Caută pe site
Publică anunț în ziar
Logo-Curierul-National-Wht Logo-Curierul-National-Blck
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: World Vision România cere reintroducerea burselor pentru elevii navetiști de la sate și a bursei de studiu
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

World Vision România cere reintroducerea burselor pentru elevii navetiști de la sate și a bursei de studiu

Curierul Național
Autor Curierul Național Publicat 31 august 2023
Distribuie
Distribuie

Fundația World Vision România a analizat ultima metodologie de acordare a burselor școlare supusă dezbaterii publice de către Ministerul Educației până în data de 4 septembrie 2023. În baza experienței programelor pe care le desfășoară de peste 30 de ani pentru accesul copiilor din mediile dezavantajate la o educație echitabilă și de calitate, inclusiv prin oferirea de burse, organizația a trimis către Ministerul Educației trei solicitări: reintroducerea burselor pentru elevii navetiști din mediul rural, reintroducerea burselor de studiu și reanalizarea cotei de 30% per clasă pentru bursa de merit.

1. Fundația cere reintroducerea burselor sociale destinate elevilor navetiști din mediul rural, pentru toate ciclurile de învățământ din mediul preuniversitar. Deși în urmă cu un an fundația World Vision România și alte organizații reprezentative din domeniul educației au atras atenția asupra faptului că eliminarea burselor pentru liceenii de la sate navetiști va crește riscul abandonului școlar, iar CNCD a confirmat că este o măsură discriminatorie, observăm că Ministerul Educației nu a ținut cont de argumentele venite dinspre societatea civilă și alte instituții abilitate.

Concret, în loc să fie reintroduse bursele pentru liceenii din mediul rural care sunt nevoiți să studieze în altă localitate, așa cum prevedea ORDINUL nr. 3.073 din 31 ianuarie 2022, Ministerul Educației elimină, prin ultima propunere de metodologie pentru acordarea burselor, acest drept pentru toți elevii navetiști din mediul rural: atât din ciclul primar și gimnazial, cât și din ciclul liceal.

Reamintim doar câteva date ale fundației World Vision România din cercetările realizate preponderent pe un eșantion de copii și adolescenți din mediul rural, care arată de ce ar trebui să păstrăm această bursă.

  • Doi din zece părinți din mediul rural nu-și susțin copiii la liceu din cauza greutăților financiare;
  • 18% dintre adolescenți nu au bani pentru biletul de autobuz către școală;
  • 14% merg frecvent sau întotdeauna la culcare nemâncaţi,
  • 35% niciodată sau doar uneori au suficiente rechizite și cărţi pentru școală;
  • Un sfert dintre copii spun că elevii din familiile sărace sunt discriminaţi (mult sau foarte mult).

Totodată, reamintim decalajul dintre mediul urban și mediul rural pe care îl vedem în fiecare an la rezultatele de la examenele naționale. Doar 42,3% dintre elevii înscrişi în clasa I acum 12 ani au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat în sesiunea de vară 2023. În mediul rural, situaţia este mult mai gravă: doar 27,7% au promovat Bacalaureatul dintre cei înscrişi în 2011 la şcoală. În același timp, numărul de note sub 7 de la Evaluarea Națională este de două ori mai mare în rândul elevilor de la sate față de colegii lor din mediul urban.

2. Cerem reintroducerea burselor de studiu în varianta Ordinului nr. 3.073 din 31 ianuarie 2022, care prevedea că un elev poate beneficia de bursă de studiu dacă venitul per membru de familie nu depășește minimul pe economie și dacă are media anuală cel puțin 7,50.

Prin vechea metodologie, bursa de studiu împreună cu bursa pentru elevii navetiști din mediul rural asigurau o formă de sprijin pentru mii de copii din familii dezavantajate, dar care reușeau totuși să ajungă la școală.

De exemplu, venea în sprijinul unui copil crescut doar de mama sau de tatăl său al cărui salariu poate depășea doar cu 100 de lei salariul minim. La fel cum venea și în sprijinul unei familii cu doi copii și unde ambii părinți câștigau minimul pe economie ori în ajutorul unui elev de la sat care trebuie să facă naveta în fiecare zi pentru a ajunge la liceu sau la școală.

Mii de copii pentru care aceste burse reprezentau posibilitatea unui abonament de autobuz sau de cumpărat minimul de rechizite necesar rămân pe dinafară dacă actuala propunere de metodologie pentru burse va fi adoptată.

De asemenea, considerăm criteriile pentru bursa socială mult prea restrictive. Mai exact, acestea se raportează doar la copiii care trăiesc în sărăcie extremă, dar ce se întâmplă cu cei peste 40% de minori din România care trăiesc în risc de sărăcie și exluziune socială (conform Eurostat)? Totodată, credem că este important să luăm în considerare legătura directă care există între sărăcie și lipsa educație: 85% din copiii români care provin din familii cu o slabă educație se confruntă și cu deprivări materiale. Așadar, eliminarea bursei pentru elevii navetiști din mediul rural și a bursei de studiu nu fac decât să îngreuneze parcursul educațional al majorității copiilor din mediile dezavantaje care se confruntă cu două obstacole: lipsa de educație a părinților și lipsa unui venit pentru un trai decent.

3. Ne dorim justificarea și reevaluarea cotei de 30% de elevi/clasă pentru acordarea burselor de merit.

Conceptul de meritocrație asociat unei treimi dintre elevii acestei țări nu reflectă realitatea din teren. Într-o țară în care 44% dintre elevi sunt analfabeți-funcționali (conform rezultatelor testărilor PISA) și 30% care ar primi bursa de merit, ar însemna că doar 26% dintre elevi sunt de nivel mediu. Astfel, noua metodologie propusă de Ministerul Educației tratează copiii ca și cum ar fi la două extreme în privința nivelului de învățare. Nu vedem cum sunt sprijiniți copiii de nivel mediu de învățare, care nu trăiesc la limita de supraviețuirii, dar vin totuși din familii vulnerabile.

