Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Cupa Spengler, la debut: Dynamo Pardubice învinge Fribourg după șuturi de penalitate. HC Davos pierde clar în fața Team Canada
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Sport

Cupa Spengler, la debut: Dynamo Pardubice învinge Fribourg după șuturi de penalitate. HC Davos pierde clar în fața Team Canada

Mihai Gîndu
Autor Mihai Gîndu
Publicat 27 decembrie 2024
Distribuie
Dynamo Pardubice deschide scorul în partida cu Fribourg-Gotteron (Foto. captură video Youtube)

Joi a început la Davos a 96-a ediție a Cupei Spengler, cea mai veche și mai importantă întrecere de hochei pe gheață (inter-cluburi) care funcționează pe bază de invitație (cu sezonul inaugural în 1923).

Apreciată de fanii hocheiului din întreaga lume, competiția se desfășoară de regulă la Davos (Elveția), are loc între 26 și 31 decembrie și are ca participante 6 echipe, împărțite în două grupe.

Echipele sunt selectate, de regulă, din competițiile de top din Europa – ex. campionatele naționale ale Elveției, Suediei, Finlandei, Cehiei sau Germaniei -, la care se adaugă, tradițional, Team Canada (un fel de selecționată secundă a Canadei, cu numeroși jucători de valoare) și reprezentanta gazdelor, HC Davos. Team Canada deține recordul la numărul de trofee câștigate (16).

La ediția din acest an echipele participante sunt: HC Dynamo Pardubice (Cehia), HC Fribourg-Gottéron (Elveția), Kärpät Oulu (Finlanda) – Grupa Torriani și HC Davos (Elveția), Team Canada, Straubing Tigers (Germania) – Grupa Cattini.

În prima întâlnire din Grupa Torriani a avut loc o partidă electrizantă între Dynamo Pardubice, vicecampioana ediției precedente, și Fribourg-Gottéron, una dintre reprezentantele gazdelor.

Cehii au început mai bine și, deși Reto Berra este un portar de clasă, nu a putut face nimic în fața șutului lui Lukas Radil, scăpat pe un contraatac singur cu goal-keeper-ul elvețian și nici la golul lui Daniel Rakos, 4 minute mai târziu, acesta deviind din apropiere, imparabil, la colțul scurt, un șut de la distanță.

Bine pregătiți fizic și cu o apărare exactă, cehii au reușit să conserve mult timp acest rezultat, deși Lucas Wallmark a avut o ocazie rarisimă de a înscrie, singur cu Roman Will, dar a ratat, iar un alt jucător elvețian, mai târziu, a expediat un șut la care pucul a lovit încheietura barelor.

JO 2024 (canotaj). Prima zi, primele rezultate bune! Calificări în semifinale la dublu vâsle feminin și masculin
27 iulie 2024

O secvență cu suporterii gazdelor…

”Declicul” revenirii gazdelor a fost consemnat fix la jumătatea reprizei a treia, când, după o intercepție spectaculoasă, Yannick Rathgeb îl învinge pe excelentul Roman Will, care, în tentativa de a opri pucul plasat viclean de atacantul gazdelor, s-a întins prea mult și din păcate s-a accidentat destul de serios, trebuind să fie înlocuit.

… și una cu, probabil, cel mai tânăr susținător al oaspeților!

Cu mai puțin de un minut mai târziu, Ryan Gunderson (Fribourg) șutează de la distanță, nou-intratul Tomas Vomàčka vede târziu pucul și scorul devine egal, 2-2. Tribunele sunt în delir!

Un sfert dintre iubitorii de fotbal sunt de părere că Ianis Hagi este cel mai bun jucător al Naționalei
14 noiembrie 2025

Portarul de rezervă Tomas Vomàčka, eroul lui Pardubice

Să fie oare portarul de rezervă al cehilor ”veriga slabă” din angrenaj și să asistăm la o victorie a echipei elvețiene?

- Publicitate -

Nici vorbă!

Bucuria lui Vomàčka după ce a apărat și ultimul șut de penalitate, aducând victoria echipei sale

Încălzit între timp și, poate, ambiționat la maximum să demonstreze că golul primit a fost un accident, Tomas Vomàčka pune pur și simplu lacăt pe poarta echipei Dynamo Pardubice și devine eroul acesteia!

În timpul regulamentar a mai avut 3-4 intervenții decisive care au făcut ca tabela să rămână nemodificată, a mai apărat la o acțiune periculoasă și în overtime, iar la loviturile de penalitate (este oare de crezut?) Vomàčka a parat toate cele cinci șuturi expediate de jucătorii elvețieni, asigurând victoria echipei sale cu scorul general de 3-2.

Rămâne de văzut dacă cehii vor reînnoi performanța de anul trecut, când au ajuns până în finală.

