“O zi în care nu ai râs este o zi pierdută. Omul are nevoie de râs la nivelul celulei. Buna dispoziţie – se ştie – dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea… Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea este bolnavă. Şi câte situaţii de comedie adevărată există în viaţă! Suntem clovni într-un mare circ.”. Aceste cuvinte aparţin marelui nostru actor Dem Rădulescu.
Pe numele său real Dumitru D. Rădulescu, el a văzut lumina zilei la 21 septembrie 1931 în Râmnicu Vâlcea. Cum a apărut porecla “Bibanul”? Iată ce povesteşte chiar marele actor: “Tata era negustor de peşte în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală (liceul din Râmnicu Vâlcea – n.n.) cu gândul să i-l dea profesorului ca să-l arate, ca material didactic, elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, strigă după mine «Mă, Bibanule!» şi «Bibanu’» am rămas.”.
A fost admis la Facultatea de Teatru ale cărei studii le-a încheiat în anul 1954 ca şef de promoţie cu un rol în spectacolul de absolvire Cei din urmă alături de profesoara lui de la clasă, Irina Răchiţeanu-Şirianu; conform prevederilor regulamentului din acea vreme, el a fost repartizat direct la “Teatrul Naţional” din Bucureşti sub coordonarea marelui regizor Sică Alexandrescu. Piesa debutului său a fost Mielul turbat de Aurel Baranga cu care se inaugura o carieră artistică excepţională. A interpretat personaje din piesele lui William Shakespeare, Ion Luca Caragiale, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Vladimir Maiakovski, George Bernard Shaw, Iaroslav Hašek etc. Chiar dacă a fost un geniu al comediei, Dem Rădulescu stăpânea la fel de bine tragedia. A fost profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, secţia Actorie.
În anul 1959 el a debutat în cinematografie, având apoi prezenţe semnificative în zeci de filme realizate în perioada 1961-1996. Redau doar câteva dintre acestea: Telegrame; Secretul cifrului; Vacanţă la mare; Dragoste la zero grade; Neamul Şoimăreştilor; Şapte băieţi şi o ştrengăriţă; ciclul de filme Brigada Diverse/B.D. (intră în acţiune; în alertă; la munte şi la mare); Astă-seară dansăm în familie; Veronica; Explozia; Comedie fantastică; Tufă de Veneţia; Eu, tu şi Ovidiu; Maria Mirabela; Saltimbancii; Grăbeşte-te încet; Harababura; Secretul lui Bachus; Primăvara bobocilor; Secretul armei secrete; Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor; A doua cădere a Constantinopolului; Atmosferă încărcată etc.
A avut o colaborare remarcabilă cu Radiodifuziunea Română, cele câteva sute de piese de teatru şi scheciuri umoristice intrând în “Fonoteca de Aur”.
Dem Rădulescu a fost distins în anul 1967 cu Ordinul “Meritul Cultural”, clasa a IV-a “pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. A primit postum titlul de “Cetăţean de Onoare” al Muncipiului Râmnicu Vâlcea, iar de “Ziua Mondială a Teatrului”/2016 s-a amplasat o Stea cu numele său pe “Aleea Celebrităţilor” în Piaţa Timpului din Capitala României.
