În luna iulie 2022 numărul naşterilor înregistrate a scăzut față de luna iulie 2021, dar a crescut faţă de luna precedentă (iunie 2022), potrivit INS.;
Numărul deceselor înregistrate în luna iulie 2022 a scăzut față de luna iulie 2021, dar a crescut faţă de luna precedentă (iunie 2022);
În luna iulie 2022 numărul căsătoriilor a scăzut față de luna iulie 2021, dar a crescut faţă de luna iunie 2022, iar numărul divorțurilor a scăzut, atât față de luna iulie 2021, cât și față de luna iunie 2022.
Luna iulie 2022 faţă de luna iunie 2022
Natalitate, mortalitate şi spor natural
În iulie 2022 s-a înregistrat naşterea a 15214 copii, cu 1021 mai mulți copii decât în luna iunie 2022.
Numărul deceselor înregistrate în luna iulie 2022 a fost de 20187 (10564 bărbați și 9623 femei), cu 1608 decese (820 bărbați și 788 femei) mai multe decât în luna iunie 2022. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iulie 2022, a fost de 80 copii, în scădere cu 3 faţă de luna iunie 2022.
În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie și decembrie față de aceleași luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna octombrie 2021 s-a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de decese din întreaga perioadă de pandemie, iar în ultimele două luni s-a înregistrat, de asemenea, un trend descrescător al numărului de decese de la o lună la alta, în luna februarie 2022 se observă o creștere a numărului de decese, în perioada martie-iunie 2022 se revine la un trend descrescător, iar în luna iulie se înregistrează o creștere a numărului de decese față de luna precedentă.
În luna iulie 2022, 67% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, astfel: 8442 decese, reprezentând 41,8%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 5022 decese, reprezentând 24,9% la persoanele de 70-79 ani şi 3733 decese reprezentând 18,5% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (101 decese), 20-29 ani (99 decese) și 5-19 ani (60 decese).
După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna iulie 2022 au avut drept cauze:
bolile aparatului circulator (11068 persoane, reprezentând 54,8%); tumori (3825 persoane, reprezentând 18,9%); boli ale aparatului respirator (1651 persoane, reprezentând 8,2%).
Sporul natural s-a menţinut negativ (-4973) în luna iulie 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 1,3 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.
Nupţialitate şi divorţialitate
În luna iulie 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 17780 căsătorii, cu 5630 mai multe decât în luna iunie 2022.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1835 în luna iulie 2022, cu 96 mai puține decât în luna iunie 2022.
Luna iulie 2022 faţă de luna iulie 2021
Natalitate, mortalitate şi spor natural
Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna iulie 2022 a fost mai mic cu 1095 comparativ cu aceeaşi lună din 2021.
Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2022 (-4973 persoane), cât şi în luna iulie 2021 (-4766 persoane).
Numărul persoanelor care au decedat în luna iulie 2022 a fost cu 888 mai mic faţă de luna iulie 2021. După primele trei cauze principale de deces, în luna iulie 2022 faţă de luna iulie 2021, s-au înregistrat cu 826 mai puține decese din cauza bolilor aparatului circulator, cu 160 decese mai puține având cauză principală tumorile, dar cu 315 decese mai multe din cauza bolilor aparatului respirator.
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 2 mai mare în luna iulie 2022 decât cel înregistrat în luna iulie 2021.
În luna iulie 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10199 persoane (5326 bărbaţi şi 4873 femei), iar în mediul rural decesul a 9988 persoane (5238 bărbaţi şi 4750 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2021, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 376 persoane (152 bărbaţi şi 224 femei) în mediul urban și cu 512 persoane (279 bărbaţi şi 233 femei) în mediul rural.
Nupţialitate şi divorţialitate
Numărul căsătoriilor a fost, în luna iulie 2022, cu 559 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.
Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna iulie 2022 s-au pronunţat cu 97 divorţuri mai puține decât în luna iulie 2021.
Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător față de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie și august 2021 fiind singurele luni din anul 2021 de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent, iar în luna octombrie creşterea faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a fost semnificativă, luna octombrie înregistrând cea mai mare creştere a numărului de decese. Luna decembrie 2021 a înregistrat, de asemenea, o scădere a numărului de decese faţă de luna decembrie 2020. În perioada ianuarie-iulie 2022, numai luna februarie 2022 a înregistrat o creștere a numărului de decese față de luna februarie 2021, restul au înregistrat scăderi ale numărului de decese.
În cazul născuților-vii, în anul 2020 numai în lunile februarie, iunie, septembrie, octombrie şi noiembrie s-au înregistrat creşteri ale numărului de născuţi-vii faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent. În anul 2021, lunar s-a înregistrat o scădere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul precedent, aceeași situație înregistrându-se și în anul 2022 când, lunar, în perioada ianuarie-iulie, s-au înregistrat scăderi ale numărului de născuți-vii față de aceleași luni din anul 2021.
În cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020, situaţie care s-a menţinut în perioada martie-decembrie 2021, excepţie făcând doar luna noiembrie, faţă de aceeaşi lună a anului precedent.
În lunile februarie, aprilie, mai și iunie din anul 2022 s-a înregistrat o creștere a numărului de căsătorii față de aceleaşi luni din anul 2021, iar lunile ianuarie, martie și iulie au înregistrat scăderi ale numărului de căsătorii față de aceleași luni ale anului 2021.
Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în perioada martie 2020 – iulie 2022, în contextul pandemiei COVID 19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinței și în afara localității, au suspendat activitățile în spații închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorț aflate pe rol după sistarea stării de urgență. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce privește numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum și prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanți ori s-au impus măsuri de carantinare a unor localități și s-au suspendat, din nou, unele activități în spații închise. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Informaţii suplimentare:
Sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, în perioada de referinţă.
Datele pentru lunile anului 2022 sunt provizorii, fenomenele fiind prezentate după data înregistrării acestora și nu după data producerii evenimentelor demografice; din acest motiv datele aferente anului 2022 vor suporta modificări prin includerea fenomenelor înregistrate tardiv (după luna de referință) și excluderea celor înregistrate în luna de referință, dar care s-au produs în luna precedentă sau anterior acesteia și prin redistribuirea fenomenelor pe luni după data producerii.
CRAIOVA – Ordinea de la via Casei Raiului (definitie cereasca).
Noua EVA n-a existat niciodata in Casa Raiului in care stau, unde timpul, anii-lumina si legile fizicii sunt suspendate.
Noua EVA + noul ADAM S.P.I.T. = copii, nepoti, stranepoti etc……….scaderea natalitatii in Romania si-n alte tari. 1996 (18 ani)……………….prezent – nicio EVA.