Team Canada surclasează HC Davos

În cealaltă grupă, întâlnindu-se devreme, în chiar ziua de debut a competiției, eternele rivale HC Davos și Team Canada au oferit un start de partidă echilibrat, de tatonare.

Cele mai mari curse de ciclism continuă pe Eurosport și Max datorită unui nou acord de drepturi de difuzare
28 octombrie 2024

Echilibrul nu a durat însă mult, fiindcă după o eroare copilărească de controlare a pucului de către un jucător canadian, elvețienii interceptează și înscriu prin Oula Palve: 1-0 pentru Davos.

Parcă vrând să-i acompanieze pe canadieni la gafe, echipierii formației-gazdă scapă de sub marcaj un jucător canadian, deși Davos era în superioritate (!), iar Jonathan Hazen, rămas singur cu portarul, nu se lasă invitat de două ori și egalează: 1-1.

Două minute mai târziu (min. 12), Daniel Carr profită de o fază confuză și o oarecare degringoladă în apărarea gazdelor și duce scorul la 2-1 pentru Canada, care va fi și rezultatul la prima pauză.

Cu toate că părea că încă nu este intrată în meci la capacitate maximă, Davos speculează o nouă eroare în defensiva canadiană, recuperează pucul și înscrie prin Zadina, care egalează: 2-2.

Zadina a egalat pentru gazde, dar a fost un simplu ”foc de paie”

Peste numai un minut, Charles Hudon aduce din nou Canada în avantaj, după o învălmășeală de nedescris în fața porții gazdelor, pentru ca L. Shaw să ridice scorul la 4-2, după o deviere a pucului la un șut de la distanță.

Scorul va lua proporții cu două minute înainte de finalul reprizei a doua, când același Hudon va înscrie după o acțiune de atac prelungită a canadienilor: 5-2.

Bucuria celor mai tineri suporteri canadieni

În startul ultimei reprize, Davos au fost la un pas să înscrie și ei în inferioritate, inversând ”rolurile” din prima repriză, însă au ratat.

Dar Tanner Fritz nu o va face, puțin mai târziu, deși echipa sa era cu un om mai puțin pe gheață: canadianul va prelua un puc jucat greșit de gazde, va iniția un contraatac, apoi, după un schimb scurt de pase, va finaliza în poarta rămasă pe trei sferturi goală: 6-2.

Per ansamblu, un joc bun al canadienilor, dar venit și pe fondul unei prestații total neconvingătoare a gazdelor, care au părut obosite.

Vom vedea dacă HC Davos, care este totuși deținătoarea trofeului în Cupa Spengler și ocupă locul al patrulea în campionatul de hochei al Elveției (a fost și lider!) își va reveni și își va onora blazonul în partidele următoare. De asemenea, de urmărit dacă Team Canada va avea o evoluție constant bună la actuala ediție și va reuși să câștige titlul din nou (ultima dată a făcut-o în 2019).

De amintit că, datorită formatului competiției, nicio echipă nu este eliminată matematic după prima fază a grupelor, având în continuare șanse de calificare, deși câștigătoarele își asigură anumite avantaje.

(Sursa foto: capturi Youtube)

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Articolul anterior România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
Articolul următor uita-de-clasicul-tratament-pentru-vitiligo-si-de-reactiile-adverse Uită de clasicul tratament pentru vitiligo și de reacțiile adverse. Iată cum îți poți recâștiga echilibrul sistemului imunitar
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Grigoraş Dinicu – un vestit lăutar violonist
Cultură și Educație
După un prim set în care a fost dominat, Alcaraz revine și câștigă marea finală cu Djokovic
Sport
CESE solicită o creștere semnificativă a finanțării pentru energie și transporturi
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • România antreprenorială: capital local în regiuni, investiții străine concentrate în București
  • Peste 180.000 metri pătrați de birouri vor fi livrați în București până în 2027
  • BYD lansează în România SUV-ul plug-in hybrid SEALION 5 DM-i
  • 7 din 10 autoturisme înmatriculate în 2025 sunt mașini rulate. Aproape jumătate sunt diesel
Sport

Ciclismul românesc: o prezență puternică în media, alături de fotbal, canotaj și tenis

15 minute
Sport

Nadia Comăneci, după decizia TAS: O să îi dau Sabrinei Voinea medalia mea de bronz de la Montréal. Probabil se va face o reformă vizavi de ce s-a întâmplat

3 minute
Stadionul Steaua
Sport

Steliștii iau cu asalt Ghencea pentru meciul cu Dinamo. Aproape 20.000 de bilete vândute!

5 minute
Sport

Rebecca Diaconescu s-a calificat în semifinalele de la 200 m liber!

1 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?