Dintre numeroasele citate purtând semnătura lui Dem Rădulescu redau următoarele: *“Este plină de jertfă istoria teatrului românesc!”; *“Eu ştiu că am părinţi şi cine are părinţi trebuie să-i respecte şi să nu-i uite. Să nu creadă cineva că a început Teatrul cu el. Este plin Teatrul de asemenea suficienţe. Unii rămân în istorie, alţii nu rămân cu nimic!”; *“Dragă, el este ghindă , dar mâine va fi stejar. Udă-l!”; *“Întotdeauna să cauţi adevărul şi simplitatea. Să nu cauţi să fii într-un fel anume, să cauţi adevărul.”; *“Trăim o epocă a amatorismului, trăim o înclinare pe tobogan, spre facil, spectatorul este dus spre lucruri vulgare, mitocăneşti, se mută accentul şi îmi este teamă ca tineretul să nu se obişnuiască aşa. Vă rog, Mileniul III şi dumneavoastră pe care noi vă iubim (referire directă la Eugenia Vodă, realizatoarea emisiunii Profesioniştii – n.n.), vreau să vă spun, nu confundaţi noţiunile. Există celebritate şi popularitate. El este popular, el «este la modă», dar el nu va intra în istoria teatrului. Talent au toţi, operă numai unii!”; *“Comedia e un joc al spiritului.”; *“Caut momentul de adevăr al personajului.”; *“Râsul este clipa de paroxism a stării spirituale.”; *“Uneori ai parte în viaţă şi de curcubee care-ţi luminează drumul.”; *“Dragă, la noi studentul vine privighetoare. Eu nu fac decât să îi aranjez penele.”; *“Comedia este natură. Iar a face comedie e ca şi cum ai invita omul pe Valea Prahovei sau la mare. Realizează cineva acest lucru?”; *“Există zâmbetul, există râsul mai pe-nfundate, există hohotul, dar mai presus de orice, în comedie contează satisfacţia estetică în faţa momentului «artă».”; *“De data asta cred că trebuie să tratăm comedia ca pe un lucru foarte serios. Cu cât conflictul este mai puternic, cu cât frământările sunt mai mari, mai adevărate, cu atât râsul este «mai la obiect».”; *“Râsul are diverse stadii. În fond, dacă ne gândim bine, în viaţă nimeni nu vrea să se râdă de el. Toată lumea vrea să râdă fie de ceva, fie de cineva. Se întâmplă drame mari uneori, dar din cauza unei situaţii care trage spre râs, tu râzi.”; *“Nu pot să merg în comedie suspendat, nu pot să-mi pierd pământul de sub picioare. Eu caut şi găsesc momentul de adevăr. Spectatorul trebuie să ştie că personajul meu există. Este făcut şi el, ca orice om, din mici adevăruri care, împreună, duc la un mare adevăr.”; *“Eu sunt un actor de inspiraţie. În momentul creaţiei (valoroasă sau nu, rămâne de văzut), eu intru într-un fel de transă. Cei care mă cunosc mai bine îşi dau seama. Din această cauză filmul nu mă ajută. Acolo te opreşti, reiei… pe mine trebuie să mă laşi să evoluez. Să nu-mi tai firul. Este defectul meu.”; *“Transfigurare artistică. Ion Luca Caragiale explică undeva lucrul acesta. El spune aşa: «Profesorul de matematică are un nas mare. Elevii se uită la nasul lui şi se amuză. Unul mai nebun desenează nasul profesorului pe gard, în spatele closetului. Nu se mai uită nimeni la profesor. Abia aşteaptă recreaţia, se duc şi râd în faţa nasului de cărbune. Pentru că acolo este realitate interpretată.».”; *“La film trebuie o ştiinţă aparte pentru că sunt nişte lucruri altfel decât la teatru. Lipsa spectatorilor. Agitaţia de pe platou. Faptul că eşti oprit când tocmai te porniseşi. Actorul e ca un tranzistor. La oră fixă trebuie să intre în priză. A intrat, a jucat. La film nu se poate aşa. La film deschizi uşa azi şi intri în casă peste o lună. Nu e genul meu. Pe urmă este relaţia cu spectatorul. Fericit actorul care se poate lipsi de relaţia asta! Eu nu pot.”; *“Când cu lacrimă, când cu râsul. Luăm ce actor vreţi! Nicolae Bălţăţeanu, am jucat cu el, mare actor, avea un umor fantastic. Chiar şi în momentele de dramă. Mie mi se pare că şi Sir Laurence Olivier are umor. Are un fel de a trata viaţa şi situaţia de viaţă, cam cum o făcea Shakespeare: când cu lacrimă, când cu râsul. Când cu mierea, când cu fierea. În momentul când mierea devine fiere, apare comedia. Iar momentul când lacrima este râs şi râsul lacrimă, atunci eşti Timică (actorul de teatru şi film Gheorghe Timică, 1886-1954 – n.n.).”.
Dem Rădulescu a fost căsătorit de două ori: cu actriţa şi balerina Paula Rădulescu şi apoi cu actriţa Adriana Şchiopu (cu aceasta are o fiică, Irina, actriţă la “Teatrul Mic” din Bucureşti din anul 2008). Dânsa declara într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în primăvara anului 2025: “Eu m-am născut când tata avea deja o vârstă şi am fost un copil răsfăţat. Nu am fost de multe ori cu tata la Teatru, dar am fost cu el la «Casandra» (“Studioul de Teatru” din Bucureşti – n.n.), la repetiţii, la spectacole de licenţă, cred că şi la un examen de admitere. Ştiu că îmi povesteau studenţii lui că mereu vorbeşte de mine şi se mândreşte cu mine.”.
Dem Rădulescu a decedat în urma unui infarct la 17 septembrie 2000, la vârsta de 68 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
