Cine consultă o enciclopedie de profil va vedea că serviciile poştale aflate pe continentul nostru îşi au sorgintea în lumea Romei Antice, fiind organizate pe timpul Împăratului Augustus Caesar (62 Î.Hr.-14 D.Hr.). Imperiul şi-a construit propriile căi de acces atât pentru deplasarea armatelor sale, cât şi pentru transportarea mărfurilor de tot felul şi a corespondenţei. Aşadar se poate afirma că dictonul “Toate drumurile duc la Roma” avea o acoperire factuală nefiind o simplă dorinţă ipotetică. În acele vremuri poşta numită cursus publicus era nemijlocit subordonată instituţiei imperiale: corespondenţa terestră se efectua cu ajutorul cailor, iar cea maritimă folosea masiv corăbiile; în marile centre urbane erau amenajate aşa-numitele mansiones/stationes unde se asigura odihna călătorilor şi de la caz la caz înnoptarea acestora; între acele staţii erau amplasate staţii intermediare numite mutationes unde se schimbau caii. Mai târziu, mai precis la mijlocul secolului al XVIII-lea au fost amenajate hanurile de poştă de regulă la fiecare 20 de kilometri care erau un fel de adăposturi alcătuite din 2-3 odăi pentru odihna vizitiului şi a călătorilor, dar şi pentru schimbarea cailor, fiind mereu pregătite în grajduri câte două perechi de cai. De atunci intrase în limbajul colocvial unitatea de măsură numită poştă/cale de-o poştă ce desemna un drum lung de aproximativ 20 de kilometri.
Noţiunea de poştă este direct legată de noţiunea de scrisoare. Ofer cititorilor trei exemple din epoci diferite: i) Epistolele Apostolului Pavel ale căror destinatari au fost atât grupe etno-demografice (galatieni; thesalonieni; corinthieni; romani; evrei; philippieni; collosieni), cât şi personalităţi sacre (Timotei; Titus; Filimon). La un moment dat am avut intenţia de a elabora o analiză comparativă a epistolelor apostolice din perspectiva retorico-semantică, dar mi-am dat seama că ar fi un demers pretenţios ce ar necesita mult timp; ii) Scrisorile lui Goethe. În lumea criticilor de pretutindeni se consideră, de pildă, că scrisoarea adresată la 17 iunie 1784 lui Charlotte von Stein ar reprezenta un model de primă mărime al acestui gen literar; iii) Scrisorile către Milena ale lui Franz Kafka. Iată un pasaj dintr-o asemenea scrisoare: “Mereu vrei să ştii, Milena, dacă ţin la tine, dar este o întrebare căreia nu i se poate răspunde în scrisoare (nici măcar în scrisoarea de duminica trecută). Când ne vom vedea data viitoare am să ţi-o spun cu siguranţă dacă nu îmi va pieri vocea.”.
Voi continua cu anumite producţii versificate pe temă epistolară începând cu ceea ce aş numi “o scrisoare dintr-o scrisoare” care aparţine Poetului-Nepereche Mihai Eminescu. În Scrisoarea a Treia se regăseşte următorul pasaj: “Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn./Lângă cortu-i unul dintre fiii falnicului domn/Stă zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte/S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe.”. Urmează scrisoarea acestuia numită în limbaj arhaic carte: “De din vale de Rovine,/Grăim, Doamnă, către Tine,/Nu din gură, ci din carte,/Că ne eşti aşa departe./Te-am ruga, mări, ruga/Să-mi trimiţi prin cineva/Ce-i mai mândru-n valea Ta:/Codrul cu poienile,/Ochii cu sprâncenele,/Că şi eu trimite-voi/Ce-i mai mândru pe la noi:/Oastea mea cu flamurile,/Codrul şi cu ramurile,/Coiful nalt cu penele,/Ochii cu sprâncenele./Şi să ştii că-s sănătos,/Că, mulţămind lui Christos,/Te sărut, Doamnă, frumos.”.
Balada crinilor care şi-au scris frumos – astfel se intitulează poezia lui Emil Brumaru unde am găsit tema articolului meu. O redau în continuare:“Trăia într-un oraş din miazăzi/Un crin înzăpezit în datorii,/Care primea, scrise pe pluş cu lapte,/Scrisori de la alt crin, din miazănoapte/Oh, pentru cruda lor corespondenţă/Aveau cea mai naivă diligenţă!/Ei îşi tăiau cu zimţii de la timbre/Miresmele-ntre dânşii să le schimbe./Poştaşi înflăcăraţi puneau ştampile,/Cântând din corn, pe sacii cu pistile./Plicuri adânci pudra, sculat din zori,/Insuşi directorul caleştilor!/Dar crinul ce trăia în miazăzi,/Fiind înzăpezit în datorii,/Îi răspundea din ce în ce mai rar/Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar./Apoi tăcu de tot. O rouă grea/Strivi parfumul amândurora./Şi astfel cei doi crini nu şi-au mai scris./Poştaşii au murit, poşta s-a-nchis./Doar uneori mai trece monoton/Prin bulion un vechi poştalion.”.