- Publicitate -

“Ne dorim să înțelegem cum s-a ajuns la această cotă de 30% per clasă pentru bursa de merit – care sunt studiile și analizele de impact ale unei astfel de măsuri, dar și cum a fost stabilit procentul. În clipa de față, această propunere vine cu un grad semnificativ de imprectibilitate și de decalaje între clase. Există inclusiv riscul ca elevii să se transfere în clase cu un nivel mai scăzut de învățare pentru a-și crește șansele de a primi bursă de merit. Pentru un elev care învață foarte bine, dar vine dintr-o familie dezavantajată, suma de 450 de lei (cât reprezintă cuantumul bursei de merit) poate ajunge un factor determinant în această direcție. Subliniem că Fundația World Vision România sprijină stimulentele financiare pentru elevi și apreciem că se dorește extinderea procentului de copii recompensați pentru evoluția școlară, dar ne dorim ca astfel de măsuri să se aplice în baza unei radiografii corecte a situației educaționale și sociale a acestora. În plus, în situația de față, avem îndoieli că denumirea de “bursă de merit” atribuită pentru 30% dintre copiii din fiecare clasă este cea mai corectă din punct de vedere al definiției meritului, așa cum se raportează celelalte țări din UE și nu numai la elevii cei mai performanți”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

„Nu suntem de acord cu eliminarea burselor pentru elevii din mediul rural care învață în altă localitate decât domiciliul lor și nici cu eliminarea burselor de studiu. Trebuie să oferim astfel de burse pentru cât mai mulți copii din medii dezavantajate, care chiar au nevoie de acestea, nu să le eliminăm și fără să-i întrebăm pe copii mai întâi. Mulți elevi depind de aceste burse. În primul rând, copiii respectivi trebuie să folosească transportul în comun oferit de firme private, deseori la un preț costisitor, pentru a ajunge la școală. Iar în multe cazuri, școlile nu le decontează prețul abonamentelor. În al doilea rând, pe lângă transport, rămân multe cheltuieli, poate mai puțin văzute, pentru copii. De la faptul că nu ai avut timp să-ți pregătești pachetul de mâncare și ai nevoie să-ți cumperi ceva de la magazin la situațiile în care ți se rupe singura pereche de adidași și trebuie să-ți cumperi urgent alta. Pentru alți copii, aceste burse reprezintă singura posibilitate de a-și sprijini familiile cu cheltuielile pentru alimente sau alte nevoi de bază. Sperăm că Ministerul Educației va reveni asupra deciziei. Cu toții ne dorim o generație de copii cât mai pregătiți pentru viitor, iar încurajarea participării la școală este fundamentală în acest scop”, a transmis Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.

Curierul Național 31 august 2023
Distribuie articolul
Facebook Twitter Whatsapp Whatsapp LinkedIn Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Termenul pentru cumpărarea vechimii în muncă s-ar putea prelungi
Articolul următor Demisia ministrului britanic al Apărării, Ben Wallace, din motive personale. În locul său este numit Grant Shapps
Lăsați un comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Nagorno-Karabah: negocierile între separatiști și Azerbaidjan au luat, de fapt, forma unei capitulări
Extern
FPTR: “În urma dezbaterilor, ministrul Finanțelor a înțeles argumentele celor din Turism în ce privește reforma fiscală”
Fiscalitate Opinii
Noua cercetare realizată de Schneider Electric arată că soluțiile digitale și electrice pot reduce emisiile de carbon din clădirile de birouri cu până la 70%
Energie Imobiliare

RSS Stiri Economice

  • 4 din 10 angajați sunt nemulțumiți de salariu și jumătate cred că este ok 22 septembrie 2023
  • McDonald’s deschide al doilea restaurant din Pitești, unitatea cu numărul 98 în România 22 septembrie 2023
  • Burger King deschide un restaurant în centrul comercial Promenada Sibiu 22 septembrie 2023

RSS Stiri Fotbal

  • Moment fabulos la SR Brașov! Antrenorul Pîrvu a intrat pe teren la 53 de ani!
  • Etapa 4, Liga 3. Bucovina Rădăuți a marcat de 10 ori în deplasare. Egal între Poli și Bihor

Trebuie să citești

Cultură și Educație

Evenimente recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente care se vor defășura în perioada 25 septembrie – 1…

6 minute
Cultură și Educație

Se redeschide stagiunea ședințelor cenaclului “Artur Silvestri“ al Ligii Scriitorilor Români

Victor Roșianu Așa cum de aproximativ 20 de ani, în ultima joi din luna septembrie, se deschide stagiunea ședințelor Cenaclului…

3 minute
Cultură și Educație

Cine sunt eu să mă opun? – noua piesă de la byron despre meditație și existențialism

byron, una dintre cele mai cunoscute trupe de rock alternativ din România, lansează azi un nou single de pe următorul…

5 minute
Cultură și Educație

Ioan Holender, invitatul primei ediții Scena Gândirii din noua stagiune a ONB

Scena Gândirii, seria de conferințe desfășurate sub cupola Operei Naționale București, revine în stagiunea de toamnă cu un invitat special…

2 minute
Logo-Curierul-National-Icon Logo-Curierul-National-Icon-Blck
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
  • Fonduri Europene
  • Redacția

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

TEMATICE

  • Cultură și Educație
  • Eveniment
  • Opinii
  • Sănătate
  • Caricatură

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?