Ionuț Țene
Florin Otrocol este un poet reflexiv și melancolic, un scormonitor vivace de trăiri onirice transpuse în versuri, într-o lume care pare tot mai obosită, tot mai consumeristă și fără nicio răbdare cu poeții. Să scrii azi poezie este un act de curaj și de mărturisire a crezului ideatic, că poți fi ”altfel” decât toți ceilalalți și, totuși, peren ca ființă umană. Recentul volum de versuri publicat de Florin Otrocol a fost pentru mine o surpriză frumoasă, deși pe poetul gânditor și jurnalist recunoscut l-am întâlnit în siajul grupării lirice ”Direcția 9” de la serile culturale din ”Hotel Seven”, coordonate de impetuosul și originalul poet Adrian Suciu. A fi poet recunoscut de ”Direcția 9” este o carte de vizită în sine. ”Fotopoeme” de Florin Otrocol a văzut lumina tiparului la cunoscuta editură clujeană ”Grinta” și reprezintă chintesența maturității lirice a poetului, care își trăiește propria poezie ca o poveste de iubire translucidă. De altfel, tema volumului este iubirea, o adevărată axis-mundi care-l macină interior pe poet și în același timp îl înalță. Poemele lui Florin Otrocol se construiesc tematic în jurul iubirii de celălalt, dar și, mai ales, de absolut. ”Oare ce ne-a ascuns Dumnezeu/ de la facerea lumii-n Lumină!?” Aceste iubiri, de transcendent, converg într-o coincidentia oppositorum, o contradicție a contrariilor: ”umbra luminii”, ”ascunși în lumină”, ”zâmbet crud”, așa cum scriu poeții ajunși la o tehnică a stăpânirii și transmiterii emoțiilor lirice.
Poet de factură neo-modernă Florin Otrocol creează în format clasic, cu o prozodie ce însumează rima încrucișată sau rima internă. Chiar și în versul alb, poetul păstrează un susur de ritm interior și o sonoritate consonantă a cuvintelor. Citind versurile lui Florin Otrocol se presimte o subsiadiaritate de stil, baudelaireană. Florin Otrocol, ca și colegii generației sale post-decembriste, este un poet al ”eternei reîntoarceri” la lirism și metaforă. Deși compune versuri în ”dulcele stil clasic”, poeziile sale sunt viguroase și de o modernitate asumată prin formă, idei și îndrăzneală stilistică. Metaforele sunt avangardiste. E paradoxul poetului milenarist. Este și clasic și modern, pentru că poetul scrie, prin filtrul emoției, propriile trăiri duse până la auto-ardere. ”ce arde în mine/a stârnit un rug./mi s-au uscat lacrimile,/ carnea se lipește pârjolită… (autocombustie). Poeziile lui Florin Otrocol mustesc de lirism și mataforă. Acestea sunt ca vinul învechit în butoaie de esențe tari. Amețesc și cuceresc. ”În nurii tăi ascunși sunt bine/doi demoni care-s puși pe chin…” (elogiu iubirii mute). La poet, fotopoemele sunt contrare direcției avangardiste interbelice. Titlul volumului, superb ilustrat cu poze alb-negru realizate de Lavinia Tarba după chipuri de morți și îngeri din cimitirele europene, este o regenerare a ideilor vechilor avangardiști. Revista ”75 HP”, care a apărut sub oblăduirea lui Victor Brauner și Ilarie Voronca, a fost dedicată pictopoeziei, fiind un manifest al acestui sub-gen liric. Florin Otrocol duce mai departe acest pastel liric prin îngemănirea poeziei cu imaginea în ”Fotopoeme”, care este contra curentului avangardist, reîntorcând poezia spre liric, nu spre proza încifrată. Poezia lui Florin Otrocol este o ”avangardă întoarsă”, prin lirism, la o nouă abordare stilistică neo-modernă. Poetul nu este un post-modern rupt de esența și trăirile liricului, ci un neo-modern târziu în căutarea metaforei perfecte, chiar sonore dacă se poate. Din volum se ridică șlefuite ca niște nestemate a noului mers liric, poeziile: ”Absurd”, ”Încremenire”, ”Ultimul nomad” sau ”Sex”, care consider că sunt calea de aur stilistică de urmat de către poet. La Florin Otrocol, ”sexul” nu este carnal, ci transfigurat și spiritualizat prin iubire. Sexul curăță și spală păcatele iubirii. Pot spune că Florin Otrocol este o voce lirică recognoscibilă și originală, care prin versurile ”cu roua neagră din a ta privire/îmi limpezesc păcatele-așteptării/și izbăvit de-a ei nemărginire,/pe mine mă voi da complet uitării” (Geneză) se autodefinește.
Volumul de versuri, care este complementar ca tematică și direcție stilistică, mai este și un manifest despre iubirea transfigurată care face din doi o singură cifră universală: unu. Poetul transmite emoție lirică și reușește cu succes să elimine epicul din poezie. În ziua de azi, de abrutizare a poeziei, nu e puțin lucru să transmiți emoții lirice. În postfața volumului, Gabriel Cojocaru sintetizează incursiunea liricului: ”La Judecata de apoi a poeților, Florin Otrocol, se va prezenta împingând iarba cu pieptul”. La Florin Otrocol sintagma Sfântului Augustin ”Iubește și apoi fă ce vrei” nu este reducționistă, ci o formă de a transfigura iubirea în Lumină. ”Fotopoeme” este discursul liric al poetului despre taina de dincolo. Una paradoxală, în care învinge poezia ca iubire a Luminii ce scaldă poetul și-l înfrânge, înălțându-l.