Sonetul epigramatic intitulat Album de George Topârceanu are următorul conţinut: “O, blestemată curiozitate!/Deunăzi, cu gânduri indiscrete,/Am profanat odaia unei fete-/Acest muzeu de lucruri parfumate./Albumul ei cu scoarţe violete/E plin de cărţi poştale ilustrate;/Vederi din ţară şi străinătate,/Oraşe, fluvii, parcuri şi portrete./Pe una scrie: «Dragă verişoară,/Ai auzit că P.P.K. se-nsoară/Şi vrea să ia o fată din Buzău?»/Pe alta scrie numai: «Cugetare:/Amorul e un lucru foarte mare.»/Şi iscăleşte: Guţă Popândău.”. Tot lui George Topârceanu îi aparţine poezia Scrisori iubite: “Scrisori păstrate de demult/În liniştita zi cu soare,/Cu fruntea-n mâini mă plec s-ascult/Tăcerea voastră vorbitoare./Ce fericit eram odată/Şi cât sunt ostenit de drum!/Dar ea, pe unde-o fi acum?/Ce s-a făcut frumoasa fată?/Că ne-am iubit ca doi nebuni,/Iar astăzi nu mai am în faţă/Decât un maldăr de minciuni/Legate cu un fir de aţă.”.
Am citit anumite aforisme despre scrisori: *“Scrisorile iubitelor să fie încredinţate focului.” (Ovidiu); *“Scrisori scurte şi prietenie lungă – aceasta este deviza mea.” (Voltaire); *“Orice scrisoare bine întocmită este pregătită dinainte; orice scrisoare pregătită nu e o trăncăneală din inimă (de unde trag concluzia că scrisorile tale sunt ca şi ale mele: direct de la sursă.)” (Balzac); *“Un teanc de scrisori este un suflet.” (Hortensia Papadat-Bengescu).
Foto: Freepik
După apariţia telegramelor un condei românesc născut în Zodia Comediei pe nume Ion Luca Caragiale avea să le fixeze în ramele spumoasei schiţe Telegrame. În această creaţie literară există un şir de mesaje agramate precum următoarele trei trimise de Costăchel Gudurău, avocat, coleg. I, fost deputat către Onor. prim-ministru, Bucureşti: i) “Directoru prefecturi locale Raul Grigoraşcu insultat grav dumnezeu mami şi palme cafine central. Ameninţat moarte. Viaţa onorul nesigure. Rugăm anchetat urgent faptu.”; ii) “A doua oară atacat palme picioare piaţa endependenţi acelaş bandit director scandalos însoţit sbiri. Situaţia devenit insuportabilă. Oraş stare asediu. Panica domneşte cetăţeni.”; iii) “Repet reclama telegrama no… Petiţionat parchetului. Procoror lipseşte oraş mănăstire maici chef. Substitut refuzat până vini procoror.Tremur viaţa me, nu mai putem merge cafine. Facem responsabil guvern.”.
Voi continua cu câteva cugetări despre tema articolului meu: *“Dacă poşta ar şti cu ce fleacuri sunt pline scrisorile noastre, le-ar părăsi la jumătatea drumului.” (Madame de Sevigne); *”Facturile călătoresc cu poşta de două ori mai repede decât cecurile.” (Steven Wright); *“Lumea din faţa noastră e o carte poştală şi îmi imaginez povestea pe care o scriem pe ea.” (Mary E. Pearson); *“In timp ce proza este o scrisoare trimisă unui prieten, poezia este o floare care se lasă sub o bancă sperând că cineva o va culege sau o carte poştală care este trimisă unui cititor necunoscut, de multe ori expediată fără timbru.” (Sandro Moltanto).
Viaţa a evoluat ajungându-se la serviciile poştei electronice/e-mail (electronic mail) în limba engleză. Primul e-mail a fost trimis în cursul anului 1971 de către programatorul Roy Tomlinson de la computerul personal la alt computer. Au apărut – după cum era de aşteptat – aforisme despre noua modalitate de comunicare; iată câteva dintre acestea: *“Mama este hotărâtă să se familiarizeze cu noua tehnologie. Mi-a scris un e-mail pe computer, l-a printat, l-a pus în plic şi mi l-a trimis prin poştă.” (John O’Farrell); *“Un e-mail nu poate exprima sentimentul unei lacrimi.” (José Saramago); *“Oala minune a globalizării este acoperită cu e-mail.” (Constantin Ardeleanu); *“O adresă de e-mail este ca o amprentă digitală a unui client.” (David Daniels); *“Scrisorile spun ceva despre tine. Este ceva diferit de a scrie un e-mail.” (Keanu Charles Reeves).
