Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării, cunoscut pentru rolul-cheie pe care l-a avut în susținerea Ucrainei în fața agresiunii Rusiei, și-a prezentat joi, 31 august, demisia din această funcție. Domnia sa a anunțat deja în cursul acestei veri că intenționează să plece din viața politică după nouă ani cu funcții în guvernul britanic, din care patru în calitate de ministru al Apărării.
”Am fost ales deputat în anul 2005 și, după atâția ani, cred că a sosit timpul să mă ocup și de alte aspecte ale vieții pe care le-am neglijat, este momentul să explorez noi oportunități”, a scris Ben Wallace (53 ani) în scrisoarea de demisie adresată premierului Rishi Sunak. În aceeași zi, joi, premierul Sunak l-a numit ministru al Apărării pe fostul ministru al Transporturilor și ministru de Interne, Grant Shapps, deși nu este specialist în probleme militare. Dar, relevă RFI, Rishi Sunak a preferat o personalitate cu multă experiență politică în acest portofoliu guvernamental major. Mai ales că Regatul Unit este unul dintre principalii susținători ai Kievului în fața invaziei ruse.