop, min. 90);
CSM Satu Mare – Minaur Baia Mare 1-2 (Suveg, min. 84 / Potcoavă, min. 35 și Chitaș, min. 90);
Gloria Bistrița – Unirea Dej 3-2 (0-0) după lovituri de departajare (Au înscris pentru Gloria Bistrița: Manolache, Vasile, Wahab și a ratat Alexander Trifan. Pentru Unirea Dej au înscris Blaj, Kereki și au ratat Chira, Fulga și Cocian);
Dunărea Călărași – Unirea Slobozia 1-5 (Miu, min. 81 / Bolohan, min. 14, Ben Levy, min. 38, min. 56, Rus, min. 68, min. 75);
Viitorul Ianca – Oțelul Galați 1-3 (Ciucureanu, min. 18 / Bokhashvili, min. 14, Markovic, min. 59 și Mitoi, min. 67);
SR Brașov – CSC Șelimbăr 0-3 (Ciocâlteu, min. 31, Cîrstean, min. 60 și Gele, min. 89);
KSE Târgu Secuiesc – FC Brașov Steagu Renaște 0-5 (Lokotos – autogol, min. 22, Angelov, min 39 și min. 51, Joao Amorim, min. 63 și Chică-Roșă, min. 78);
Știința Miroslava – Politehnica Iași 1-3 (Abraham, min. 89 / Del Priore, min. 10, Plămadă, min. 15, Plokhotnyuk, min. 64);
Foresta Suceava – Dante Botoșani 2-1 (Chika, min. 57, Căinari, min. 64 / Loick Piquionne, min. 48)
SC Popești Leordeni – Concordia Chiajna 4-5 (0-0) după lovituri de departajare (Au marcat pentru Concordia: Ndiaye, Codrea, Constantinescu, Palmeș, Ghimfus și a ratat Vlad Mihalcea. Pentru Popești Leordeni au înscris Vlada, Niculae, Motroc, Bragă și au ratat Păun și Măzărache);
Jiul Petroşani – CSM Deva 3-0 după prelungiri (Dănăilă, min. 91 și min. 98, Aerts, min. 120);
Şoimii Lipova – Lotus Băile Felix 3-1 (Pamfile, min. 8, Criștiu, min. 6-0 și Românu, min. 64 / Pop, min. 31);
CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Ripensia Timișoara 0-2 (Vermeșan, min 40 și 71);
Avântul Periam – CSC Dumbrăvița 0-1 (Pașcalău, min. 37);
Petrolul Potcoava – CSM Slatina 1-3 (Vlad, min 45 + 2 / Neicu, min. 39, Popovici, min. 59 și min. 69);
CSM Alexandria – Progresul Spartac 2-1 (Dobrică, min. 22 și Stancu, min. 49 / Tong, min. 1)
Aerostar Bacău – FK Miercurea Ciuc 0-4 (Gal-Andrezly, min. 9, Schieb, min. 23, mi. 32, Bujdoso, min. 38)
CS Blejoi – AS FC Buzău 0-4 (Lazăr, min. 33, Gaitan, min. 51, Giuroiu – autogol, min. 63 și Blejdea, min. 75);
Axiopolis Cernavodă – Unirea Constanța 3-1 (Carabela, min.37, Alecu, min. 73, Moise, min. 90 / Enache, min. 79)
Flacăra Horezu – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-3 după prelungiri (Cioinac, min. 68 și min. 87 / Sîrbu, min. 39, Vulpe, min. 43, Răsdan, min. 111)
CS Afumați – Metaloglobus București 2-0 (0-0) după lovituri de departajare;
CS Ocna Mureș – Unirea Ungheni 4-1 (1-1) după lovituri de departajare;
Care este tabloul Play-Off-ului Cupei României
În turul următor din Cupa României, Steaua va întâlni un club de Liga 1. AFC Chindia Târgoviște este echipa pe care „militarii” ar fi trebuit să o întâlnească, în luna mai, în barajul pentru promovarea în Liga 1. FRF a șters meritul sportiv al Stelei și a trimis-o la baraj pe Concordia Chiajna.
Foresta Suceava – UTA Arad
CSM Reșița – CS Mioveni
SC Fotbal Ripensia Timișoara – U Craiova 1948
Concordia Chiajna – Universitatea Cluj
CS Afumați – FC Rapid 1923 București
FC Brașov – AFC Hermannstadt
CSC 1599 Șelimbăr – ACS Petrolul 52 Ploiești
CS Ocna Mureș – CSM Slatina
CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași
CSM Alexandria – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Dinamo 1948 București
CSM Jiul Petroșani – ACS Suporter Oțelul Galați
Gloria Bistrița-Năsăud – AFC Unirea Slobozia
Șoimii Lipova – Gloria Buzău
Axiopolis Cernavodă – CS Minaur Baia Mare